În schimb, tradiționalul se împletește cumplit de firesc cu modernul în Țara Făgărașului. Așa cum se îmbină câmpia cu munții într-o splendidă îmbrățișare.
Cartoful din Țara Făgărașului – un brand cu gust
„Noi gustăm înainte absolut tot ce urmează să cultivăm”, susține absolventul de mecanică agricolă (promoția 1989, la Facultatea de Mecanică Agricolă Brașov) Cleonic Sucaciu. Deși folosesc soiuri productive de cartof din Olanda, Germania sau Franța, membrii grupului de producători țin mult și la cultivarea soiurilor românești. De fapt, oricât de mult ar vrea să promoveze soiurile locale, pe lângă regula cântarului nu se poate trece.
Grupul de producători Preluarea, prelucrarea și comercializarea cartofului „Țara Făgărașului” S.A. unește 69 de fermieri (care lucrează 1.500 ha) cu un interes comun: penetrarea pieței de retail. Ceea ce au reușit. Investiția în depozitul de la Drăguș -acolo unde zilnic se pot ambala 80 tone de cartof în 10-12 variante de ambalare – s-a ridicat la 1.200.000 euro, din care jumătate a fost aportul fermierilor. „De fapt, în realitate aportul nostru a fost de 60%, pentru că, așa cum știți, apar diverse costuri care nu sunt eligibile prin proiect”, subliniază o realitate fermierul făgărășean. Grupul nu se implică în deciziile individuale ale fermierilor. Oferă sfaturi, realizează câmpuri demonstrative și degustări de produs, iar fermierii iau decizia ce anume și cât vor cultiva. Apoi, pe baza comenzilor ferme, pot importa sămânța pentru multiplicare.
„Aici, zootehnia se leagă de satisfacerea nevoilor pământului”
În fapt, „avem multe terenuri slab acide, puține suprafețe sunt neutre. Deci, e nevoie de întreținere. Dintotdeauna, aici s-au crescut animale pentru gunoi de grajd, ca să nu mai cumpărăm”, ne spune fermierul făgărășean un secret al locului.
Din cauza prețului mic la lapte, a fost nevoit să rupă ferma de vaci în două. O sută de capete au rămas pe lapte, după o atentă selecție, iar 80 au trecut la producția de carne. Ferma lui Cleonic Sucaciu face parte din Asociația Bălțată Românească tip Simmental din Brașov. Sucaciu ține Controlul oficial și pentru rasa de carne. Vaca alăptează 6 luni vițelul, poate și mai mult. Vițelul este cântărit periodic și se remarcă sporul de creștere. Are certificate de origine pentru toate vacile. Media la o lactație este de 5800 de litri în fermă (18 litri pe zi). Materialul seminal îl achiziționează de la Semtest BVN Târgu-Mureș și de la Biagen Bistrița. Vaca de carne i se pare o alegere bună și nu este adeptul metisării cu Angus sau cu alte rase specializate în producția de carne: „eu nu fac diferență între carnea de Bălțată și Charolaise. Tehnologia de creștere este esențială, ea diferențiază rasele de carne. Am avut un randament pe carcasa de Bălțată de 67%, lucru stabilit de abatoarele specializate. Rasa Angus nu ajunge aici. Sporul de creștere la Bălțată, pentru carne, este 1,4-1,5 kilograme pe zi. {i atunci de ce să nu folosim vaca noastră, adaptată la condițiile de aici de veacuri?!”
Așa că un program de selecție este imperios necesar. Dacă în Occident testarea tăurașilor este o mare afacere, de ce la noi nu?!. „Un taur bun poate aduce un venit de 100.000 – 1.000.000 de euro, chiar mai mult. Bun, să zicem că tăurașul meu îmi aduce 10.000 de euro. De ce să nu testeze și profesioniștii noștri? Asociația de la Brașov a trebuit să fie susținută cu bani de la noi, iar acum funcționează. De ce să am încredere în ce fac mai mult străinii?”, o spune tranșant și corect Cleonic Sucaciu.
Pe lângă vaci, are și 400 de Țurcane. Tot pentru aportul de ferilizare a solului. De fapt, cu oile a început după ce a confiscat câteva mioare de la un vecin care nu respecta proprietățile. Apoi a mai cumpărat câteva, a făcut și o stână și acum are o turmă demnă de un ciobănaș.
Vegetalul susține și el zootehnia – o simbioză ancestrală
Cleonic Sucaciu lucrează peste o mie de hectare de teren. A înființat și o pajiște de 230 de hectare.
