2 decembrie 2021 – ultima zi de campanie la recoltat porumbul va rămâne mereu în memoria lui Ioan Buliga, fermier cu state vechi în comuna sa de baştină, Girov, jud. Neamţ. O defecţiune la combină şi câteva secunde de neatenţie l-au lăsat fără picioare… la propriu. Sunt clipe pe care fermierul şi le aminteşte cu lacrimi în ochi: pe de-o parte, lacrimi de eliberare a durerii şi a disperării trăite în acele momente grele, când, prins în angrenajul combinei, timp de 15 minute, până au venit salvatorii, a luptat pentru a nu fi ”înghiţit” de utilaj. Pe de altă parte, sunt lacrimi de învingător: ”Mi-am văzut moartea cu ochii. Dar Dumnezeu mi-a dat în acele momente puteri nebănuite în lupta pentru supravieţuire”, mărturiseşte Ioan Buliga, fermier în vârstă de 54 de ani.
Dorinţa de a merge…
A luptat mai întâi pentru viaţa sa şi pentru a rămâne aproape de familie. Apoi, odată salvat, dar fără picioare, Ioan Buliga şi-a canalizat întreaga atenţie spre efortul de a merge… De a merge mai departe în activitatea lui de fermier. Gândul la munca în câmp i-a dat puterea de a trece peste greaua încercare şi i-a grăbit vindecarea rănilor fizice şi a traumelor psihice. În luna februarie, revenit acasă din spital, a treia zi după externare, în scaunul cu rotile fiind, Ioan Buliga s-a aflat din nou lângă tractor. De data aceasta nu pentru revizii şi reparaţii, ci pentru a-şi adapta utilajul astfel încât în prima zi de campanie de primăvară, în martie, să-l poată conduce chiar el.
Când nu munceşte, Ioan Buliga citeşte! Se informează din revista Ferma
A găsit puterea de a-şi învinge neputinţa
”În nopţile grele din cauza durerii, pe patul de spital, m-am gândit mereu cum să fac ca să mă pot urca iarăşi pe tractor şi pe combină. Am schiţat un proiect în minte. Ajuns acasă, ajutat de prieteni şi de cei doi nepoţi ai mei, pe care eu i-am învăţat meseria asta, am adaptat ambreiajul şi comenzile manuale. Cu un ham de la Yato şi un electropalan, manevrabil prin telecomandă, mă ridic în sus şi mă tansfer la volan cu ajutorul unui scaun pliabil rabatabil”, îmi explică agricultorul. Şi tot prietenii sunt cei care îl aduc pe Ioan şi utilajul său în câmp, acolo unde fermierul preia responsabilitatea întregii operaţiuni de lucru până spre finalul fiecărei zile bune de lucru.
Şi nu este deloc uşor…
Însă face asta din pasiune, dar şi pentru că agricultura nu aşteaptă, arenda trebuie plătită, inputurile achitate. Şi peste toate acum se adaugă şi cheltuielile cu recuperarea medicală a lui Ioan. ”Recuperarea este foarte costisitoare şi de durată. Strânsesem bani de avans pentru achiziţia unui tractor mai performant, însă a trebuit să-i dăm pentru sănătatea mea. Pentru achiziţia protezei, am accesat un credit bancar, pe care trebuie să-l achităm. Ne-am pus speranţele în acest an agricol, dar cum cheltuielile au crescut, iar din cauza secetei n-am realizat producţiile scontate, ne temem să nu ieşim pe minus”, mi-a spus Ioan Buliga, încrezător totuşi că o vor scoate la capăt şi de data asta. Pasiunea pentru a munci pământul e prea mare pentru a renunţa, indiferent cât e câştigul financiar.
Cei care doresc să-i dea o mână de ajutor, pot face donaţii în contul: RO37 RNCB 0074 0292 1540 0067 (Banca Comerciala Romana) cu menţiunea „Buliga Ioan” sau printr-un SMS la numărul 8845 cu textul „ADRA – Buliga Ioan” sau pot suna la telefon 021.252.51.17 pentru mai multe informaţii.
Povestea lui Ioan o puteţi urmări pe larg în interviul video accesibil AICI!
UN TRACTOR ERGONOMIC
Pentru a merge mai departe, Ioan Buliga are nevoie de un tractor mai performant şi mai ergonomic. Un tractor adaptat cerinţelor dizabilităţii lui şi pe care să-l poată opera singur este o şansă nesperată pentru Ioan. E o necesitate înţeleasă de noi, cei care i-am citit în ochi acestui curajos fermier pasiunea pentru a munci pământul. Însă pentru industria utilajelor agricole este o provocare pe care o lansăm în aceste rânduri către toţi cei care pot face ca zilele lui Ioan Buliga la muncă în câmp să fie mai uşoare! Producătorii şi importatorii de tehnică agricolă de pe piaţa românească ar putea face demersuri pentru ca şi fermierii cu dizabilităţi din România să aibă posibilitatea să lucreze pe utilaje conforme nevoilor lor speciale de muncă în ceea ce priveşte accesul în cabină, ergonomia şi operarea implementelor.
un articol de
OLIVIA FIRI