Creşterea suprafeţelor cultivate a fost stimulată de fabricile din Luduş (cu peste 1800 ha), Oradea (cu peste 700 ha), Bod (cu circa 900 ha) şi Roman (cu aproape 500 ha). Astfel, aşa cum se poate vedea şi în tabel, anul trecut s-au recoltat 26.480 ha cu o producţie medie de aproape 46 t/ha şi cu o digestie de 17,4%. Aport deosebit în ameliorarea producţiei de sfeclă şi de zahăr a avut-o Agrana Roman (aproape 52 t/ha şi 17,8% digestie) şi Tereos Luduş (17,78% digestie).

Încă suntem departe de media ţărilor vest-europene, cu tradiţie în cultura sfeclei de zahăr (Franţa, Germania s.a.), unde se obţin producţii frecvente de 75-80 t/ha (circa 15 tone de zahăr/ha), dar trebuie să remarcăm faptul că în România ultimilor ani s-a produs o puternică revigorare a sectorului datorită specializării fermierilor de sfeclă şi a politicii de selecţie a acestora de către fabrici prin Asociaţiile zonale şi Federaţia Cultivatorilor de Sfeclă. Din moment ce în arealul celor patru fabrici există destui fermieri care produc an de an peste 65-70 t/ha, înseamnă că avem potenţial şi că prin investiţii în irigaţii – principalul factor limitativ la cultura de sfeclă – ne vom putea apropia de producţiile occidentale. De asemenea, trebuie să recunoaştem faptul că sprijinul cuplat a fost o pârghie esenţială în motivarea fermierilor de a nu abandona această cultură, ci, dimpotrivă, de a investi în dezvoltarea ei.
Numai că, odată cu abolirea cotelor şi liberalizarea preţului la zahăr, precum şi a presiunii preţului scăzut al zahărului din trestie pe piaţa europeană, procesatorii de sfeclă, în scopul obţinerii unor profituri substanţiale, intenţionează să reducă mult preţul la sfeclă sau chiar să suspende sau să închidă efectiv capacităţile de rafinare.

Fabrica de zahăr din Oradea se închide!
Grupul german Pfeifer & Langen, fondat în anul 1870 cu sediul în Koln, deţine împreună cu Cristal Union din Franţa, sub marca Diamant, fabricile de zahăr din Oradea, Arad şi Carei, însă doar la Oradea se procesează sfeclă. Compania este al treilea producător de zahăr din Germania, după Südzucker şi Nordzucker. Mai operează în Polonia, Italia, Slovenia, Ucraina, Bulgaria, Grecia, Croaţia, Cehia şi Ungaria. Are circa 2500 de angajaţi şi o cifră de afaceri de puţin peste un miliard de euro.
Pe motiv că materia primă (sfecla de zahăr) din România este prea scumpă şi că din această cauză a înregistrat, în 2016, pierderi de aproape 30 milioane de lei, Pfeifer & Langen a decis închiderea activităţii de contractare şi procesare sfeclă de zahăr începând din 2018.
În comunicatul de presă din data de 03 ianuarie a.c., manageriatul fabricii de la Oradea justifică această măsură astfel: „Regimul cotelor se încheie. (…) În acest context, noi credem cu tărie că succesul viitor al companiilor care produc zahăr se va decide mai ales la nivel de performanţă a portofoliului lor de produse, orientat spre o competitivitate din ce în ce mai ridicată. Anticipând acest lucru, facem următoarele modificări ale operaţiunilor noastre locale pentru a le susţine mai bine: relocarea producţiei locale de zahăr la alte fabrici din cadrul grupului Pfeifer & Langen şi separarea de fabrica Zahărul Oradea – prin această optimizare regională dorim să intensificăm utilizarea capacităţilor noastre de producţie şi să reducem costurile pentru clienţii noştri”. Urmează apoi, în acelaşi comunicat, alte măsuri de restructurare a producţiei, prin care practic se înfiinţează la Oradea Pfeifer & Langen România, cu orientare doar pe activităţi de vânzări şi marketing.
Deşi alţi investitori români, inclusiv fermieri din zonă, au făcut oferte de cumpărare, nemţii au declinat toate ofertele şi au rămas fermi pe poziţie.

Peste 80 de fermieri şi 7000 ha ies din producţie
Preşedintele Asociaţiei Cultivatorilor de Sfeclă de Zahăr din Oradea, Alexandru Lukacs, este dezamăgit de decizia Patronatului şi deplânge soarta celor peste 80 de fermieri din judeţele Arad, Bihor, Satu-Mare şi Timiş care cultivau anual în jur de 7000 ha de sfeclă şi care au investit în utilaje specifice sume uriaşe în contextul nevoii de performanţă tehnologică. Referitor la pierderile invocate de proprietarii fabricii, Alexandru Lukacs este de părere că aceste cifre sunt intenţionat create tocmai pentru a se găsi motivul de închidere. Întrebat dacă fermierii se vor orienta spre cea mai apropiată fabrică funcţională din zonă, respectiv Tereos Luduş, reprezentantul fermierilor spune că doar aproximativ 10% din aceştia (circa 700 ha), situaţi mai aproape, îşi vor permite să suporte transportul sfeclei până la Luduş, având în vedere că în medie costul acestuia se ridică la 10-11 euro/tonă; or, asta ar reprezenta 1/3 din preţul sfeclei oferit de procesator.