Folosește porumb de siloz de la Pioneer pentru 60-80 de hectare. Hibrizii aleși prezintă un bun echilibru între partea vegetativă și știulete. Nu folosește inoculanți la însilozare. Din păcate, în zonă lucerna nu poate fi cultivată din pricina acidității solului. El cultivă trifoi roșu, care aduce un aport mai bun decât lucerna în fixarea azotului și de aceea nu înțelege de ce acesta nu e purtător de sprijin cuplat precum lucerna.
Folosește soiuri de grâu din Austria, deși uneori riscă cu ele din cauza secetei. Cultivă soia și obține producții medii de peste 1,8 t/ha. Irigațiile ar fi mai mult decât necesare. Mai ales că au multe surse de unde să se alimenteze cu apă. Dar nu au voie să obțină sprjin financiar, fiindcă nu au instalații de irigații. Aici ar fi problema statului care ar trebui să le asigure priza. „M-a șocat legislația pentru susținerea irigațiilor, de ce cei care sunt în treapta doi și trei nu sunt eligibili?! Noi nu ne aflăm în nici o treaptă. Deși nu ar fi nevoie de consum mare de energie, la noi apa curgând la vale, nestigherită”, punctează ardelenește fermierul din comuna Drăguș.
Camerele agricole cu dezideratul lor principal – fondul mutual
Fermierul susține că ministerul agriculturii ar trebui dus departe de Capitală, mai în mijlocul fermierilor sau chiar în deltă. Poate că atunci ar mai dispărea din juriștii care nu caută decât chichițe avocățești pentru a împiedica să apară hotărâri și decizii curate. Pe tema legii cooperativelor, Sucaciu este foarte tranșant: „Trebuia făcuți niște pași. Mai întâi trebuia reglementată piața. Nu create entități într-un haos. Mai întâi trebuie să stabilești reguli. Eu gândesc cooperativa ca să vindem mai repede și cu un preț mai bun. Noi concurăm cu cooperative cu 5000 de membri din Occident. În domeniul legumelor, ungurii au făcut mai întâi ciupercăria. Produceți gratis, vă dăm și cooperativa. Se pun bani europeni 40-50%, restul pune statul ungar. Producătorii nu au pus nici un forint. Apoi statul le-a dat producătorilor cooperativa gratis”, cam așa ar fi trebuit urnită treaba și la noi, concluzionează Sucaciu în stilul său, aproape mucalit. De fapt, susține fermierul, „înainte de multe altele, era nevoie de camerele agricole, iar dezideratul lor principal să fi fost fondul mutual”, poate că așa nu ar mai fi fost expuși în fața naturii și lăsați la mâna statului.
Fermierul a mai spus ceva de minister și de competențele lui, dar a trecut repede peste. A fost ferm în favoarea concurenței corecte și împotriva legilor care să favorizeze anumite categorii de fermieri.
Din curtea depozitului grupului de producători „Țara Făgărașului” se văd munții, iar chipul fermierului ardelean, parcă veșnic încruntat, dar și cu un zâmbet ascuns în mustața pe oală, se potrivește perfect peisajului. Ca și cum ar fi crescut din iarbă și s-ar fi înălțat spre cer. Ca și Carpații!
CARTOFUL ROMÂNESC A AJUNS LA FUNDUL GĂLEȚII
Suprafețele cultivate sunt într-o continuă descreștere. „Dacă în 1990 se cultivau 228.000 ha, acum sunt undeva la 40.000 ha cu cartof (deși ministrul agriculturii susține cifra de 200.000 ha cu raportare la APIA), ceea ce reprezintă maxim jumătate din necesarul de consum al României”, spune pe un ton ferm Sucaciu – unul din membrii importanți ai Federației Naționale “Cartoful” din România.
În ceea ce privește sprijinul cuplat și producerea de sămânță certificată de cartof (până în 2018 toată suprafața ar trebui cultivată doar cu sămânță certificată, ceea ce presupune o suprafață minimă cu cartof de sămânță de 3.000 ha), Cleonic Sucaciu spune că ajutorul e acordat doar pentru 387 ha. „Iar sămânța produsă pentru uzul propriu nu este purtătoare de sprijin cuplat”, spune vădit supărat fermierul. „Adică doar ceea ce comercializăm este sămânță?! Așa ne obligă să facem o șmecherie românească ca să obținem sprijinul cuplat și pe aceasta. Să o vindem vecinului, apoi să o recumpărăm”, o practică pe care nu o susține, dar care, în mod cert, se poate naște din nevoie.
„Dacă este esențial cartoful, de ce MADR se uită la 150.000 de euro, în loc să-i acorde pentru sămânța de cartofi?”, se întreabă retoric Cleonic Sucaciu.
Articol publicat in revista Ferma nr.15(176) 1 – 15 septembrie 2016