Având în vedere că excesul de fosfor din dejecţiile animalelor poate influenţa mediul înconjurător, ne putem aştepta ca legislaţia în domeniu să devină chiar mai restrictivă comparativ cu măsurile luate privind reducerea potenţialului poluant al N.
Conţinutul în P al dejecţiilor se poate reduce considerabil prin intermediul nutriţiei. Astfel, oportunităţile existente indică posibilitatea reducerii excreţiilor de fosfor la rumegătoare cu 25-40% printr-o mai bună utilizare a datelor de analiză a furajelor, de formulare a raţiilor şi de administrare cât mai exactă pentru satisfacerea cerinţelor în P.
Recomandările pentru asigurarea fosforului diferă încă mult de la o ţară la alta, în funcţie de sistemul de normare adoptat, consemnându-se valori mai ridicate, de exemplu, în Anglia şi în Germania, comparativ cu Olanda.
Astfel, potrivit recomandărilor curente olandeze, pentru satisfacerea cerinţelor în P la vacile de lapte, în hrană, conţinutul în P nu trebuie să fie sub 3,0 g P/kg SU, în condiţiile în care coeficientul real de absorbţie a fosforului este de 70%.
Un experiment derulat pe o perioadă de doi ani arată că asigurarea unui nivel al fosforului de 3,8 g/kg SU raţie nu a influenţat producţia de lapte şi performanţele reproductive ale vacilor de lapte.
O valorificare mai bună a fosforului
Excreţia fosforului prin lapte este factorul major care influenţează cerinţele de P la vacile cu producţii mari de lapte. Conţinutul în P al laptelui este evaluat la 0,9 g/kg lapte, dar ar trebui să se aibă în vedere şi variaţiile care pot fi de la 0,7 la 1,1 g P/kg lapte.
Din acest punct de vedere, o valorificare mai bună a P din hrană poate asigura o reducere a nivelului de P ingerat de vacile de lapte raportat la unitatea producţiei de lapte (kg).
Astfel, dacă la o vacă cu producţia zilnică de 30 kg lapte (şi 1,0 g P/kg lapte), la o raţie care determină o ingestă de 87 g P/zi, excreta de P prin dejecţii ajunge la 57 g P/zi (ceea ce reprezintă 66% din ingesta de P), în schimb la o altă raţie la care ingesta de P este de 50 g P/zi, excreta de P prin dejecţii se reduce la 20 g P/zi, ceea ce reprezintă numai 40% din ingesta de P prin hrană.
Nivelul de asigurare al P la vacile de lapte se poate aprecia şi după conţinutul în macroelement pe care trebuie să-l aibă kilogramul de substanţă uscată ingerată (S.U.I.). În conformitate cu NRC 2001, la vacile Holstein cu masa corporală de 650 kg, la o producţie zilnică de 30 kg lapte trebuie să se asigure un conţinut în fosfor de 0,35% din SU raţie, ceea ce va asigura, la o ingestă zilnică de 22,5 kg SU, un aport de 78,7 g P.
POSIBILĂ PRESIUNE LEGISLATIVĂ
Dacă o parte din N poate fi preluată de rădăcinile unor plante (ex. leguminoase) şi, astfel, să se îmbogăţească solul în azot, iar o altă parte din N atmosferic poate fi utilizată în producerea unor fertilizanţi, în cazul fosforului nu este posibilă o astfel de recirculare, existând pericolul poluării solului şi a apelor de suprafaţă.
În acest context, va creşte presiunea legislativă pentru maximizarea utilizării fosforului din hrană de către animale şi de minimalizare a pierderilor prin dejecţii.
