MUSCĂ: La 7 tone de grâu la hectar nu mai sunt rentabil! - Revista Ferma
3 minute de citit

MUSCĂ: La 7 tone de grâu la hectar nu mai sunt rentabil!

Dimitrie Musca MUSCĂ: La 7 tone de grâu la hectar nu mai sunt rentabil!Prezent la Timişoara, unde a participat la ediţia locală a Food Summit, Dimitrie Muscă spune că din cauza scumpirilor la îngrăşăminte au crescut foarte mult costurile de producţie, făcând activitatea agricolă mai puţin profitabilă.

„Combinatul de la Târgu-Mureş a fost închis, pe motiv că gazul e prea scump sau că nu s-au înţeles la preţ. Ei bine, acest combinat de la Târgu Mureş produce 50% din îngrăşămintele necesare ţării. Iar noi astăzi am ajuns să cumpărăm îngrăşăminte cu 4.500 de lei tona din altă parte, din afară, bineînţeles. Iar eu, poate pentru că lucrez cu cantităţi şi cu suprafeţe mari, am avut şi un pic de reducere faţă de alţii. Dar toată această situaţie a făcut ca pentru noi, fermierii, costurile pe hectar să crească enorm de mult”, a constatat directorul Combinatului Agroindustrial Curtici, din judeţul Arad.

Profiturile s-au redus atât de mult, încât chiar şi în condiţii de producţii ridicate, cum se întâmplă de obicei la el în fermă, nu se mai poate vorbi despre profit. „La o producţie medie de 7.000 de kilograme de grâu pe hectar am ajuns să nu mai fiu rentabil şi chiar să am pierderi. Ceea ce este o problemă foarte gravă. Şi atunci vin ucrainenii, care cumpără îngrăşămintele la jumătate de preţ, la fel şi motorina şi toate pesticidele, astfel încât îşi permit să vândă mult mai ieftin decât noi”, a ţinut să precizeze Muscă la evenimentul organizat zilele trecute la Timişoara.

Traderii preferă cerealele ucrainene

Din punctul său de vedere, o vină o poartă şi politicienii noştri, care nu au intervenit în favoarea fermierilor români ci doar pentru a face pe plac vecinilor din nord. „Ciolacu vine şi spune că în loc de 2 milioane de tone de cereale pe lună să băgăm 4 milioane de tone din Ucraina prin România. Atunci, ne mirăm că marii importatori s-au aruncat pe cerealele ucrainene şi au lăsat cerealele româneşti, care şi astăzi stau în depozite în marea lor majoritate. Avem toată compasiunea pentru această ţară aflată în război, dar ajutorul pe care îl oferim nu ar trebui să ne distrugă agricultura noastră şi mâncarea românească”, a concluzionat fermierul arădean.

Cisteste si...

Recomandările redacției
Ultimele articole
Citește mai multe știri →