Tradiţiile consumului cărnii de oaie sunt respectate cu stricteţe în ţările musulmane, iar pe pieţele vest-europene, în Statele Unite ale Americii şi Canada este preferată şi consumată ca „delicatesă”. Tările din Uniunea Europeană sunt cei mai mari importatori de ovine destinate pentru carne.
Consumăm carne de oaie în mod tradiţional şi ocazional
Deşi România deţine un efectiv foarte mare de ovine (circa 11,5 milioane), consumul de carne provenită de la această specie este ocazional şi în cantităţi mici în timpul anului, iar în cantităţi mai mari se consumă în zonele montane sau cu ocazia Sărbătorilor Pascale. În Grecia, consumul anual de carne de oaie (30 kg/locuitor) este de zece ori mai mare comparativ cu România (2,5-3 kg/locuitor/an), tot o ţară balcanică. Asociaţiile crescătorilor de oi au făcut eforturi mari oferind, cu diverse ocazii, gratuit, produse tradiţionale, acestea fiind apreciate la superlativ de vizitatori. Aceştia foarte des întrebau: “De unde putem cumpăra aceste produse?” La oraşe, şi nu numai, populaţia se aprovizionează mai ales de la supermarket, care, însă nu au în ofertă carne de oaie. Aici este cheia problemei. Cu toate că, în 2017, ministrul Agriculturii şi dezvoltării rurale, Petre Daea, a demarat campanii de susţinere a consumului de produse obţinute de la ovine, sub sloganul “Alege Oaia”, şi a marcat data de 10 octombrie ca ziua de promovare a produselor tradiţionale.
Orientare puternică spre producţia de carne
În România, direcţia de exploatare a ovinelor pentru producţia de lână, considerată prioritară până în anul 1991, s-a schimbat radical spre producţia de carne şi/sau lapte, tendinţă care este de aşteptat să se accentueze spre producţia de carne şi în anii următori.
Ovinele autohtone, }urcană şi }igaie, care deţin circa 95% din efectivul total, sunt rase mixte, cu un potenţial productiv moderat pentru producţia de carne. În creşterea oilor din ţara noastră sunt mari posibilităţi de majorare a producţiei de carne prin activităţi de ameliorare, în paralel cu îmbunătăţirea tehnologiilor de reproducere, hrănire şi întreţinere. În sens restrâns, o producţie de carne mai mare înseamnă ovine cu masă corporală mai mare valorificate pentru carne. Această concepţie predomină în sistemul tradiţional de creştere a oilor, care se bazează pe utilizarea pajiştilor permanente şi pe consumul resturilor vegetale, fără a ţine seama de consumul specific şi de calitatea cărnii.
Cu totul altul este interesul în exploataţiile de ovine intensive, care au în proprietate o anumită suprafaţă şi pe care se poate produce o cantitate limitată de furaje. În acest caz, producţia de carne trebuie concepută ca o modalitate ştiinţifică şi eficientă economic de a optimiza:
– obţinerea unui număr cât mai mare de miei înţărcaţi/oaie mamă şi an;
– realizarea unei viteze de creştere a mieilor la nivelul potenţialului rasei, cu un consum specific cât mai mic;
– obţinerea unor carcase de calitate, obiectiv de care este strâns legat preţul de vânzare şi cererea la export.
Eficienţa ameliorării producţiei de carne la rasele autohtone
Obţinerea unui număr cât mai mare de miei/oaie şi an se poate realiza prin folosirea precoce la reproducţie a tineretului femel (8-10 luni), sporirea fătărilor şi optimizarea următorilor indici de reproducere: oi în călduri, fecunditate, păstrare a gestaţiei, prolificitate, supravieţuirea mieilor până la înţărcare.
Concepţia actuală prin care se urmăreşte eficientizarea producţiei de carne se bazează pe creşterea unor oi mame cu greutate mijlocie (45-55 kg), care să consume mai puţine furaje pentru metabolismul lor bazal, cu sezon de reproducţie lung şi foarte bune de lapte. Aceste oi se preconizează să fete uşor, în medie 2 miei cu greutate mică (2,5-3 kg) spre mijlocie, dar care prin consumul de lapte matern şi fân sau iarbă şi concentrate, la discreţie, să realizeze o viteză ridicată de creştere, o greutate corporală mare (40-45 kg) în timp scurt (5-6 luni), un randament bun la sacrificare (55-60%) şi o proporţie mare de carne în carcasă faţă de grăsime (raport minim 5/1).
Alegerea unei rasei de ovine specializată pentru producţia de carne este sever limitată de adaptarea la condiţiile climatice ale zonei respective. Majoritatea raselor de ovine tradiţionale sunt crescute în condiţii aspre de mediu, neprielnice unor rase cu performanţe superioare pentru producţia de carne. Realizarea de hibrizi, prin încrucişări simple, rotative sau stratificate între rasele noastre locale şi rasele specializate pentru carne, constituie o alternativă viabilă.
Constrângeri biologice şi economice
Toate aceste obiective majore au limite biologice şi economice:
• Obţinerea unui număr mai mare de miei pe oaie matcă şi an este limitată de durata variabilă a gestaţiei (146-155 zile), durata anestrului post-partum (28 zile), durata sezonului de montă, factorii climatici (raport lumină-întuneric, luminozitate, căldură) şi mai cu seamă de numărul de miei fătaţi per oaie (prolificitatea).
• Realizarea unei viteze de creştere ridicată a mieilor în cadrul unei rase de ovine este limitată de capacitatea mieilor de ingestie şi de proporţia între fibroase şi concentrate: minim 20-25% fibroase în raţie şi maxim 70-75% concentrate. Totodată, reducerea volumului hranei ingerate, concomitent cu mărirea conţinutului acestor furaje în energie, poate înrăutăţi calitatea carcasei prin depunerea unor cantităţi prea mari de grăsime.
Eficienţa ameliorării producţiei de carne e strâns legată de optimizarea natalităţii şi de viteza de creştere a mieilor la limita superioară, cu un consum specific cât mai scăzut, obiective fundamentale pe care trebuie să le ia în considerare crescătorii de oi care se orientează pe creşterea oilor autohtone pentru producţia de carne.
Ioan PĂDEANU
Sorin VOIA
USAMVB Timişoara
OAIA ADUCE ANUAL 300-400 MILIOANE DE EURO VENITURI DIN EXPORT
Una dintre cele mai mari realizări ale agriculturii româneşti este dezvoltarea sectorului de creştere a ovinelor şi caprinelor, care plasează România pe primele locuri la lapte (I), efective (III) şi exportul de carne (II). Producţia de carne în România şi-a căpătat un binemeritat prestigiu, recunoscut în ţară şi în străinătate, cu un evident impact economic pozitiv, prin contribuţia esenţială la realizarea unor venituri importante din export, de 300-400 milioane euro/an. Mai mult, România are o şansă, foarte importantă, să devină principalul exportator de carne de ovine din UE, după ce, foarte probabil, Regatul Unit al Marii Britanii va ieşi din UE. Amintim că de ani buni, UE are un deficit anual la carnea de ovine estimat la 300-350 mii tone/an, în cea mai mare parte acoperit de britanici, prin importuri din Noua Zeelandă (+310 mii tone) şi Australia (+300 mii tone), state care au cele mai mari excedente.
Un articol publicat în revista Ferma nr. 2/207 (ediţia 1-14 februarie 2018)