Octavian Bobică din comuna Urzica, județul Olt, a înființat cultura pe un teren certificat ecologic, suprafața are 20 de hectare, iar proiectul este finanțat 50% cu fonduri europene.
De la combinat, înapoi la tarla
Ani de zile după ce s-a întors acasă din Hunedoara, imediat după 1990, Octavian Bobică a cultivat în Urzica speciile agricole obișnuite în zonă: grâu, porumb și pepeni. La un moment dat, fermierul s-a gândit să abordeze și culturile alternative, despre care toată lumea vorbește ca fiind profitabile. A stat și s-a gândit și, în final, a optat pentru cătina albă. Argumentul principal a fost cel climatic. Sudul Olteniei este bântuit de secetă, iar cătina nu e o plantă care să necesite cantități mari de apă. Dacă seceta e prelungită și nu cade măcar o ploaie la timpul ei, căci de mai multe cătina nu ar avea nevoie, ei bine, la o aruncătură de băț e un canal, parte a marelui complex de irigații Sadova-Corabia, construit la începutul anilor ‘70.
Așadar, cătina albă a fost considerată de către fermier cartea câștigătoare. Cu această convingere, a întocmit proiectul pe Măsura 121 și l-a depus la AFIR Olt, centrul regional fiind la Craiova. Proiectul, în valoare de aproape 1.000.000 de euro, din care 50% contribuție proprie, a fost declarat eligibil cu punctaj maxim. În momentul în care a primit acceptul pentru accesarea banilor europeni, Octavian Bobică reușise să certifice ecologic un teren de 20 de hectare. ”Am lucrat cu o firmă germană care are o filială și în România. Procesul de reconversie a decurs normal. A durat trei ani. Unsprezece hectare sunt ale mele, nouă sunt arendate de la localnici. Îi tot curtez să mi-l vândă”, spune fermierul.
Cu eligibilitatea obținută, fermierul a trecut la fapte
Unde să găsească firma care să înființeze plantația? Cine să mai fi plantat cătină albă în împrejurimi? Tot frământându-se, i-a venit ideea să-i întrebe pe cei care au înființat plantațiile de salcâm și perdelele forestiere din jurul comunei. ”M-am dus la o firmă din Dăbuleni. I-am întrebat dacă s-ar pricepe să planteze și cătina. Mi-au zis că da, ne putem apuca de treabă. Au venit cu utilajele și cu oamenii lor. În toamnă am plantat puieții de sex masculin, vreo 4000 de bucăți, iar în primăvara acestui an, 36.000 de puieți de sex feminin. Decalajul de plantare este determinat de maturizarea sexuală diferită. Exemplarele masculine se maturizează mai târziu”, explică Octavian Bobică. Puieții au fost achiziționați de la o firmă din Arad. A utilizat trei varietăți, cu perioade de coacere diferite. ”Dacă toată plantația ar fi fructificat în același timp, ar fi fost un chin la recoltare. De unde atâția oameni? Așa, voi avea trei etape de recoltare și mă voi descurca mai ușor”, consideră fermierul.
Interesant este cum a asigurat fertilizarea terenului, ținând cont de exigențele agriculturii ecologice și de rigoarea firmei nemțești. ”Am curățat tot bălegarul de la stânele din împrejurimi. Sigur, nu mi-au dat gunoiul de grajd pe gratis. Unuia i-am dus patru remorci de porumb, altuia i-am dat baloți de lucernă”, povestește agricultorul din Urzica.
Ținut secetos, sistem de irigații inactiv
Toate bune și frumoase, startul a fost excelent, dar seceta cumplită din acest an i-a cam dat peste cap planurile. Ar fi reușit să contracareze efectele vipiei, dacă pe canalele complexului Sadova-Corabia ar fi curs apa mult așteptată. Canalul e la câțiva metri de marginea plantației, dar ce folos? De fapt, apă pe canale nu mai curge din 2010, de când a fost eliminată subvenția pentru energia electrică necesară punerii în funcțiune a pompelor din stațiile de repompare și de punere sub presiune. De atunci, membrii OUAI-urilor din zona agricolă deservită de complexul de irigații au renunțat să mai plătească, iar ANIF-ul a încetat să mai furnizeze apa. E vorba de un blocaj financiar, dar și de unul psihologic. Lipsiți de subvenții, adică lăsați să se descurce pe propriul buzunar, fermierii din zonă, mulți cu numai câteva hectare, nu au găsit soluții ca să beneficieze de apa din Dunăre. Firește, nici autoritățile nu s-au călcat pe picioare ca să-i sprijine, astfel că, de cinci ani, complexul zace neutilizat, cu lacătul atârnând pe ușa metalică a stației de pompare L1, poarta de intrare a apei în complex.
