„La noi mai întâi a fost povestea…”, mi-a spus George Corban, proprietar al afacerii, pentru că brandul „Mica Ilinca 1983” este, de fapt, o frumoasă amintire de familie, Ilinca fiind astăzi soţia lui George şi coproprietara unui business care împleteşte tradiţia reţetelor de familie cu fructele provenite din zona Dărmăneşti, judeţul Bacău, pentru a da naştere unor bunătăţi 100% naturale: DULCEŢURI de căpşuni, afine, mure, zmeură, coacăze, cireşe amare, gutui, magiun moldovenesc cu nucă, SIROPURI din brad, păpădie, zmeură, căpşuni şi ZACUSCĂ din ghebe, hribi gălbiori, pleurotus, hribi cu trufe…

Afacerea dulce de la Comăneşti
„Povestea noastră a început undeva prin 1983, când practic a luat fiinţă şi numele de Mica Ilinca… Pe atunci, soţia mea, cea care poartă şi numele brandului, era purtată de bunicul ei, împreună cu verişorii ei la munte, să culeagă ciuperci şi fructe de pădure ca să-şi facă el norma la Ocolul Silvic. Aşa a început totul. În anul 2014, noi am pus cap la cap toate aceste informaţii şi am creat tot ceea ce înseamnă povestea Mica Ilinca în ziua de astăzi”, îmi povesteşte George Corban frumoasa poveste din jurul afacerii lor de familie.
Au pornit la drum cu procesarea tradiţională a materiei prime din zonă. Pe parcurs au diversificat gama de produse şi în funcţie de cerinţele pieţei, „dar întotdeauna am păstrat calitatea şi autenticitatea, de aceea facem loturi mici de producţie, ca să nu fie nevoie să introducem materii prime de proastă calitate sau alte produse de sinteză”, mărturiseşte George Corban.

O bună parte din fructe şi ciuperci le aduc localnicii care merg la cules. Vin cu găleţile şi coşurile, le cântăresc şi primesc banii pe loc. Un fel de „afacere socială”, spune interlocutorul meu.
Dar soţii Corban sunt şi horticultori. Produc atât căpşuni cât şi zmeură, au şi o cultură de cătină, dar şi o livadă de cireşe amare, destul de tânără. „Încercăm să ne asigurăm o parte din materia primă deoarece la noi în zonă sunt multe intemperii şi încercăm astfel să ne protejăm afacerea, să avem continuitate”, explică George Corban.

Reţetele poartă şi ele gustul copilăriei
„Mica Ilincă” nu poartă cu ea doar numele şi anii prunciei, ci şi reţetele copilăriei. Mare parte din produse au la bază secrete gastronomice de familie, adaptate celor mai pretenţioase gusturi: „Am pornit de la nişte reţete clasice, care ne plăceau nouă, le-am preparat, le-am pus în borcane şi le-am dat la degustat prietenilor noştri. Practic am strâns o masă de oameni şi le-am dat să guste; de acolo au ieşit şi plusuri, şi minusuri iar apoi am adaptat reţetarul şi în funcţie de gusturile celorlalţi, pentru că nu puteam să vând ceva care îmi plăcea doar mie. Reţetele însă sunt de aici din zonă, cu legume şi fructe de la noi din zonă, iar astfel putem controla calitatea materiei prime. De exemplu, producătorul de legume ne este cunoscut şi ştim modul de producţie… cum fac eu căpşunele, aşa face el legumele”, povesteşte tânărul producător.
Fluxul tehnologic este manual şi va rămâne aşa, pe manufactură, cel puţin în viitorul apropiat, ne asigură gazdele. Este posibil să apară, la un moment dat, şi mecanizarea unei părţi a tehnologiei de fabricaţie, cum ar fi ambalarea sau o altă etapă care nu necesită neapărat implicarea omului.

Ziua de mâine înseamnă lansarea de noi produse
L-am întrebat pe George Corban ce înseamnă dezvoltarea pentru „Mica Ilinca”? Merge pe ideea de a extinde capacitatea de producţie sau produsele în sine? „Mergem în ambele direcţii. Acum suntem destul de limitaţi, ne dorim să dezvoltăm partea de stocare a produsului finit, să o separăm cumva şi să o delimităm mai bine ca spaţiu, după care să mărim gama de produse. Noi am început cu o gamă de produse standard, le-am dat drumul în piaţă şi apoi o parte au fost retrase şi au venit altele noi. Aşa funcţionează, din păcate sau din fericire. Piaţa dictează portofoliul şi gusturile. Categoric, noi ne dorim să dezvoltăm partea de produse noi”, spune interlocutorul meu.
Suma de la care a pornit afacerea, acum câţiva ani, a fost de 10 mii de euro. Au crezut că vor fi suficienţi bani, însă s-a dovedit că erau la limită. Nu s-au descurajat, au reinvestit tot profitul şi tot ceea ce au realizat până acum practic s-a făcut prin autofinanţare. Nu au luat credite şi nici fonduri europene, dar perspectiva dezvoltării probabil va necesita şi un împrumut.

Bunătăţile obţinute în făbricuţa de la Comăneşti sunt comercializate prin băcăniile şi magazinele de profil care vând produse tradiţionale, iar pe partea de export sunt lanţuri de magazine Gourmet sau Premium care cumpără produse din stocuri limitate, făcute în loturi limitate, în care ei au încredere că se întâmplă lucrurile exact aşa cum spune producătorii şi cum scrie pe etichetă. „Noi acum producem în jur de trei sute de borcane pe zi, la gata, etichetate, ambalate, dar vrem să dezvoltăm această capacitate pentru că noi facem totul la foc de lemne, manual. Este foarte multă manufactură, de la scosul sâmburelui din cireşe până la trasul scotch-ului pe ambalaj, totul se face manual, nu avem nimic robotizat. Acesta este şi motivul pentru care avem nevoie de un spaţiu mai mare de producţie, ca să ne putem desfăşura”, explică administratorul firmei
Reuşesc să vândă tot ce produc. Într-un singur an peste 20 de mii de clienţi au gustat produsele de la „Mica Ilincă”. Pe George Corban îl vezi peste tot, la târgurile şi expoziţiile de profil, în ţară şi în afară, neobosit, pentru a le arăta tuturor ce minuni produc ei din fructele, legumele şi ciupercile din pădurile de la Dărmăneşti.

Dacă vreţi să vedeţi cum arată toate produsele „Mica Ilinca” intraţi pe site-ul ww.micailinca.ro. Pe soţii Corban îi puteţi contacta şi pe facebook, pe una din paginile MicaIlincaBoletusGourmet şi Mica Ilinca Little Anna.