Într-un articol publicat în revista Ferma nr. 10 (171) din 2016, intitulat “Laptele de pajişte – brand pentru România”, arătam că “pajiştile României sunt o adevărată uzină de producere a laptelui şi a produselor lactate, iar dacă 50% din acest potenţial natural ar fi convertit în producţia de lapte, aceasta ar fi de cel puţin zece ori mai mare decât în prezent”. Situaţia nu s-a schimbat nici acum la doi ani distanţă.
De asemenea, profilul aromatic al plantelor din vegetaţia pajiştilor, folosite de animale ca masă verde proaspătă sau sub formă de fân, determină o creştere a substanţelor aromatice din lapte, care, într-o anumită proporţie ameliorează calitatea laptelui şi a preparatelor lactate. Aceste particularităţi ale furajului de pajişti ar trebui să stea la baza diferenţierii preţurilor de valorificare a laptelui, ca o modalitate indirectă de a stimula crescătorii de animale din zonele colinare şi de munte, unde producţia de lapte este mai scăzută, dar calitatea acestuia este superioară celui produs în sistem intensiv. Biodiversitatea şi multifuncţionalitatea pajiştilor constituie o garanţie, încă nefolosită, pentru România în producerea şi valorificarea “laptelui de pajişte” ca un brand autohton, de mare importanţă economică şi socială.
Noi cu potenţialul, alţii cu faptele concrete
La mai bine de doi ani de la apariţia articolului anterior menţionat, pe site-ul AGROINFO.RO a apărut o ştire bulversantă pentru crescătorii de animale, în data de 7 noiembrie 2018: “Decizie oficială de la Bruxelles: Cine are dreptul să vândă lapte de fân de la oile din munte!” De fapt, Comisia Europeană a admis cererea ciobanilor din Austria de înregistrare a produsului de lapte de oi cu denumirea de “lapte de fân”. Cererea a fost aprobată în data de 24 octombrie 2018, fiind îndeplinite cerinţele Regulamenului (CE) nr. 1151/2012, iar produsul “lapte de fân” este protejat sub următoarele denumiri: “Schaf-Heumilch”, “Sheep’s Haymilk”, “Latte fieno di pecora”, “Lait de fain brebis”, „Leche de
heno de oveja”.
Dacă înţelegem cu luciditate Decizia Comisiei Europene, prin care s-a acordat dreptul de înregistrare a produsului “lapte de fân” (în traducerea românească), ne putem pune întrebarea: “NOI DE CE NU?” Răspunsul la această întrebare, şi la câte altele, este acelaşi: “dezinteresul general în defavoarea interesului comun şi, uneori, superficialitatea şi chiar dispreţul faţă de comorile şi bunurile naturale ale României”!
Cum să dispreţuieşti minunatele peisaje ale pajiştilor din Carpaţii româneşti, presărate cu căpiţe şi clăi de fân, ca nişte “stânci de piatră”, puse acolo de o “mână necunoscută”, mai rar întâlnite în alte colţuri de lume?!
Căpiţa şi claia – adevărate opere de artă ale culturii noastre ţărăneşti
Fânul este “un fenomen social total”, ce acoperă un spaţiu destul de mare, de la cosmogonie, la economie, trecând prin biologie (după Vintilă Mihăilescu, cercetător la Muzeul Naţional al Ţăranului Român). După acelaşi autor, spaţiul pastoral românesc are particularităţile sale, are modul său de viaţă şi valoarea sa, în care fânul poate fi considerat peisaj cultural şi patrimoniu al ţării. De ce în Elveţia gestionarea zăpezii a devenit patrimoniu imaterial UNESCO, iar “fânul românesc” nu poate fi patrimonializat!? Căpiţa şi claia de fân pot fi considerate adevărate opere de artă ale culturii ţărăneşti din România, iar în jurul fânului se desfăşoară toată viaţa socială a satului românesc, din regiunile de munte.
După anul 2004, timp de 9 ani la rând, doi biologi suedezi (Anna Westin şi Tommy Lennartsson) de la Universitatea de Ştiinţe Agricole din Uppsala (Centrul suedez de biodiversitate), care au studiat biodiversitatea existentă în pajiştile permanente din zona Maramureşului, au venit în România să înveţe de la ţăranii din zonă cum practică agricultura şi cum păstrează diversitatea biologică. Iată în sinteză cum apreciază aceşti cercetători valoarea peisajului românesc din zona pajiştilor permanente: “Acest peisaj este incredibil de bogat, probabil cel mai bogat din lume când vine vorba de diversitatea bioculturală a fâneţelor”; “fânul nu mai există la noi de o sută de ani”; “UE are multe de învăţat de la România, pentru că aici putem vedea această diversitate pe care am pierdut-o”; “Suedia n-are nimic special, România e cazul special, pentru că voi încă mai aveţi toate astea”; “Ţăranii din România sunt foarte pricepuţi, iar ceea ce fac ei e agricultura cea mai prietenoasă cu mediul din Europa”.
În acest context trebuie remarcat studiul complex, de natură sociologică, economică şi socială, efectuat de Muzeul Ţăranului Român (Vintilă Mihăilescu, Anamaria Iuga, Bogdan Iancu) împreună cu cei doi biologi suedezi, orientat asupra practicilor de a face fân, asupra semnificaţiei pe care fânul o are în gospodărie. Aceste cercetări de teren s-au finalizat cu o expoziţie de fotografii ce au prezentat tradiţiile şi tranziţiile fânului în perioada contemporană, de la firul de iarbă, la clăile sau baloţii de fân. Rezultatele acestor studii au fost prezentate în revista “Martor” nr. 21/2016 (Revista de Antropologie a Muzeului Ţăranului Român), sub forma unui editorial cu tema “Un loc pentru fân. Flexibilitate şi continuitate în managementul fânului de pajişte”.
