Încărcătorul Weidemann a înlocuit 3-4 oameni, șnecul și lopata - Revista Ferma
6 minute de citit

Încărcătorul Weidemann a înlocuit 3-4 oameni, șnecul și lopata

Ioan Vonica si Lorenzo Vonica fermieri Încărcătorul Weidemann a înlocuit 3-4 oameni, șnecul și lopata
Ioan Vonica și fiul său Lorenzo Vonica

”Cu încărcătorul Weidemann încărcăm, cu el descărcăm, cu el furajăm. Probabil, ne înlocuiește trei sau patru oameni care ar trebui să lucreze în fermă”, afirmă Ioan Vonica, crescător de ovine din Căuaș, județul Satu Mare.

”Folosim încărcătorul Weidemann și la încărcat și descărcat de cereale, că s-au dus vremurile de acum 20 de ani cu șnecul și cu lopata”, adaugă fermierul.

Familia sa a crescut oi de câteva generații, așa că acesta știe foarte bine cum se muncea pe vremuri într-o astfel de fermă. Acum, el are 2.000 de ovine mame din rasa Țurcană. Îngrașă și vinde anual 1.500-1.800 de miei, unor firme care îi trimit mai departe în țările arabe. În plus, lucrează și aproape 600 de hectare de teren arabil, pe care cultivă porumb, floarea-soarelui, grâu și orz. În ferma de ovine consumă doar în jur de zece la sută din producția de cereale, iar restul merge la vânzare.

PRINCIPALA PROBLEMĂ: LIPSA FORȚEI DE MUNCĂ

”În fiecare ramură din agricultură pot să apară probleme la orice pas, dar nu sunt toate la fel. La noi, de exemplu, principala problemă este lipsa forței de muncă, de aceea am luat utilaje care să ne ușureze munca, pentru că, în ziua de azi, nu mai ai cu cine lucra”, afirmă fermierul sătmărean. În ferma sa are, acum, șase angajați permanenți, dintre care doi lucrează pe utilaje, iar patru lucrează la animale.

Anul trecut, printr-un proiect cu fonduri europene pentru modernizarea fermei, a reușit să își cumpere mai multe utilaje esențiale pentru fermă: un încărcător telescopic Weidemann T 7042 de la Tehnodiesel, plus un tractor, o mașină de erbicidat și mai multe utilaje pentru prelucrarea furajelor – greblă, coasă, presă de balotat.

Printr-un alt proiect cu bani europeni, pentru înființarea unei ferme de îngrășare a tineretului ovin, depus prin Cooperativa Agricolă Ovis Suin, a cumpărat de la Tehnodiesel încă un încărcător identic, Weidemann T 7042. Noua fermă va avea capacitatea de 1.300 de capete de ovine pe serie și va include și un depozit de cereale, uscător de siloz și bucătărie furajeră proprie.

incarcator Weidemann T7042 MAUCH Încărcătorul Weidemann a înlocuit 3-4 oameni, șnecul și lopata

DOUĂ ÎNCĂRCĂTOARE WEIDEMANN T 7042

Cu primul încărcător Weidemann lucrează deja din octombrie 2022, iar cel de-al doilea încărcător a fost livrat în ferma din Căuaș în februarie 2023, foarte repede după semnarea contractului de finanțare cu AFIR.

”Am vrut să avem două modele identice de încărcătoare ca să fie mai simplu în caz că apar unele probleme. Cele două încărcătoare Weidemann cu care lucrăm sunt deocamdată noi, într-un an de zile aduni câteva sute de ore de lucru, probleme pot să apară abia după 1.000 de ore de funcționare”, afirmă Ioan Vonica.

ELEMENTUL CHEIE: PREȚUL

”Anul ăsta, în primăvară, până la jumătatea lunii iunie, a fost un preț foarte bun pentru miei, apoi prețul a scăzut cu aproape cinci lei pe kilogram și a ajuns de la 19 lei pe kilogram la 14 lei pe kilogram. Problema este că nu avem o piață sigură de vânzare. Noi producem, dar nu știm pentru cine și la ce preț o să vindem”, afirmă Ioan Vonica.

Din 400 ha de pășune, pentru pășunea luată în arendă plătește 800-1.000 lei/ha pe an. ”S-a scumpit foarte mult, prețul este comparabil cu cel al unui hectar de teren arabil, dar nu putem compara ce produci de pe un hectar de teren arabil cu ce produci pe un hectar de pășune”, mai spune fermierul sătmărean. 

”MI-A PLĂCUT CĂ ESTE O MAȘINĂ NEMȚEASCĂ”

Acesta ne spune că, înainte să cumpere încărcătorul Weidemann T 7042 pentru ferma sa, a studiat și alte mărci de încărcătoare și a văzut în lucru un încărcător Weidemann mai mic și de generație mai veche, într-o fermă vecină care se ocupă cu creșterea puilor de carne. ”Efectiv mi-a plăcut că este o mașină nemțească și m-am gândit că nu pot să fie rele. Înainte lucram cu niște încărcătoare mai vechi pe care le-am cumpărat second-hand. Încărcătoarele Weidemann noi au cu totul altă tehnologie, alte condiții de lucru, aer condiționat. Un utilaj nou e cu totul altceva decât unul second-hand care are deja 10.000 de ore de lucru”, susține fermierul sătmărean.

VÂRFUL DE GAMĂ WEIDEMANN T 7042

Modelul de încărcător telescopic Weidemann T 7042 cu care Ioan Vonica lucrează în ferma sa este vârful de gamă al încărcătoarelor Weidemann. Acesta poate ridica o încărcătură maximă de 4.200 kg până la 7,3 m. Baloții pe care Ioan Vonica îi face în fermă au 400 de kg. Pentru cele două încărcătoare Weidemann are, ca accesorii, atât furcă de baloți, cât și cupă de cereale de 3 metri cubi, în care intră cca. 2.500 kg de cereale.

”În perioada de recoltat, lucrăm foarte mult cu încărcătorul Weidemann cu cupa de cereale la încărcat și descărcat cerealele din tiruri, dar îl folosim la tot ce este nevoie în fermă: la încărcat și descărcat baloți, la scos gunoiul din saivanul oilor, chiar și la transportul remorcilor, dacă trebuie”, explică fermierul.

”SERVICE-UL ȘI REVIZIILE LA TIMP CONTEAZĂ CEL MAI MULT”

”Cu cei de la Tehnodiesel colaborăm de un an, deși ne știam dinainte, și deocamdată este bine. Ce așteptări am de la ei? Să facă la timp service-ul și reviziile utilajelor. Pentru toate utilajele agricole, asta contează cel mai mult. Dacă ai o problemă la un utilaj și ești în campanie, să nu stai o săptămână în câmp cu utilajul defect, pe care nu mai pot să-l miști de pe loc. Singura problemă cu utilajele este că s-au scumpit foarte mult față de momentul în care am depus proiectul de finanțare”, mai spune Ioan Vonica.

TEHNODIESEL Încărcătorul Weidemann a înlocuit 3-4 oameni, șnecul și lopata

DATE DE CONTACT TEHNODIESEL

DN 6, KM 10, Jud. Timiş RO307041

Dudeştii Noi, România
T: +40 (0) 256 378003;

info@tehnodiesel.com;

www.tehnodiesel.com

Cisteste si...

Recomandările redacției
Ultimele articole
Citește mai multe știri →