Soluţii pentru salvarea producţiei de sfeclă în vestul ţării
De altfel, preşedintele Asociaţiei fermierilor de sfeclă din Luduş, Dorel Istrate, în urma negocierilor avute între fermierii arondaţi şi patronatul Tereos, declară că relaţiile dintre cele două părţi sunt fertile şi că intenţionează să stabilizeze fermierii din zonă pentru a crea împreună o relaţie de colaborare durabilă, pe fundamente economice şi de performanţă. În acest sens, s-a negociat deja la Luduş un contract pe 3 ani cu un preţ ferm de 30 euro/tonă plus bonusuri de calitate şi de fidelitate.
În legătură cu ce s-a întâmplat la Oradea, Dorel Istrate are o poziţie foarte tranşantă: „Închiderea fabricii de zahăr de la Oradea are un impact economic negativ pentru fermieri, pentru ţară; în activitatea fabricii erau implicaţi şi alţi agenţi economici din diverse domenii, precum transport, gaze, energie electrică etc. Statul român ar trebui să naţionalizeze fabrica!”
Îngrijorat l-am găsit şi pe preşedintele Federaţiei Cultivatorilor de Sfeclă din România, Ioan Gherman, care de altfel a trimis ministrului agriculturii, Petre Daea, o scrisoare de solicitare de salvare a producţiei de sfeclă din vestul ţării, propunându-i implicarea MADR prin crearea unui parteneriat public-privat (cu fermierii) pentru achiziţionarea fabricii din Oradea. Preşedintele Federaţiei mai speră ca în caz de eşec să se poată recupera la celelalte fabrici 5000 ha din cele 7000 pierdute la Oradea, cu condiţia ca preţul oferit de procesatori să fie stimulativ.

Agrana: “2018 va veni cu un preţ mai scăzut al materiei prime”
Din cealaltă parte a ţării, de la Agrana Roman, care cultivă aproape 40% din suprafaţa de sfeclă din România, am avut reacţia directorului de producţie Mihai Dimitriu: “Contextul în care fabrica de zahăr Oradea şi-a închis porţile este legat de politica firmei Pfeifer din Germania. Conjunctura favorabilă pentru ceilalţi fermieri cultivatori de sfeclă din ţară va fi redistribuirea subvenţiei, astfel încât, împreună cu SAPS şi top-up naţional, sprijinul total va ajunge la 1100 euro/ha.
Fermierii din zona Moldovei nu se pot aştepta în viitorul apropiat la un declic asemănător, Agrana mainfestându-şi intenţia de a cultiva sfeclă în continuare, având în vedere randamentele ridicate din ultimii 5 ani. Mesajul meu pentru fermieri este de a avea în continuare încredere în Agrana; adevărat, este un moment neprielnic în contextul scăderii preţului zahărului, dar noi considerăm că în doi ani, preţul zahărului îşi va reveni, dar va trebui să trecem acest prag împreună, în ciuda faptului că anul 2018 va veni cu un preţ mai scăzut al materiei prime”.

FOTO: www.specialarad.ro

TABEL: PRODUCŢIA NAŢIONALĂ DE SFECLĂ DE ZAHĂR ÎN 2017

PATRONATUL ZAHĂRULUI NEAGĂ IPOTEZA UNUI COLAPS AL ÎNTREGII INDUSTRII
O poziţie de echilibru şi de invitaţie la restructurare o are Patronatul Zahărului din România prin comunicatul semnat de Gheorghe Bejan – directorul acestei organizaţii. Cităm din comunicat: „În urma anunţului privind închiderea Fabricii de Zahăr Oradea, au apărut comentarii şi opinii care pun industria zahărului şi cultura sfeclei de zahăr într-o lumină defavorabilă şi profund pesimistă, sectorul fiind prezentat ca fiind destinat colapsului şi dispariţiei. Regretabila decizie de închidere a activităţii productive de la Oradea nu înseamnă închiderea sau colapsul întregii industrii. În România mai există cinci fabrici active care produc zahăr din sfeclă sau din zahăr brut importat – Roman, Buzău, Bod, Luduş şi Urziceni. Toate aceste fabrici sunt funcţionale şi au procesat în anul 2016/17 peste 250.000 tone de zahăr.
Cultura sfeclei de zahăr beneficiază de ajutoare şi subvenţii substanţiale din partea statului român şi a Uniunii Europene: în jur de 1.000 euro/hectar – nu multe culturi se bucură de o astfel de susţinere. În plus, sfecla de zahăr are asigurată desfacerea încă înainte de cultivare – Acordul Interprofesional la nivel de ramură, confirmat de un Ordin de Ministru, are prevederi clare care susţin un parteneriat durabil între fermieri şi procesatori (fabrici).
(…) Dispariţia cotelor aduce şi o serie de oportunităţi privind utilizarea la maxim a potenţialului agricol şi creşterea exporturilor româneşti către zona Mării Negre şi Orientul Mijlociu. Putem menţiona şi pieţele în deficit din imediata noastră vecinătate: Bulgaria şi Grecia”.
Observăm cât de optimistă este poziţia Patronatului Zahărului, dar, din păcate, fermierii de sfeclă din vestul ţării nu se pot regăsi aici fără o fabrică activă în zonă!

CONCLUZII… AMARE:
• Prin dispariţia cotelor, piaţa este liberă.
• Preţul zahărului pe piaţa mondială este în scădere din cauza presiunii zahărului din trestie.
• Preţul sfeclei e în pericol să scadă foarte mult, pe motiv că, vezi Doamne!, avem subvenţie uriaşă, iar fabricile vor să rămână cam cu acelaşi profit; doar ei!
• Procesatorii din România sunt preponderent companii multinaţionale străine şi fac ce le dictează piaţa, banul (conştiinţa de unde şi de când?).
• Un precedent s-a creat deja la Oradea: dacă fermierii nu acceptă preţul oferit pe sfeclă, închid fabrica!
• Statul român n-a dovedit că poate să se implice într-o strategie naţională pe termen lung şi în protecţia fermierului. Dumnezeu cu mila!

Un articol publicat în revista Ferma nr. 2/207 (ediţia 1-14 februarie 2018)