În Podişul Mehedinţi, priveliştile sunt de poveste. Culmile prelungi, cu sate, livezi şi fâneţe sunt mărginite de văi adânci, cu pante repezi, împădurite, în abisul cărora se deschid peşteri pline de miracole. Pe aici, afli poveşti despre comori şi despre invaziile de odinioară ale unor cete de turci înarmaţi, venite de peste Dunăre. De aceea, gospodăriile sunt din piatră, arată ca nişte mici cetăţi.
Riscul depopulării
Pe cât e de frumoasă, pe atât este de supusă riscului depopulării complete această parte a judeţului. Vezi pretutindeni conace (locuinţe de vară) abandonate, ruinate. În Podeni, în toată comuna, abia mai locuiesc 800 de persoane. Pe vale se înşiră casele lor, înghesuite una lângă alta, iar sus, pe deal, sunt răsfirate conacele şi stânile lor. Puţine mai au un suflet de om şi animale, care să le dea viaţă. Unul dintre aceste conace este al lui Nicolae Papavă.
Păşune la discreţie
”Tinerii au plecat la oraş. Înainte vreme, la fiecare conac şi colibă vedeai câte o mânuţă de oi. Acum, mai sunt eu şi vreo doi. Acolo, în vale, e un moş de 90 de ani care are grijă de două văcuţe. Cât să o mai ducă şi el?”, îmi spune oierul cu tristeţe. În tot răul e şi un bine, dacă e să invoc o vorbă din bătrâni. Întrucât mulţi proprietari nu-şi mai folosesc grădinile şi fâneţele, i le-au închiriat lui Papavă. În felul acesta, omul poate păşuna turma sa de vreo 200 de oi, aici, aproape de stână şi de sat, nu este nevoit să caute păşune în altă parte.
Aproape de sat
Accesul uşor la stână este unul dintre avantajele oierului. Casa o are jos, în Podeni, iar stâna şi saivanul se află pe deal, la 10 minute de mers cu maşina. Drumul care urcă din centrul comunei nu este încă asfaltat, dar este larg şi pietruit, o nimica toată pentru o maşină de teren. Locul unde se află stâna este aproape plat, înconjurat de fâneţe şi livezi.
Cum merg vânzările?
Oierul a luat câteva decizii favorabile afacerii sale. A cumpărat berbeci cu origine de la una dintre cele două asociaţii care deţin registrul genealogic pentru Ţurcană. Prin urmare, a beneficiat de SCZ pentru ovine.
Pentru vânzarea mieilor, şi-a găsit uşor clienţi, fiindcă e un oier renumit în zonă. Ca să-şi vândă brânzeturile, a reuşit să primească o tarabă la piaţa agroalimentară din Baia de Aramă. Spun că a primit şi nu a închiriat, fiindcă primăria nu le ia nicio taxă. ”Merg săptămânal acolo şi fac vânzare bună”, mă asigură oierul.
În schimb, nu reuşeşte să vândă lâna oilor. În fiecare an, după ce o tunde, o ţine un timp depozitată, apoi o aruncă în râpă. Mult trâmbiţatul program guvernamental nu a avut succes pe aici, iar o industrie a valorificării lânii, numai în zona textilă, dar şi în sectorul construcţiilor (e un termoizolant foarte bun), încă nu s-a dezvoltat în România.
În dealul Podenilor, cu un ochi plângi, când vezi atâte conace părăsite, cu altul râzi, când întâlneşti un om ca Nicolae Papavă, muncitor şi bine organizat, stăpânul uneia dintre cele mai cunoscute stâni din podişul Mehedinţiului.