Ironia sorții face ca Octavian Bobică să fi lucrat în complexul de irigații, în cadrul unui OUAI, iar acum să privească neputincios canalul copleșit de iarba uscată, scofâlcită, simptom al unei secete inexorabile. ”Mi s-au uscat 20% din puieți. Mai ales cei de sex feminin, plantați în primăvară. Pagubele sunt estimate la vreo 20.000 de euro. Dacă Guvernul va aproba niște despăgubiri, care nu vor fi mai mari de 400 lei pe hectar, pentru cele 5 hectare cumulate de cultură calamitată ar trebui să primesc 2000 de lei. Ce să fac cu banii ăștia? Așa că am renunțat să depun dosar pentru despăgubire”, precizează fermierul. Ca treaba să fie și mai încurcată, fermierul oltean nu și-a asigurat cultura. {i-a asigurat utilajele achiziționate în cadrul proiectului, fiindcă a fost clauză în contract. În ceea ce privește cultura, s-a gândit să nu mai cheltuiască pe asigurare, întrucât a considerat că, cultura de cătină fiind heliofilă, va rezista ea stresului termic din câmpia olteană. Natura, însă, nu iartă.
Cheltuieli suplimentare
Provocării meteorologice și inoperabilității complexului de irigații, Octavian Bobică le-a răspuns cu o soluție practică: a forat două puțuri, la adâncimea de 30 de metri, și scoate apa într-un bazin al cărui volum este de 800 mc. Bazinul este anvelopat cu o folie specială, pentru a fi evitate infiltrațiile. A irigat deja în această vară, prin august, dar pentru mii de puieți, cum vă spuneam, a fost prea târziu. ”Din păcate, puțurile și bazinul nu le-am avut trecute în proiect. Le-am săpat și amenajat cu banii mei. Iată, o cheltuială în plus, de care m-ar fi scutit funcționarea complexului de irigații”, recunoaște Octavian Bobică. În schimb, instalația de picurare este achiziționată în cadrul proiectului, dar fermierul a avut niște probleme cu furnizorul, contractat pe site-ul AFIR, potrivit noii proceduri. ”Le-am citit oferta, am bătut palma, dar nu mi-au adus marfa la timp. Au motivat nu știu ce întârzieri din partea altor parteneri”, adaugă proprietarul investiției.
Tot în cadrul proiectului, fermierul a achiziționat numeroase utilaje. Are două tractoare, de 100 CP. Lângă tractoare stau aliniate două remorci de cinci tone fiecare pentru transportul box-paleților la recoltare. Plus o remorcă platformă, de circulat printre rânduri. Un compresor atașabil la tractor deservește opt foarfeci pneumatice pentru recoltarea crenguțelor pline cu fructe. Desigur, va fi nevoie de lucrători în sezonul de recoltare, întrucât foarfecile trebuiesc totuși mânuite, nu sunt automate! ”Avantajul acestor foarfeci este că nu obosesc mâna culegătorului. Altfel, ar trebui să folosească exclusiv forța mâinii, iar la o suprafață de 20 de hectare, după cules, muncitorii ar avea niște mâini ca ale lui Popeye Marinarul. Oricum, la nevoie vom folosi și foarfeci manuale, nu vom sta numai în cele pneumatice”, spune Octavian Bobică. Tot pentru recoltare, va avea nevoie și de box-paleți, niște cutii de un metru cub, în interiorul cărora crenguțele vor fi depozitate imediat după tăiere.
În așteptarea primei fructificări
Unde va depozita Octavian Bobică fructele de cătină după recoltare? Deocamdată, nu a construit nimic, dar nici nu are nevoie urgentă, fiindcă mai e până când vor apărea primele fructe. Totuși, în toamna asta speră să ridice o hală unde să fie depozitate fructele imediat după recoltare și de unde să fie apoi transferate în hala frigorifică, la -30 de grade C. Mai e însă până atunci, iar fermierul Octavian Bobică pare deja un pic dezamăgit: ”Prea multă reclamă se face fondurilor europene. Sigur, ele sunt foarte bune, dar omul ajunge să fie convins că e ușor să ducă un proiect la capăt și să facă față tuturor cerințelor. La început totul e frumos, apoi dai de greu. Apar tot felul de inadvertențe. Funcționarii te pun pe drumuri. Furnizorii nu sunt, uneori, serioși”. Cu toate astea, Octavian Bobică trebuie să ducă proiectul până la capăt. Toate eforturile își vor găsi împlinirea când primul transport cu cătină va porni către beneficiari, fie că vor fi din România, fie din altă țară, Germania sau Japonia. A făcut agricultorul oltean o alegere bună? Abia peste cinci ani va avea un răspuns corect. ”Toate resursele financiare le-am băgat aici!”, precizează fermierul cu convingerea că aceasta este afacerea vieții lui.
