Creșterea rapidă a populației mondiale impune utilizarea unor practici agricole intensive, care au un impact negativ asupra stării de sănătate a solului, contribuind la pierderea biodiversității.
În acest context, cercetătorul științific italian Vincenzo Michele Sellitto, expert în tehnici de agricultură durabilă și utilizarea microorganismelor în agricultură, atrage atenția asupra faptului că microbiomul reprezintă esența vieții în sol și, ca urmare, fermierii trebuie să îi conștientizeze importanța și să acționeze eficient pentru protejarea sa.
IMPORTANȚA BBM PENTRU SOL
Un sol este cu atât mai fertil cu cât este mai activ din punct de vedere biologic iar pentru gestionarea fertilităţii sale trebuie avută în vedere nu doar componenta chimico-fizică, ci mai ales cea microbiologică indicată tocmai cu termenul de microbiom.
“Prin utilizarea și aplicarea biopreparatelor pe bază de microorganisme (BBM) îl putem hrăni și menține viu. Aplicarea BBM reactivează interacțiunile pozitive care reglează schimburile și relațiile dintre microorganisme și plantă, alimentând rotația microbiană în rizosferă. Gama de biopreparate devine din ce în ce mai largă, iar difuzia lor a crescut considerabil datorită cercetărilor științifice care au evidențiat interacțiunile benefice plantă-sol-microorganism și rolul lor în ecosistemul agricol”, sublinia Vincenzo Michele Sellitto.
DEFINIȚIA BIOPREPARATELOR
Interacțiunile complexe (simbioză, endofitism, micoparazitism, multitrofism etc.) nu permit identificarea unică a biopreparatelor într-una din categoriile în vigoare, impunându-se necesitatea definirii corecte a conceptului de BBM și identificarea unei poziții legislative clare și adecvate.
“În lumina observațiilor științifice actuale, am putea defini biopreparatele pe bază de microorganisme (BBM) ca produse sub formă de diverse formulări și compuse din una sau mai multe specii de microorganisme în diferite forme vitale care, atunci când sunt aplicate pe plante sau sol sunt capabile să regleze și/sau să crească procesele fiziologice ale culturilor, îmbunătățind eficiența generală, controlând preventiv și/sau curativ nematodele, insectele, acarienii, bacteriile și ciupercile patogene.
Elementul care caracterizează acest tip de produse este ingredientul activ. Ele conțin practic spori vii ai microorganismelor benefice (ciuperci, bacterii și actinomicete).
În cadrul acestei grupe, putem evidenția bacteriile indicate cu acronimul PGPR – Plant Growth Promoting Rhizobacteria, din genurile Bacillus, Azospirillum, Pseudomonas și Rhizobium și ciupercile indicate cu acronimul PGPF – Plant Growth Promoting Fungi, din genurile Beauveria, Gliocladium, Pochonia, Metarhizium și Trichoderma, precum și Actinomicetele din genul Streptomyces”, explica expertul Italian.
- CIUPERCILE MICORIZALE
“Sunt o asociere simbiotică între un anumit tip de ciupercă și plantă. Pe lângă fosfor, ciuperca facilitează absorbția calciului, azotului, potasiului, sulfului și zincului. Tipurile de ciuperci micorizice din natură sunt diferite, printre care endomicorizele sunt specifice culturilor de interes agricol. Printre cele mai răspândite ciuperci endomicorizale găsim Rhizophagus irregularis (fostul Glomus intraradi ces), Funneliformis mosseae (fostul Glomus mosseae) F. caledonium F. geosporus, C. etunicatum, C. claroideum.
Aplicarea ciupercilor micorizice este recomandată odată cu însămânțarea cerealelor. Produsele pe bază de ciuperci micorizice sunt astăzi pe piață, de obicei sub formă de pulbere și pot fi amestecate în buncăr împreună cu sămânța. Aceste produse se aplică de obicei în doză de 1-2 kg/ha. Ciuperca aplicată împreună cu sămânța va avea timp să crească și să ajungă la radicula tânără a plantei, creând o simbioză (practic intrând în interiorul plantei și trăind cu planta până la sfârșitul ciclului). Ciuperca îi asigură plantei o disponibilitate mai mare a nutrienților și a apei. Este un microorganism care ajută semnificativ cerealele, mai ales în perioadele de secetă.
- GRUPUL DE BACTERII BACILLUS
Bacilllus este un alt grup extrem de important de microorganisme pe care îl putem folosi în agricultură aparținând categoriei PGPR și include specii de bacterii care acţionează ca biofertilizatori, biostimulatori și bioprotectori. Aceste bacterii ajută plantele să depășească stresul cauzat de diverse ciuperci fitopatogene, atât ale sistemului aerian (Alternaria, Botrytis cinerea, Făinarea, Bremia și grupa Peronosporaceae, Moniliaceae), cât și ale sistemului radicular (Phytium, Rhizoctonia, Fusarium și Sclerotinia)” menționa Vincenzo Michele Sellitto.
Expertul italian a mai adăugat că activitatea de susținere a plantei este realizată prin producerea de către bacterii a unor enzime degradante particulare, stimularea autoapărării plantei, competiția pentru spațiu și nutrienți cu agenții patogeni. În plus, speciile din genul Bacillus promovează creșterea plantelor datorită producției de fitohormoni și substanțe cu acțiune fitohormonală.
- GENUL PSEUDOMONAS
Specialistul a trecut succint în revistă și alte specii de bacterii de interes agricol, precum speciile din genul Pseudomonas care aparțin grupului PGPR și care favorizează creșterea plantelor prin eliberarea în rizosferă a unor substanțe asemănătoare hormonilor care stimulează înmulțirea celulelor radiculare.
“În plus, Pseudomonas este capabil să cheleze fierul și alte microelemente datorită producției de siderofori. Printre cele mai utilizate găsim Pseudomonas chlororaphis. În schimb, Streptomyces lydicus care aparține grupului actinomicetelor, microorganisme cu caracteristici intermediare între ciuperci și bacterii, produce și substanțe cu acțiune antibiotică (streptomicina), active în combaterea numeroaselor ciuperci fitopatogene ale sistemului radicular și, de asemenea, numeroase substanțe utile pentru plante, cum ar fi sideroforii, microelemente, vitamine, aminoacizi și acizi organici. Cum există numeroase biopreparate microbiologice care au fost înregistrate ca substanțe agrochimice biologice pentru controlul biologic al multor patologii ale sistemului radicular și foliar putem spune că, astăzi, culturile noastre pot profita de noi prieteni pentru a depăși stresul abiotic și biotic”, concluziona Vincenzo Michele Sellitto.
POTENȚIAL URIAȘ PENTRU AGRICULTURĂ
În practică, biopreparatele pe bază de microorganisme (BBM) sunt prezente în multe formulări, ca specii unice sau ca o combinație de diferite microorganisme benefice și/sau molecule bioactive, efectuând trei acțiuni importante, adesea simultane, respectiv biostimulare, biofertilizare și controlul/prevenirea agenților patogeni.
“Fiecare specie microbiană prezentă în aceste produse poate desfășura cele trei activități în sol, deși într-o măsură diferită în funcție de specia în sine. Tocmai această caracteristică întărește potențialul imens pe care bioinoculanții îl au în agricultură și reprezintă valoarea adăugată a produselor microbiologice”, puncta Vincenzo Michele Sellitto.