Dezvoltarea şi perfecţionarea tehnologiilor autonome se află de mulţi ani pe agenda producătorilor de maşini şi echipamente agricole, concomitent cu interesul pentru agricultura durabilă și eficientă.
New Holland şi-a focalizat atenţia şi resursele în direcţia adoptării de soluţii prietenoase cu mediul în vederea susţinerii fermierilor în practicarea unei agriculturi durabile şi eficiente.
Iată ce spune Sean Lennon, vicepreşedinte New Holland pentru operaţiuni comerciale în Europa, într-un interviu pe care ni l-a acordat cu ocazia târgului Agritechnica de la Hanovra.
Cum contribuie tehnologiile de agricultură de precizie dezvoltate de New Holland la optimizarea eficienţei şi productivităţii?
Sean Lennon: În urmă cu aproape doi ani, CNH a finalizat achiziţia Raven, o companie de tehnologie cu avansate competenţe în automatizarea proceselor, care ne va ajuta în continuare în dezvoltarea soluţiilor de conducere autonomă. Avem acum o bază foarte solidă din punct de vedere tehnologic şi un plan de investiţii puternic iar împreună cu oamenii şi dealerii noştri ne-am propus să implementăm noi soluţii tehnologice. Aşa cum este, spre exemplu, IntelliSense de pe combinele New Holland, acest sistem pro-activ şi automat care ajută operatorii mai puţin experimentaţi să obţină performanţe maxime la recoltat cu un minim de efort.
Pentru că ştim de la clienţii noştri că una dintre marile provocări ale momentului este disponibilitatea forţei de muncă calificate. De aceea ne-am şi orientat să venim cu mai multe soluţii de automatizare pe combinele şi tractoarele noastre. Care, împreună cu infrastructura de Precision Land Management (PLM), oferă clienţilor New Holland numeroase capabilităţi ce ţin de agricultura de precizie, cum ar fi elaborarea hărţilor de prescripţie, pentru aplicarea cu rată variabilă a îngrăşămintelor sau a densităţii de semănat.
Aţi menţionat de câteva ori termenul de automatizare şi nu pot rezista tentaţiei de a vă întreba când vom putea vedea în sfârşit în lucru un tractor New Holland complet autonom?
Sean Lennon: Ar trebui să privim această idee din câteva perspective diferite. Legislaţia este un punct cheie. Există încă nevoia de reglementare, în special când trebuie să deplasezi vehiculele autonome de pe un câmp pe altul, pentru că în interiorul parcelei asta nu ar fi o problemă. De aceea, viziunea noastră este uşor diferită faţă de cea a altor competitori.
Noi credem că un tractor poate lucra complet autonom, fără intervenţia operatorului, dar în acelaşi timp nu vrem să renunţăm la arhitectura clasică pentru a da posibilitatea fermierilor de a-şi conduce vehiculele pe drumurile publice şi chiar în câmp dacă îşi doresc asta. Deocamdată ne-am concentrat mai mult pe asigurarea unor nivele diferite de automatizare, pentru a optimiza performanţele de lucru ale maşinilor agricole.
Următoarea etapă ar fi dezvoltarea unei soluţii care oferă operatorului posibilitatea de a controla mai multe vehicule în acelaşi timp. Iar asta va fi posibil într-un orizont de timp destul de apropiat, mai puţin de cinci ani. Cât priveşte însă funcţionarea complet autonomă a unui tractor, trebuie să mai aşteptăm până când va fi adoptat un cadrul legislativ elaborat. Chiar dacă tehnologia este deja disponibilă, ea va trebui, totuşi, validată de către clienţi.
Cum vedeţi viitorul fermelor din punct de vedere al managementului operaţional al maşinilor? Vor fi mai puţini operatori?
Sean Lennon: Cred că vom avea nevoie în continuare de un anumit număr de operatori, care se vor concentra mai mult pe eficienţă şi performanţă. Iar diferenţa dintre un operator super calificat şi altul mai puţin experimentat se va reduce foarte mult cu ajutorul automatizării, astfel încât operatorii vor avea mai mult un rol de supraveghere, aşa cum deja se întâmplă în exploataţiile care utilizează ghidarea automată şi alte sisteme de poziţionare şi deplasare precisă în câmp.
New Holland a fost un pionier în dezvoltarea tehnologiilor alternative de propulsie. La început, părea că veţi paria pe hidrogen, cu acel concept de tractor NH2, dar acum se dovedeşte că aţi ales biogazul ca alternativă curată la sistemele convenţionale de ardere. Este aceasta o prioritate pentru evoluţiile viitoare? Între timp, aţi venit şi cu această propunere a unui tractor electric…
Sean Lennon: Pentru că nu există o singură soluţie magică pentru a satisface în totalitate nevoile fermierilor, vom explora diferite concepte de propulsie alternativă. Ei bine, electrificarea poate fi o soluţie pentru tractoarele de până la 120 de cai putere şi în cazul anumitor aplicaţii.
Apoi, am considerat că există o piaţă pentru tractoarele alimentate cu gaz metan iar la Agritechnica am prezentat şi o soluţie complet diferită, T7 Methane Power CNG, care se adresează celor ce au instalaţii de biogaz şi doresc un tractor de putere mai mare, de până la 270 CP. Această tehnologie a gazului natural comprimat este o soluţie interesantă din punctul nostru de vedere. Pe de altă parte, la Hanovra am prezentat şi un prototip de tractor alimentat cu gaz natural lichefiat, o inovaţie pe care dorim să o dezvoltăm în viitor pentru a oferi autonomie mai mare operatorilor, ce ar putea fi la un moment dat adoptată chiar şi pe combine, dacă va exista interes în această direcţie.
Care ar fi diferenţa de cost în acest moment între un tractor convenţional şi unul alimentat cu gaz natural comprimat?
Sean Lennon: În jur de 25% mai scump ar fi modelul CNG faţă de unul similar ca şi putere dar care funcţionează pe motorină. Doar că în acest caz unii fermieri au avantajul de a-şi produce singuri combustibilul şi atunci putem vorbi de o amortizare mai rapidă a costurilor de achiziţie. Dar, în plus, acesta vine cu o componentă de mediu pentru că promite reducerea emisiilor de CO2. Consumatorii ar putea aprecia mai mult să cumpere produse de la un fermier prietenos cu mediul, aşa cum deja se întâmplă în Marea Britanie, unde am vândut câteva astfel de tractoare unor producători de legume care au contract cu o reţea de supermarketuri. De asemenea, aici mai pot interveni şi creditele de carbon pe care acei fermieri le pot obţine, completându-şi astfel veniturile. Aşadar, există mai multe opţiuni pe care, atât noi, cât şi fermierii, le putem lua în considerare în momentul de faţă.
Vom continua să investim resurse importante în dezvoltarea de tehnologii inovatoare!