„Mulţi zic că nu merge sectorul ăsta, că este greu. Într-adevăr, la vaca de lapte trebuie să fii foarte serios și punctual, acestea sunt două condiții obligatorii într-o fermă de vaci cu lapte” spune Maxinel Oşorhean, fermier din judeţul Cluj. Apoi „mai trebuie să știi ce vrei să faci. Dacă tu nu știi ce vrei să faci, nu vei reuși niciodată”.
Eu comand, eu execut!
Fermierul spune că timp de „10 ani a mers cu ochii închiși” – n-a ştiut să facă ameliorare şi „a am mers pe mâna altora”. Dar în ultimii zece ani lucrurile au început să se schimbe, „am învăţat şi acum eu hotărăsc ce tauri să utilizez. Eu comand, eu execut. Dacă comand bine, atunci şi execuția, rezultatul este bun!”
A pornit de la zero (genetică), fără vaci aduse de afară. Apoi a intrat în COP (Controlul oficial al producţiei), a început să facă potrivirea perechilor şi să folosească material seminal de tauri de top din portofoliul Semtest-BVN Tg. Mureş. „Acum am peste 40 de animale, mai mult de 60% din efectivul cu certificat de origine, cu teste ADN” ne-a spus Maxinel Oşorhean.
„Nu pot să mă plâng. Dacă ai o producție bună de lapte/vacă şi controlezi costurile de producţie ai viitorul asigurat” afirmă, stăpân pe situaţie, fermierul.
În ferma lui Maxinel Oşorhean sunt acum 26 de vaci mamă, din care 23 de capete la muls şi 40 de viţele şi juninci. „Mulg 600 de litri de lapte pe zi, de la 23 de vaci, din care jumătate sunt la prima fătare” se mândreşte fermierul.
Maxinel Oşorhean are acum în fermă vaci la prima fătare cu peste 32-33 litri lapte/zi, producţie pe care o menţin câteva luni după fătare, iar cele mai bune vaci, la a doua fătare, dau 46-47 litri de lapte/zi, la începutul lactaţiei. „Ce vreţi mai mult la Bălțată? Eu nu îmi doresc mai mult!”
Fac asta din dragoste de animale, îmi place să am animale frumoase și performante
Fermierul vinde „genetică”!
Acum este o criză pe piaţă de animale cu certificat de origine, mai ales la rasa Bălţată românească. De la 1 noiembrie 2023 și până în ianuarie 2024, fermierul a vândut 11 animale pentru prăsilă, numai vaci la a doua şi a treia lactaţie. „Am juninci care vin din urmă cu o genetică mai bună. Vând vaci bune şi păstrez viţele, tineretul are potenţial mai bun de producţie şi accelerez şi procesul de certificare pentru întreg efectivul de animale” îşi justifică fermierul modul de lucru.
În plus, Maxinel Oşorhean a început să vândă şi tăuraşi cu certificat de origine, la un preţ de invidiat. „Să vă dau un exemplu: una este să vinzi un vițel de carne cu 1000 de lei şi alta să vinzi tăuraşi de 3-4 luni de zile, cu certificat de origine, din linii bune, cu 7.500 sau 8.000 de lei”.
Ameliorarea genetică cere pricepere, dar şi eforturi materiale. De multe ori, pentru a obţine o viţea aşa cum îşi doreşte, fermierul foloseşte 3-4 paiete de la tauri de top şi chiar material seminal sexat. „Am cheltuit şi 1000 de lei ca să obțin neapărat o viţea de la o vacă şi un taur anume. Pentru mine investiția prioritară a fost în genetică, dar am şi recuperat mult în venituri de pe urma geneticii” ne-a spus Maxinel Oşorhean.
25 de vaci mame țin în spate încă 40 de vițele
Evoluţia „calităţii” animalelor se poate observa „cu ochiul liber” dar şi în cifre:
- în 2018 de la 35 vaci mame fermierul a livrat la procesator 110.000 de litri de lapte, la care se adaugă alte cca. 20.000 de litri folosiţi pentru hrana viţeilor.
- în 2022 a vândut 170.000 de litri la doar 25 de vaci și am crescut 20 de vițele, astfel că, în total producţia din fermă a fost de cca. 190.000 de litri/fermă/an.
- în 2023 producţia medie de lapte este de 8.000 de litri/vacă/an, în condiţiile în care jumătate din animale sunt la prima fătare.
Vânzarea de animale de prăsilă va deveni prioritară
Dacă toate planurile se vor concretiza, în următorii ani, în ferma lui Maxinel Oşorhean veniturile realizate din vânzarea laptelui vor trece „în secțiunea secundară și vânzările de animale vor fi principala sursă de venituri„.
Vacile sunt cartea mea de vizită – asta este munca mea de douăzeci de ani și mă bucur de ceea ce am putut să fac. Înainte mă uitam la animalele din fermele din Austria şi Germania… acum mă uit la mine în fermă, cu acelaşi drag!
Video: Maxinel Oșorhean despre importanța geneticii și a potrivirii perechilor