La nivel european există o asociaţie intitulată “Cultura europeană exprimată în peisajul agricol – EUCALAND, care promovează cultura, peisajele agricole şi prezervarea tradiţiilor locale”. Anul acesta, un loc important l-a avut cunoaşterea istoriei şi tradiţiilor în producerea fânului, la care România a avut o contribuţie importantă în prezentarea unei vechi îndeletniciri a crescătorului de animale din ţara noastră, care e parte componentă a spaţiului pastoral, în care fânul ocupă un loc central.
Încă mai putem lupta pentru un brand naţional la Bruxelles!
Dacă fânul constituie pentru România “un fenomen social total”, fiind considerat cel mai emblematic produs al culturii noastre tradiţionale şi cea mai importantă sursă de de furajare a animalelor din zona pajiştilor de deal şi de munte, atunci şi laptele rezultat din acest produs merită să poarte un nume sau mai multe den umiri, după cum urmează:
– “lapte de iarbă de pajişte” (E. milk grass midow, F. prairie herb lait);
– “lapte de munte” (E. milk mountain, F. montagne de lait);
– “lapte ecologic de pajişte” (E. organic milk midow, F. pre lait biologique);
– “lapte ecologic de munte” (E. organic milk mountain, F. montagne de lait biologique);
– “lapte de păşune” (E. milk pasture, F. paturage de lait).
Cu aceste denumiri şi o bogată istorie, îndeletniciri şi tradiţii în producerea şi prelucrarea laptelui de pajişte se poate ajunge şi la Bruxelles, pentru a solicita înregistrarea şi protecţia acestui produs ca brand de România.
TRADIŢIA A CONTAT MAI MULT DECÂT PRACTICA
Cuvântul “Schwaig” descrie o formă specială de aşezare din regiunea alpină, existentă în Tirol – Austria, de la jumătatea sec. al XII-lea, unde se practica intens creşterea ovinelor. Din secolul al XIV-lea şi până astăzi, creşterea ovinelor în Austria aproape că a dispărut, fiind înlocuită treptat cu creşterea porcinelor. Tradiţia producerii fânului în Austria a dispărut în condiţiile în care pajiştile din Alpi sunt cosite o dată la 2-4 ani, iar producţia de fân este scăzută. Cu toate acestea, “laptele de fân” (“Schaf-Heumilch”) trebuie să respecte normele de producţie privind interzicerea nutreţurilor fermentate (furajele însilozate) în furajarea oilor, animalele şi furajele nu provin în urma unor modificări genetice, iar hrana de bază a oilor este formată din iarbă proaspătă păşunată şi din fân în perioada de iarnă. Dintre furajele grosiere sunt admise: porumbul furajer, rapiţa furajeră, secara, sfecla furajeră, lucerna. De asemenea, sunt permise cerealele (grâul, orzul, ovăzul, triticalele, secara, porumbul) şi unele leguminoase boabe (mazăre furajeră). În orice situaţie, pentru a produce lapte de fân, crescătorilor de animale din Austria li se interzice furajarea animalelor cu nutreţuri însilozate, cu fânul umed şi cel fermentat. În cazul utilizării gunoiului de grajde pe pajişti se interzice păşunatul animalelor timp de trei săptămâni de la aplicare. În decizia CE de înregistrare a produsului “lapte de fân” se precizează că în cazul oilor hrănite cu furaje însilozate, timpul de aşteptare este de minim 14 zile.
”CONFESIUNI AGROSILVOPASTORALE” ÎN AN CENTENAR
Consemnăm apariţia unui nou volum dedicat pratologiei, sub semnătura cercetătorului dr. Teodor Maruşca, intitulat ”Confesiuni agrosilvopastorale”, la Editura Universităţii „Transilvania” din Braşov, 2018.
Lucrarea este o reeditare adăugită şi o continuare firească a primelor două volume intitulate ”Recurs la tradiţia satului – Opinii agrosilvopastorale”, apărută în 2012 şi ”Însemnări şi mărturii agrosilvopastorale”, publicată în 2015 la Editura Universităţii Transilvania din Braşov. Lucrările cuprind 205 de articole ce au văzut lumina tiparului în reviste de profil din agricultură şi dezvoltare rurală din România. “Evenimentele ocazionate cu împlinirea unui secol de la Marea Unire, cât şi a 50 de ani de când am început efectiv activitatea de cercetător ştiinţific pe pajiştile din Depresiunea Bârsei şi Masivul Bucegi au fost factori determinanţi care m-au îndemnat să public acest al treilea volum cu alte 40 de articole în aceleaşi reviste de specialitate”, mărturiseşte autorul în prefaţa cărţii.
Faţă de ediţiile precedente, acest al treilea volum cuprinde un capitol nou intitulat ”Evocări, aprecieri şi interviuri”, în care mai mulţi autori – prin scris, comentarii radio, televiziune şi alte mijloace de mass-media – completează activitatea şi opiniile autorului despre multiplele aspecte ale pastoralismului românesc.
Un articol publicat în revista Ferma nr. 22/224 (ediţia 15-31 decembrie 2018)
