Mielul - cea mai scumpă trufanda de Paşti - Revista Ferma
4 minute de citit

Mielul – cea mai scumpă trufanda de Paşti

O primă constatare: de sărbători, au fost suficienţi miei pe piaţă. Preţul a oscilat între 25 şi 35 de lei kilogramul în marile magazine. La poarta fermelor, s-a vândut cu 15 lei kilogramul în viu.

“Am vândut miei pentru reproducţie!”

Steluţu Crancu, crescător din judeţul Vrancea, rămăsese cu circa 300 de miei din rasa Ţigaie cu Cap Negru după perioada de fătări. “Am dat jumătate din ei pentru reproducţie la crescători din Neamţ şi Botoşani la 15 lei/kg, iar cealaltă jumătate, în zilele de sărbătoare. Preţul a fost accesibil, căci noi ne uităm şi la cumpărător”, declară fermierul.
Steluţu Crancu asigurase furajele pentru efectivul de animale. “Salvarea a venit de la cartof. Am pus 1,5 ha cu cartof şi, pentru că nu a avut căutare, l-am dat la animale. În toamnă, cumpărasem 35 tone de grâu, orz şi porumb”, susţine vrânceanul.
Steluţu Crancu este mulţumit că a vândut brânza încă din iarnă; însă visul lui este să realizeze un punct de sacrificare şi procesare.

miel-flori-m_b

Tăiat, frezat şi preţ piperat!

Şi buzoianul Victoraş Ghizdeanu, din Poşta Câlnău, este mulţumit. „Lucrurile au evoluat foarte bine. În afară că au fost cheltuieli foarte mari faţă de anul trecut, zic eu că noi, crescătorii de animale, suntem mulţumiţi. Eu am fermă de oi şi carmangerie; ofer la achiziţie între 13 şi 16 lei/kg pentru carcasa de oaie. Ca peste tot, carnea de miel e la 15 lei/kg şi mai bine de 30 lei tăiat, frezat”, precizează liderul Asociaţiei Crescătorilor de Animale „Zilişteanca” – Buzău.
Victoraş Ghizdeanu creşte animale, dar le pregăteşte pentru îngrăşat; le vinde prin magazinul său şi-i bucuros că are clientelă.
Tănase Moise, cunoscut crescător de ovine din Greci, judeţul Tulcea, a ţinut mieii până în preajma Paştilor. „Am avut 700 şi am preferat să-i vând în viu cu puţin înainte de sărbători la 14,5 lei kilogramul, plus 8 la sută”, susţine fermierul. Acesta a avut cheltuieli mari cu achiziţionarea furajelor, porumbul ajungând la 1,1 lei/kg, în timp ce balotul de fân la 35 lei.

miei sugari 3_b

Oierit în vremuri tulburi

“În raport cu anul trecut, preţul ar fi trebuit să fie mult mai mare, dacă analizăm cu cât producem kilogramul de carne de miel. Nu s-a întâmplat niciodată să crească preţul cărnii după cheltuielile cu care este făcută!”, precizează Nicolae Cioranu.
Liderul Romovis recunoaşte că sectorul a înregistrat pe anumite segmente pierderi. “Tăierile din subvenţii ne-au luat pe nepregătite; noi ne-am făcut degeaba calculele, iarna s-a prelungit până-n aprilie, oile abia acum au ieşit la iarbă… Crescătorii au beciurile pline cu brânză de anul trecut. Dacă lucrurile se vor precipita şi vreun ONG va propune interzicerea exportului de animale vii, aşa cum înclină autorităţile, fermierii se vor mişca şi vor ieşi în stradă!”, susţine crescătorul arădean.

miei iovaneasa 12_b

Hai la mielul cu noroace! Dai pe el şi cât nu face?!

„Mielul este trufanda, a ajuns la preţul de producţie de 30-35 lei/kg! Sigur că şi preţul de raft a fost pe măsură – în jur de 50 de lei kg în piese (pulpa). E scump pentru că în Dobrogea s-au adus paie din alte judeţe, la preţ de fân şi statul nu a compensat cu nimic pierderile”, susţine Valentin Marian, secretar general al Federaţiei Crescătorilor de Ovine şi Caprine din România (Asociaţia Crescătorilor de Ovine din Dobrogea).
Potrivit acestuia, vânzarea ”a fost slabă de tot, că nu are lumea bani! Norocul e că putem da în viu la 15 lei/kg, plus 8% TVA, că se exportă. Problema a fost că nu s-a putut aduce mielul la piaţă pentru că nu s-au autorizat mai multe puncte de tăiere. În plus, subvenţiile sunt ca şi inexistente, iar crotalierea animalelor costă 10 lei!”.

un articol de
MARIAN MUŞAT

Cisteste si...

Recomandările redacției
Ultimele articole
Citește mai multe știri →