Nu furnizează laptele vreunui procesator. Se bazează pe clientela stabilă formată în timp. Ianculovici tatăl ajunge cu laptele şi în sate mai îndepărtate. Ce nu este vândut, este închegat. În aceste condiţii, viţeii nu stau prea mult timp în fermă. Sunt vânduţi destul de repede după fătare. Vine un comerciant şi îi ridică. Lucrurile sunt clare: unde laptele este vândut cu un preţ bun, interesul de a creşte şi îngrăşa viţei, pentru a-i vinde la şase sau opt luni, scade. Milorad are opţiuni ferme: ”Mie nu îmi convine să cresc viţei. Mai bine vând laptele”.
Vaci păstorite cu gardul electric
Familia Ianculovici are terenuri proprii, dar a reuşit să obţină de la primărie, în chirie, un teren de nouă hectare şi să mai arendeze de la diferiţi proprietari. Fermierii obţin furaje de pe aceste terenuri, dar sunt nevoiţi să mai şi cumpere. Vacile sunt mai uşor de crescut decât oile. Firul de gard electric a înlocuit ciobanul.
Natură şi afaceri
Multe s-au schimbat în comună, în ultimii ani, datorită turismului. Pe malul Dunării au apărut pensiuni, altele sunt în construcţie. Milorad a investit şi el, împreună cu nişte rude apropiate, într-o pensiune, situată dincolo de şosea, la poalele unui deal împădurit. De pe terasă, vezi Dunărea curgând leneş, printre versanţi. Undele verzi sclipesc în soarele puternic al după-amiezii de sfârşit de iulie.
Citeşte AICI POVESTEA FAMILIEI Ianculovici!
un reportaj de
STELIAN RĂDESCU
