Potrivit site-ului pigprogress.net, dr. Rene Bødker de la Institutul Naţional Veterinar din cadrul Universităţii Tehnice din Danemarca a lucrat cu efective din statele baltice, dar şi în ţări din Europa de Est, încercând să găsească un tipar comun printre factorii care pot influenţa răspândirea PPA, pentru a ajuta efectivele neinfectate să rămână departe de virusul pestei porcine africane. Este cunoscut faptul că acest virus se răspândeşte prin contact fizic între porci sau dacă porcii sunt hrăniţi cu alimente deja infectate. Iar aici se pare că intervine rolul muştelor, ca vectori de transmitere a PPA.
„Fermele din statele baltice au o biosecuritate foarte înaltă, unele dintre ele implementând măsuri chiar mai ridicate decât în Danemarca. Fermele sunt împrejmuite cu gard, nu sunt permise intrarea camioanelor cu animale, furaje şi aşa mai departe. Recent, au fost instalate filtre de zbor în sistemul de ventilaţie pentru a evita muştele infectate cu PPA. Însă aceste insecte sunt greu de ţinut departe de grajduri. Prin urmare, am constat că muştele sunt vectori de transmitere a virusului, iar în lunile de vară se pare că există o activitate mai intensă din acest punct de vedere”, susţine dr. Rene Bødker.
Aceste epidemii apar aparent imprevizibil în exploataţiile bine protejate, ceea ce a întărit şi mai mult teoria cercetătorilor danezi. În toate ţările studiate, populaţiile de mistreţ infectaţi cu virusul PPA erau în afara fermelor. Şi chiar dacă de obicei mistreţii sunt infectaţi prin contact direct, se consideră că muştele au un rol destul de mare în răspândirea bolilor.
Muştele care muşcă şi se hrănesc cu sânge (din familia Tabanidae) sun cunoscute drept „vectori mecanici” pentru agenţii patogeni virali. Acestea trăiesc în habitate semiacvatice în afara fermelor, unde pot intra în contact cu mistreţi sălbatici infectaţi cu virusul PPA înainte de a pătrunde în gospodăriile în care sunt crescuţi porci domestici.
Aceste muşte de obicei nu trăiesc şi nu se reproduc în adăposturile de porci domestici. Cu toate acestea, sunt suficient de mari pentru a fi „vânate” sau ingerate accidental în timpul hrănirii, dacă reuşesc să pătrundă în grajduri. Aceasta ar putea fi o modalitate în care boala se poate răspândi de la mistreţi la efectifele de animale domestice şi ar putea explica, în mare măsură, explozia epidemică din Europa în timpul lunilor de vară, apreciază oamenii de ştiinţă danezi.
