Ion Păunel: Domnul ministru ar trebui să nu uite că și legumicultura face parte din agricultură - Revista Ferma
6 minute de citit

Ion Păunel: Domnul ministru ar trebui să nu uite că și legumicultura face parte din agricultură

IMG 20240117 WA0009 Ion Păunel: Domnul ministru ar trebui să nu uite că și legumicultura face parte din agricultură

Ion Păunel, legumicultor din județul Olt și membru fondator al Uniunii Salvăm Țăranul Român, consideră că problemele cu care se confruntă cei din segmentul său de activitate nu au fost abordate în cadrul negocierilor purtate până acum la Ministerul Agriculturii, iar din acest motiv mulți colegi de breaslă sunt deciși să organizeze proteste sau să se alăture celor deja existente.

„Atât eu ca fermier, cât și Uniunea Salvăm Țăranul Român susținem protestele colegilor noștri și îi felicităm pentru îndârjirea pe care o au să stea de atâtea zile în stradă. Majoritatea revendicărilor sunt comune, însă noi avem și unele care sunt specifice domeniului nostru de activitate. Din acest motiv ne dorim să existe negocieri cu MADR în care să putem prezenta punctual aceste probleme. Am trimis, încă din luna decembrie, o adresă către Guvernul României, Ministerul Agriculturii și Comisiile de specialitate în care am prezentat principalele cerințe și propuneri pe care le avem, dar până în prezent nu am primit nici un răspuns și nici nu am fost chemați la negocieri”, ne-a declarat Ion Păunel. 

Fermierii mici sunt cei mai afectați

Măsurile asumate până acum sunt un pas înainte, dar nu sunt suficiente pentru a rezolva problemele din legumicultură și horticultură. Suntem singurul stat din UE care nu avem nici la această dată un departament de horticultură în cadrul Ministerului Agriculturii. De aproape 30 de ani toți miniștrii ne-au promis că se va înființa o astfel de structură, iar noi tot așteptăm. În momentul de față nu se mai poate, pentru că foarte multe ferme se îndreaptă spre faliment. S-au acumulat o serie de neajunsuri care ne-au adus în situația în care nu mai putem continua, iar acest lucru îl resimt cel mai mult fermierii mici și mijlocii. Eu nu consider că liderii care s-au dus la negocieri îi reprezintă pe acești fermieri și tocmai din acest motiv protestele continuă. Domnul ministru ar trebui să nu uite că și legumicultura face parte din agricultura românească”, a adăugat fondatorul Uniunii Salvăm Țăranul Român.

IMG 20240117 WA0010 Ion Păunel: Domnul ministru ar trebui să nu uite că și legumicultura face parte din agricultură

Care sunt cerințele legumicultorilor mici și mijlocii?

Conform documentului redactat de către Departamentul de Dezvoltare Rurală și Politici Horticole din cadrul Uniunii, fermierii propun spre discuție reprezentanților MADR următoarele 9 subiecte:

  1. Suma de 3000 euro / 0,1 ha legume cultivate în spații protejate care se vehiculează a fi finanțată prin Programul Tomata pentru anul 2024 este insuficientă pentru a stimula, întreține, cultiva și produce conform standardelor de calitate și siguranță alimentară adecvate.
  2. Includerea în programul tomata și a altor categorii de legume pentru ciclul 1 cum ar fi : ardei gras, ardei kapia, gogoșar, castraveți și vinete.
  3. Având în vedere că foarte mulți tineri fermieri nu pot avea acces la finanțare prin DR 30 din mai multe motive, independente de ei și pentru atragerea, continuarea, întinerirea generațiilor de fermieri, repopularea satului românesc, dezvoltarea antreprenoriatului rural, consolidarea Fermei de familie și a Gospodăriei Țărănești este imperios necesară o finanțare de minim 5000 euro / 0,1 ha legume cultivate în spații protejate pentru ciclul 1.
  4. Ținând cont de faptul că România poate beneficia până la data de 30 iunie 2024 de prevederile Mecanismului Temporar de Criză cu Ucraina, care dă posibilitatea statului membru să acorde ajutoare de stat sectorului agricol de până la 250.000 euro / fermă, iar pentru sectorul agroalimentar de până la 2.800.000 euro/ IMM, programele și sursele de finanțare ar trebui regândite în așa fel încât să ofere o gură de oxigen satului românesc și producției autohtone de legume proaspete sau procesate.
  5. Pentru ciclul 2 de producție propunem 2500 de euro/ 0,1 ha legume cultivate în spații protejate iar pe lângă legumele din ciclul 1 (tomate, ardei , etc) să fie adăugate și salata, spanacul, ceapa verde , fasolea galbenă, etc.
  6. Solicităm și continuarea Programului dedicat cultivatorilor de usturoi și completarea acestuia cu alte legume ( ceapă, cartof, ardei, gogoșar) cultivate în câmp deschis având în vedere că suprafețele cultivate în ultimii ani cu aceste legume au scăzut considerabil (pentru cultura de gogoșar cultivat în câmp suprafața cultivată este cu 85-90 % mai mică decât în anii 90, pentru ceapă cu 60-70 %, iar pentru cartof cu cel puțin 75 %).
  7. Instituirea unui program care să vină în sprijinul legumicultorilor, intitulat „Primul Solar”, prin intermediul căruia fermierii să poată construi, moderniza și achiziționa solarii complet echipate pentru minim 0,10 ha și maxim 0,20 ha.
  8. Un alt program propus este „Primul Hectar”, prin care tinerii legumicultori să poată achiziționa teren agricol.
  9. Ajutor de Stat pentru producătorii agricoli de legume și fructe cu o valoare cuprinsă între 10.000 euro/fermă și 50.000 euro/ fermă, în funcție de dimensiunea exploatației având ca principiu și mecanism de finanțare Măsura 21.

Totodată, în adresa trimisă pe 20 decembrie către Ministerul Agriculturii se precizează că: „Toate aceste programe pot fi finanțate prin Mecanismul Temporar de Criză cu Ucraina , fără o notificare și  aprobare prealabilă a Comisiei Europene, decizia aparținând României în totalitate”.

„Legumicultura a ajuns Cenușăreasa Agriculturii”

De fiecare dată când suntem invitați la discuții ni se spune că statul nu are bani pentru a dezvolta agricultura, iar pe segmentul nostru cu atât mai puțin. Există bani pentru pensii speciale, există bani pentru diverse agenții, dar pentru legumicultură nu există. Mulți specialiști consideră Legumicultura ca fiind Regina Agriculturii, dar în România ea a devenit Cenușăreasa Agriculturii. Deși avem un mare potențial, fără sprijin noi nu avem cum să fim competitivi. Este suficient să ne uităm la vecinii noștri din Ungaria și vedem că ei au un program dedicat producției locale: fermierii primesc până la 50.000 de euro pentru dezvoltarea exploatațiilor, iar autoritățile locale au primit câte 100.000 de euro pentru a dezvolta piețe și lanțuri scurte. Ne-am dori ca cei care ne conduc să vină o zi și să lucreze alături de noi în solar sau în câmp”, a încheiat, Ion Păunel.

 

 

Cisteste si...

Recomandările redacției
Ultimele articole
Citește mai multe știri →