Iarba proaspătă de pajiște - Revista Ferma
5 minute de citit

Iarba proaspătă de pajiște

Iarba proaspătă de pajiște este un furaj complex din punct de vedere al calității și cel mai eficient dintre sortimentele de furaje cunoscute (de 2,5 ori mai ieftin față de porumbul însilozat sau de trei ori față de iarba însilozată). Însă realizarea acestui deziderat este condiționată de o bună gestionare a modului de folosire a pajiștilor, ce reprezintă resursa naturală de hrană animală cea mai importantă în zonele rurale.

Una dintre cauzele principale ale degradării (mai ales de natură floristică) a pajiștilor permanente din țara noastră o constituie pășunatul liber extensiv sau continuu, prin prezența permanentă a animalelor pe toată suprafața de pajiște. În aceste condiții în care încărcătura de animale nu este controlată, se creează zone suprapășunate, unde speciile de plante valoroase se epuizează până la dispariție, sau zone subpășunate, unde proporția de refuzuri (resturi de vegetație neconsumată) este foarte ridicată. Această situație a redus drastic, în ultimii 20-30 de ani, biodiversitatea pajiștilor permanente, prin înlocuirea unor specii cu valoare nutritivă ridicată cu numeroase specii indezirabile (buruieni) sau invazive, a căror evoluție în timp este greu de anticipat.

Pășunatul în exces înseamnă producție mai mică de lapte
În timpul pășunatului prin rotație, animalele rămân pe pășune 4-6 zile, timp suficient pentru consumul masei verzi existente. Dacă utilizarea unei parcele durează mai mult timp, producția de lapte scade în următoarea proporție: după două zile de pășunat, producția de lapte este maximă (100%); după patru zile, scade la 95%; după 6 zile, la 90%; după 8 zile scade la 85%. Reducerea producției de lapte este determinată de scăderea producției de masă verde spre sfârșitul perioadei de refacere a plantelor după pășunat, care variază în cazul pajiștilor permanente între 35 și 40 de zile. În medie, cantitatea de masă verde ce se realizează zilnic în perioada de refacere este de: 40 kg/ha în prima săptămână, 50 kg/ha în a doua, 60 kg/ha în a treia, 65 kg/ha în a patra, 70 kg/ha în a cincea, 80 kg/ha/zi în a șasea, 75 kg/ha în a șaptea și 70 kg/ha/zi în a opta săptămână.
Intrarea animalelor în parcela de pășunat se efectuează în faza optimă de creștere a plantelor, când înălțimea acestora este între 15 și 18 cm, când o vacă pășunează zilnic circa 70 kg de iarbă proaspătă, față de numai 30-40 kg consumate când înălțimea plantelor depășește 20 cm. După cele 4-6 zile de pășunat, înălțimea plantelor trebuie să rămână de cel puțin 5 cm, pentru ca refacerea vegetației să se realizeze într-un timp optim, în vederea începerii unui nou ciclu de pășunat.

Vaca la pasune
Pentru estimarea producției de masă verde a unei pajiști, se poate aplica următoarea relație:

P (kg/ha) = (Hi-Hs) x 1000 x 0,75

în care:
• Hi – înălțimea ierbii în momentul intrării la pășunat;
• Hs – înălțimea ierbii la sfârșitul pășunatului (de regulă Hs este de cel puțin 5 cm);
• 1000 – cantitatea de masă verde (kg/ha), estimată a se realiza la 1 cm creștere în înălțime a plantelor;
• 0,75 – coeficient pentru aprecierea proporției de pierderi de producție (25%).
Iarba pășunată de animale are o valoare alimentară ridicată, dacă este folosită la momentul optim de creștere și de dezvoltare și în cantități suficiente. În condiții normale de exploatare, se obțin producții de lapte de 22-25 kg/zi/vacă, cu un supliment scăzut de furaje concentrate. Studiile au arătat că laptele și carnea produse pe pajiște prezintă calități nutriționale și organoleptice cu mult superioare altor sisteme de furajare a animalelor.

 

CU PĂȘUNATUL RAȚIONAL AVEȚI NUMAI DE CÂȘTIGAT
Folosirea de către crescătorii de animale a sistemului de pășunat prin rotație, pe parcele, are o serie de avantaje:
– menținerea unui echilibru floristic optim al pajiștii;
– ameliorarea autonomiei alimentare și maximizarea performanțelor animalelor;
– creșterea producției și a calității furajului de pajiște;
– reducerea gradului de îmburuienare și a refuzurilor;
– limitarea apariției unor boli transmisibile la animale în timpul pășunatului;
– realizarea unui raport optim între cantitatea disponibilă de furaj și numărul de animale;
– repartizarea uniformă a animalelor pe suprafața de pajiști pentru a preîntâmpina suprapășunatul;
– echilibrarea perioadelor de pășunat cu timpul necesar pentru întreținerea și regenerarea plantelor din pajiște după pășunat.

 

Articol publicat in revista Ferma nr. 9 (192) din 15-31 mai 2017

 

 

 

 

 

 

 

Cisteste si...

Recomandările redacției
Ultimele articole
Citește mai multe știri →