După ce a „transpirat”, cum se zice, în presă informaţia că Staţiunea de Cercetare – Dezvoltare Agricolă Lovrin ar putea deveni în viitorul apropiat institut de cercetare, Marinel Horablaga, directorul Staţiunii de Cercetare şi Dezvoltare Agricolă (SCDA) Lovrin, s-a angajat să ne explice care ar fi avantajele unei astfel de validări şi mai ales cum priveşte concurenţa cu marile companii producătoare de genetică.

Redactor: Cât de realiste sunt şansele ca Staţiunea Lovrin să obţină acest statut şi ce v-a determinat să faceţi acest demers?

Marinel Horablaga: În primul rând, aşa cum toată lumea îşi doreşte, ne-am impus şi noi ca obiectiv să creştem. Din punct de vedere tehnic, noi suntem pregătiţi şi credem că putem face faţă unei astfel de provocări. Deja avem un anumit număr de cercetători, o anumită experienţă şi chiar dotările necesare. Pe de altă parte, ne gândim că va veni vremea în care doar cei mai buni vor conta şi vor putea accesa fonduri europene. Acesta a fost un alt argument pentru care ne-am propus să devenim un institut de cercetare. Iar de reuşita demersului nostru depinde exclusiv susţinerea politică. Dacă sunt sau nu oameni care vor să ne pună piedici din punct de vedere legislativ. Acest statut poate fi acordat doar prin lege.

Redactor: Care sunt argumentele dumneavoastră în favoarea adoptării acestei legi?

Marinel Horablaga: Argumente sunt destul de multe. Întâi de toate ar fi modul de organizare care se doreşte să se facă la nivel de România. Acea regionalizare despre care s-a tot vorbit în ultimii ani. Asta ar însemna ca şi în regiunea de vest să existe un institut de cercetare agricolă, ceea ce nu se poate spune în momentul de faţă. Acest institut ar însemna inclusiv o lărgire a ariei de cercetare şi consultanţa posibilă dată fermierilor. De la legumicultură până la viticultură, de la zootehnie până la cultura mare. Cam asta ne-am dori noi să realizăm sub umbrela unui astfel de institut. În aceste condiţii, am putea dezvolta mai multe cercetări şi să dăm mai multă informaţie tututor cultivatorilor şi crescătorilor din regiune. Pentru că, în momentul de faţă, avem un institut naţional de cultura mare la Fundulea care se confruntă cu probleme din cauza terenurilor care au fost luate pe fondul intereselor imobiliare. Degeaba dispun de resursa umană dacă ei nu se mai pot dezvolta. Şi nici nu mai pot face faţă la tot ceea ce înseamnă partea de consultanţă la nivel de regiune. Pe de altă parte, în zona de vest a ţării ştim bine că există un bazin agricol foarte puternic şi o cerere mare de informaţie ştiinţifică. Iar noi am putea reprezenta o sursă de încredere pentru fermierii din această zonă.

Redactor: Spuneaţi la început că accesarea fondurilor europene reprezintă o prioritate pentru dumneavoastră. Şi chiar dacă cercetarea se află pe agenda Politicii Agricole Comune, în realitate ştim cu toţii că România nu stă foarte bine la acest capitol…

Marinel Horablaga: Lucrurile în prezent sunt de aşa natură încât cei mari vor conta, în timp ce cei mici au şanse de izbândă doar dacă se vor asocia. Iar asocierea în domeniul nostru presupune multe alte lucruri care nu ştiu dacă pot conduce neapărat spre o reuşită. Or, fiind un institut şi având totul centralizat şi coordonat dintr-un singur loc, şansele de accesare a fondurilor europene sunt mult mai mari.

Redactor: Aveţi în momentul de faţă în derulare proiecte europene?

Marinel Horablaga: Avem depuse documentaţiile pentru anumite proiecte transfrontaliere şi aşteptăm evaluarea lor. Din păcate, în multe proiecte nu am fost eligibili la finanţare din varii motive. Lucrurile s-ar putea îndrepta dacă am ajunge să fim validaţi ca institut de cercetare.

Redactor: În ce poziţie se găseşte astăzi Staţiunea de Cercetare şi Dezvoltare Agricolă Lovrin din punct de vedere al geneticii pe care o promovează?

Marinel Horablaga: Staţiunea se află pe un trend crescător, atât din punct de vedere al rezultatelor ştiinţifice, cât şi al inovării. Pentru că în domeniul nostru degeaba faci cercetare dacă nu inovezi. Există premize că devenim din ce în ce mai buni, cu performanţe tot mai bune. Asta înseamnă că dezvoltăm noi soiuri şi hibrizi care sunt mai rezistenţi şi cu rezultate superioare.

Redactor: Cum credeţi că veţi reuşi să performaţi pe o piaţă extrem de concurenţială, cu marile companii multinaţionale care investesc sume fabuloase în cercetare? Este România şi, mai cu seamă, instituţia pe care o conduceţi la Lovrin, în judeţul Timiş, pregătită să vină cu oferte care să satisfacă nevoile fermierilor interesaţi de producţii înalte şi stabile?

Marinel Horablaga: De când am venit la conducerea SCDA Lovrin, am încercat să abordăm şi anumite culturi de nişă. Acolo unde nu ne concurăm cu cei foarte mari. Un bun exemplu ar fi plantele furajere. Ovăzurile, unde nu simţim o mare concurenţă. Ne-am orientat inclusiv pe partea de zootehnie, unde încercăm să venim cu reţete care cuprind proprii noştri hibrizi şi propriile noastre soiuri. De asemenea, putem spune că avem la ora actuală grâuri foarte bune, cu performanţe productive şi calitative, validate nu în doar în platformele experimentale, cât şi în condiţii reale de cultură. Iar ceea ce este foarte important de subliniat, din punctul meu de vedere, acestea sunt perfect adaptate condiţiilor climatice din zona noastră. Consider că este un atu, în conjunctura actuală a schimbărilor climatice de care se tot pomeneşte.

Redactor: Care soi de grâu este cel mai căutat din portofoliul genetic al SCDA Lovrin?

Marinel Horablaga: Aş putea menţiona aici grâul Biharia, care după cum se ştie, anul trecut a dat producţii de peste 9 tone la hectar în ferma domnului Dimitrie Muscă, şi nu pe parcele mici, ci pe suprafeţe însemnate. Dar ceea ce este important la acest soi, vorbim de calităţi de panificaţie excelente, un conţinut ridicat de proteină, aspect care interesează pe foarte mulţi fermieri.

Redactor: Aţi încercat să mizaţi mai mult pe calitate, aşa cum sunt cunoscute a fi în general grâurile româneşti?

Marinel Horablaga: Dintotdeauna, obiectivele de cercetare al instituţiei noastre au fost de a merge în primul rând pe calitate. Este şi o tradiţie în ceea ce priveşte cercetarea agricolă românească. Se pune tot mai mult accent nu pe cât mâncăm, ci pe ce anume mâncăm. Iar noi ne propunem să ducem mai departe această tradiţie.