Bunicii şi părinţii ei au avut albine, dar produceau miere doar pentru consumul propriu. Ei i-au transmis atât pasiunea, cât şi o parte din cunoştinţele despre stupărit. A învăţat şi singură, din cărţi, de pe internet, din practică.
În 2011, a făcut un proiect cu fonduri europene pe Măsura 141 din PNDR 2013 şi de la 17 stupi a ajuns la 55 de stupi. Apoi, nu s-a oprit. Acum are 70 de stupi, 50 pentru multiplicare, iar 20 pentru producţia de miere. „Am făcut stupina de multiplicare ca să ne mai suplimentăm puţin veniturile. Aşa, putem să vindem şi mătci, familii de albine şi roiuri. Încercăm să menţinem rasa autohtonă de albine Apis mellifera carpatica, deoarece este adaptată climei noastre şi este o albină foarte productivă şi blândă”, ne explică Lili Bădiţa.

La Polovragi se face miere bună, dar tot mai puţină
Soţul ei are şi el 70 de stupi pentru producţie, cu care merge în pastoral. „În ultimul timp, e tot mai greu, pentru că nu ne mai ajută clima, iar în pastoral ne confruntăm cu probleme legate de substanţele pe care le folosesc cultivatorii. Noi îi ajutăm pe ei, şi ei ne omoară albinele. Cel puţin la floarea soarelui, unde au fost stupii soţului, în faţa stupilor a fost covor de albine moarte”, afirmă aceasta.
Stupina de multiplicare este autorizată şi trebuie să stea în Polovragi, unde, din fericire, nu se stropesc pomii fructiferi decât izolat, la fel şi grădinile, aşa că albinele sunt protejate şi se poate mânca o miere bună. Dar, mai puţină. „Nu ne mai ajută natura. Când plouă, floarea nu mai secretă nectar două-trei zile. Peisajul este foarte frumos, dar nu mai faci miere”, mai spune tânăra apicultor. Iar vara aceasta a plouat foarte mult în Polovragi. Cu toate acesta, spune că atât ea, cât şi soţul intenţionează să rămână cu albinele în zonă şi să-şi autorizeze stupina în sistem ecologic.+

O diferenţă uriaşă de preţ!
În zonă, stupii produc doar miere de salcâm şi polifloră (tei, fâneţe, mur). Stupii soţului, pe care acesta îi duce în pastoral, mai produc şi miere de rapiţă şi de floarea soarelui. Cum ea lucrează şi ca secretar la primăria din localitate, nu are timp să meargă la piaţă ca să vândă mierea. Cel mai mult vând de acasă, dar au mai dat şi en-gross. Însă preţurile sunt extrem de mici. La en-gross, pentru mierea de salcâm, preţul a fost anul acesta 16 lei/kg pentru mierea convenţională şi 20 lei/kg pentru cea ecologică. Anul trecut, au primit 20 lei/kg pentru mierea convenţională de salcâm, iar de acasă au vândut cu 30 lei/kg. Mierea polifloră a fost 8-9 lei/kg la en-gross, iar de-acasă s-a vândut cu 25 lei/kg.
Aflăm de la ea că în zonă sunt mulţi apicultori. Mulţi dintre aceştia au luat bani pentru apicultură prin proiecte cu fonduri europene, însă unii renunţă la o parte din numărul mare de stupi după finalizarea proiectului, pentru că nu se pot descurca.
„Oamenii s-au mai descurajat din cauza stropirilor cu pesticide şi din cauza preţurilor mici cu care se vinde mierea. Sunt cheltuieli foarte mari şi nu tot timpul îţi aduc venituri. De exemplu, anul trecut salcâmul a fost calamitat, din cauza îngheţului, iar stupii trebuie hrăniţi şi îi hrăneşti din buzunar”, mai spune Lili Bădiţa.

Stupina de multiplicare
Ea îşi suplimentează veniturile cu stupina de multiplicare, deşi afirmă că şi pentru a produce o matcă împerecheată, de la stadiul de larvă şi până să eclozeze, sunt costuri mari: albinele trebuie hrănite foarte bine, ai nevoie de ustensile.
Utilizează o metodă de creştere a botcilor pe care a aflat-o de pe internet şi despre care crede că este mai puţin folosită în România: creşte botcile în prezenţa mătcii, pentru că altfel, orfane, acestea se stresează foarte mult.
Produce atât pentru a înlocui mătcile bătrâne şi roiurile mai slabe din propria stupină, cât şi pentru vânzare. „Cerere este pentru toate. Pentru roiuri, este o limită: o familie poate produce maxim două roiuri, dar mătci se pot produce şi mai multe. Eu am 150 de nuclee şi pot să împerechez maxim 150 de mătci o dată. În vara asta nu prea au ieşit mătcile la împerechere, pentru că a plouat foarte mult” spune Lili Bădiţa.
O ramă cu albine se vinde cu 50 de lei, o matcă împerecheată cu 70 de lei, un roi pe 4-5 rame costă circa 200 de lei, iar preţul pentru o familie de albine ar fi, în mod normal, cam 500 de lei, dar câteodată negociază preţul cu cumpărătorii.
Sprijin prin Programul Naţional Apicol nu a primit niciodată, pentru că, dacă accesezi fonduri europene, este foarte multă birocraţie ca autorităţile să se asigure că n-ai luat bani din două părţi pentru acelaşi lucru. Aşa că n-a mai cerut bani nici pentru tratamente sau altele prin PNA. Recunoaşte şi că „ne-am învăţat cu greul”, deşi ea încearcă, totuşi, să îşi uşureze munca. Acum are în implementare un proiect pe submăsura 6.3 din PNDR 2020 pentru ferme mici, prin care vrea să achiziţioneze utilaje. Şi-a luat deja o maşină de măcinat zahăr, malaxor, topitor solar pentru ceara de albine, capsator pentru ramele stupilor.

HRANA PENTRU IERNATUL ALBINELOR. REŢETA DE PROTOFIL
Iarna le dă albinelor, ca hrană de stimulare, turte din miere, zahăr şi protofil. Face totul în casă.
„Protofilul îl facem noi, din 13 plante, macerate cu alcool de 96 de grade: muşeţel, coada şoricelului, gălbenele, sunătoare, mentă, tei, pătlagină, cimbru, busuioc, cimbrişor, pelin, care este un fel de antibiotic natural pentru albine, măceş, cătină.
Punem câte 50 de grame din fiecare plantă, în 5 litri de alcool preparat la 70 de grade, din alcool de 96 de grade diluat cu ţuica noastră. Lăsăm o săptămână – zece zile la macerat, apoi strecurăm şi diluăm tot cu ţuică până la 40 – 50 de grade. Apoi, punem cam 17-20 de mililitri la litrul de sirop. Eu pun cam 40 de mililitri de macerat la kilogramul de turtă pe care o fac tot acasă, din 4 kilograme de miere şi 10 kilograme de zahăr pudră. Mai punem în turte şi vitamina B. Dacă ai să pui polen în turte, e şi mai bine.
Ăsta este singurul lucru pe care îl dăm albinelor, de două, trei ori pe timpul iernii, în ianuarie, februarie şi martie, câte o turtă de jumătate de kilogram sau de un kilogram pe lună, depinde de puterea familiei. Ajută şi pentru a preveni bolile albinelor şi pentru a stimula mătcile să ouă timpuriu. În rest, intervenim doar pentru tratarea varoozei”, explică Lili Bădiţa.

Un articol publicat în revista Ferma nr. 18/220 (ediţia 15-30 octombrie 2018)