La vacile de lapte, concentratele se folosesc doar peste anumite producţii de lapte, şi anume:
– în sezonul de iarnă, la vacile care dau peste 10 litri de lapte;
– vara, dacă furajul verde este de calitate, concentratele se dau pentru peste 12-15 litri de lapte.
În continuare, sunt prezentate câteva reguli de utilizare a concentratelor în hrana vacilor de lapte:
• Hrănirea vacilor de lapte dintr-o fermă se realizează de regulă la discreţie cu aceleaşi cantităţi de nutreţuri suculente şi voluminoase, în schimb concentratele se stabilesc la fiecare animal în funcţie de producţia de lapte şi de stadiul lactaţiei, precum şi de starea de întreţinere a acestuia.
• Amestecurile de concentrate se utilizează mai ales pentru corectarea şi completarea aportului energetic, proteic, mineral şi vitaminic al unei raţii de bază formată din fibroase, suculente, grosiere, în conformitate cu cerinţele şi potenţialul productiv al vacii de lapte.
• În funcţie de nivelul productiv al vacii, cantitatea zilnică de concentrate care se administrează poate ajunge la 200-400 g pe kilogramul de lapte muls.
• Ponderea concentratelor în structura raţiilor furajere, în funcţie de starea fiziologică şi de evoluţia curbei de lactaţie poate să oscileze de la 0% la vacile cu producţii mici şi aflate spre sfârşitul lactaţiei, până la 60-65% la vacile performante în primele 100 de zile de lactaţie. S-a constatat că ponderea concentratelor într-o raţie poate să influenţeze conţinutul în grăsime al laptelui. Astfel, dacă la o proporţie de până la 35-40% a concentratelor din SU raţie procentul de grăsime se modifică puţin, la proporţiile mari de 40-65% acest procent poate diminua cu 3-10‰ şi chiar mai mult. Pentru corectarea acestui efect, se poate interveni prin administrarea fracţionată în mai multe tainuri a concentratelor şi prin încorporarea în masa acestora de bicarbonat de sodiu (pentru menţinerea pH-ului) şi de oxid de magneziu (îmbunătăţeşte preluarea acizilor graşi cu lanţ lung la nivelul mamelei).
• Regula generală de administrare a furajelor, în multe ferme, este în ordinea vitezei de consum, respectiv concentrate, suculente, fibroase şi grosiere. S-a constatat însă că un prim tain de fibroase urmat de concentrate şi apoi de suculente şi grosiere stimulează masticaţia şi insalivaţia furajelor, asigură activitatea fermentativă a microsimbionţilor ruminali şi îmbunătăţeşte digestibilitatea furajelor.
• În cazul utilizării unei raţii ce conţine cantităţi mari de concentrate, ele trebuie administrate progresiv pe parcursul a 8-10 zile, pentru ca populaţia microbiană ruminală să se adapteze la acest regim.
• Numărul de tainuri în care se administrează concentratele se va corela cu cantităţile prevăzute în raţiile furajere. Astfel, se recomandă să se dea într-un singur tain cantităţile de până la 3 kg, în două tainuri cantităţile de 6 kg şi în trei tainuri când sunt prevăzute mai mult de 6 kg.

Trei etape esenţiale la întocmirea raţiilor furajare:
– se stabilesc cantităţile de furaje fibroase, grosiere şi suculente, care pot fi consumate şi care se administrează la toate vacile, alcătuind aşa-numita raţie de bază (Rb);
– se stabileşte producţia de lapte care se poate obţine în funcţie de aportul energetic şi nutritiv al raţiei de bază;
– se stabileşte cantitatea şi compoziţia amestecului de concentrate pentru acoperirea cerinţelor totale ale vacii.
Pentru a rezolva o situaţie mai complicată, în cele ce urmează (vezi figură) este prezentată o schemă de lucru privind modul de utilizare a concentratelor în funcţie de caracteristicile nutritive ale raţiei de bază.

După cum se poate constata, dacă aportul nutritiv al raţiei de bază este dezechilibrat energo-proteic, atunci se intervine cu un amestec de concentrate de corecţie (Acc). La raţia de bază corectată se stabileşte apoi, în funcţie de producţia de lapte de acoperit, cantitatea de amestec de concentrate de producţie (Acp) care trebuie administrată. Acp constituie un amestec de concentrate echilibrat energo-proteic care poate fi comandat la o unitate producătoare de nutreţuri combinate sau poate fi realizat în ferma proprie.

Alegerea componentelor, alcătuirea structurilor de AC şi stabilirea cantităţilor de concentrate care se administrează la vacile de lapte dintr-o fermă se face în funcţie de următoarele criterii:
A – calitatea şi aportul nutritiv al raţiei de bază;
B – evoluţia curbei de lactaţie a vacilor, respectiv de nivelul producţiei de lapte din fermă.
Recomandarea mea pentru fermieri este să nu dea concentratele la întâmplare, ci doar corelat cu producţia de lapte a vacilor, pentru a fi eficienţi din punct de vedere economic.

 Un articol publicat în revista Ferma nr. 6/233 (ediţia 1-14 aprilie 2019)