O situaţie halucinantă am întâlnit-o în judeţul Brăila. Costică Măcelaru, unul dintre cei mai respectaţi fermieri brăileni, susţine că agricultorii din Câmpia Brăilei (Bărăganul de nord), au toate condiţiile tehnice pentru a iriga o suprafaţă de 1.800 hectare, atât cât cuprinde Organizaţia Utilizatorilor de Apă pentru Irigaţii (OUAI) SRPA 09 Lişcoteanca, însă nu pot din pricina unui litigiu mai vechi şi nerezolvat.
Despre ce este vorba ne explică, liderul Asociaţiei Producătorilor Agricoli din Brăila, inginerul Costică Măcelaru.
“Am apă şi nu pot iriga din cauză că sunt nişte facturi cu penalităţi din anul 2009 neachitate către Electrica. Atunci, apa de irigat era subvenţionată de la stat. OUAI SRPA 09 Lişcoteanca şi-a plătit lună de lună partea sa de 10 la sută din contravaloarea energiei electrice consumate în staţiile de punere sub presiune, însă diferenţa care trebuia acoperită din bugetul de stat nu a fost acoperită. Ministerul Agriculturii nu a achitat factura şi astfel, Electrica, în loc să se lupte cu MADR, cu Ministerul de Finanţe, s-a îndreptat împotriva organizaţiei noastre, dar după ce a lăsat un timp să se adune penalităţile. La această oră s-a ajuns la o valoare de vreo 1,5 miliarde de lei vechi, iar la nivel de ţară suma în discuţie este de 15 milioane de lei”.
Sfârâie pământul de fierbinte ce este!
Fermierul brăilean susţine că a luat legătura cu MADR la cel mai înalt nivel. “Am vorbit cu toţi factorii de răspundere de la Ministerul Agriculturii, chiar şi cu ministrul Petre Daea, care la ultima întâlnire (pe 19 mai a.c.) mi-a promis că pregăteşte o HG de ştergere a acestor datorii! Din acest motiv, noi nu putem accesa fonduri să reabilităm amenajările interioare pentru irigaţii. Dacă aveam aceşti bani, îi plăteam eu, să scăpăm odată de această încurcătură”, explică Costică Măcelaru.
Prin anul 2012, organizaţia udătorilor din Lişcoteanca s-a adresat justiţie, dar “judecătorii, apreciez eu, fără minte şi nu au ştiu despre ce este vorba, le-au dar câştig de cauză celor de la Electrica”, explică liderul OUAI.
Până se va rezolva problema, fermierul din Lişcoteanca este profund afectat de faptul că nu a plouat de 60 de zile şi se întreabă uimit: “Sfârâie pământul de fierbinte ce este; de unde or mai fi rezistând plantele nu ştiu, că încă sunt verzi!”
“Frecţia cu Diana la un picior de lemn… Tănase!”
În ferma lui are semănate 200 hectare cu grâu, 200 ce rapiţă, 100 cu porumb şi 30 hectare cu lucernă. Floarea soarelui nu a pus că nu l-a lăsat rotaţia culturilor.
Pentru a salva cât de cât culturile însetate, a făcut diverse artificii, “minuni”, nu altceva. “Iau apă din canalul de aducţiune, îl transvazez într-o reţea de desecare unde am barat un alt canal de am făcut o mică acumulare de apă. Iar de aici trag cu motopomele să ud culturile. Dar e frecţie cu Diana la un picior de lemn”, a apreciat plastic strădania lui de a uda plantele de grâu, cultură care i-a dat în sezonul trecut peste 8 tone la hectar.
Anul trecut, Ştefan, fiul lui Costică Măcelaru, se mândrea cu frumuseţea de rapiţă…
Un an agricol CRIMINAL!
“Porumbul rezistă, deocamdată, probabil că o să îmbătrânească ca şi grâul; rapiţa, la care am obţinut 4.800 kg/ha, se pare că va fi compromisă într-o proporţie apreciabilă. Fermierii care nu au reuşit să semene la timp floarea şi porumbul le vor declara culturi calamitate, dacă nu va ploua în zilele următoare”, explică cultivatorul.
“Este un an agricol… CRIMINAL!”, susţine Costică Măcelaru care şi în anii anteriori s-a mai confruntat cu situaţii şi mai catastrofale când a trebuit să recolteze grâul cu… cirezile de vaci!