Dumitru Manole face parte dintr-o stirpe rară, cu genetică „ocţidentală”. Născut înaintea marii conflagraţii mondiale, a prins agricultura de pe vremea în care se treiera cu sania trasă de cai pe o arie de pământ. Acum iată-l perfect integrat în epoca agriculturii de precizie. Puţini sunt oamenii care se deschid în faţa noului cu o asemenea implicare. Imediat după 1990 a prins frâiele economiei de piaţă în timp ce lucra pentru o companie americană. A fost părtaş la aducerea, prin anii 1992-1994, a primelor 32 de combine Case IH cu Axial Flow.
Practic, a participat activ la fiecare moment al istoriei ultimilor 55 de ani de când lucrează în agricultură. Îşi aminteşte că prin anii 1960 s-a adus în România genetică de sorg din Minnesota, USA, pe baza căreia, la Valul lui Traian s-au creat 13 hibrizi de sorg. Hibridul adus din SUA a bătut în 1961 hibridul raionat de porumb HD 302 cu peste 2 t/ha. Din păcate, România a pierdut şi la sorg oportunitatea de a rămâne în piaţa geneticii. Sorgul, spune fermierul care seamănă cu actorul Charles Bronson, este o soluţie acolo unde există terenuri uşoare, nisipoase, cu regim pluviometric sub 4-500 mm/an. Din nefericire, sorgul este lipsit de o piaţă stabilă în ţară. De curând, fermierul a participat la al doilea congres al sorgului, ţinut la Milano, în Italia (primul congres al sorgului s-a desfăşurat în România!). Moment în care a discutat cu cei de la compania Euralis, care deţin o genetică impresionantă la sorg, că ar fi nevoie de o masă rotundă între traderi, fermierii crescători de animale şi fermierii care produc sau pot produce sorg. Mai ales că această plantă este bogată într-un aminoacid esenţial, Triptofanul, care e benefic în creşterea găinilor ouătoare, dar şi a porcului. Sorgul este şi o soluţie în condiţiile de mediu marcate de schimbările climatice drastice din ultimul deceniu, seceta fiind o problemă din ce în ce mai gravă, dar mai ales arşiţa din perioada polenizării!
„Fostele IAS – adevărate academii ale profesionalismului agricol din România!”
Deşi Dumitru Manole ştie clar că generaţia sa a fost una de scarificiu, totuşi are un zâmbet care atestă tăria de caracter pe care generaţiile următoare, aproape toate tot de sacrificiu, parcă nu l-au mai avut. A prins cutremurul din 1940, dar şi cel de-Al Doilea Război Mondial. Cu trupele nemţeşti peste tot, apoi cu trupele sovietice „eliberatoare” de fiecare dată, pentru un popor care nu mai găseşte o cale spre a fi el însuşi! A urmat seceta din 1946-1947 şi foametea. De aceea Dumitru Manole este aşa prins în agricultură ca într-o menire. Nu o spune, dar o simt dincolo de cuvinte.
Dumitru Manole este un om trecut de 80 de ani, care pare un tânăr neliniştit. Gata de orice provocare. Într-un fel, îmi aminteşte şi de Dichiseanu sau de Sergiu Nicolaescu. Are un şarm de academician aristocrat, un fel de Constantin Bălăceanu Stolnici de Amzacea. Pentru el, respectul, competiţia şi lăsarea dihoniei la o parte par soluţiile pentru viitorul centenar. „Nu e vorba de lipsa de educaţie, domnul Tudor, ci de altceva, mult mai grav. Indolenţa! Dovadă că atunci când păşim peste graniţă ştim să fim civilizaţi şi ne încadrăm rapid în societăţile evoluate”, este convins fermierul. Deci, sugerează că ar trebui să ne gândim ţara ca pe o societate civilizată care ne poate judeca, altfel riscăm să fim mojici din pricină de lipsă de percepţie pozitivă. Societatea de la vârf nu mai are respect, maniere iar scara valorilor s-a răsturnat – acestea pot fi principalele angoase ale României centenare.
Schimbările climatice îl fac să aprecieze anul viitor cu scepticism
Dumitru Manole ridică sprânceana şi îşi aminteşte de toamna asta aridă şi lasă loc de încă un examen în viaţa sa de agronom crescut la academia IAS-urilor. „Eu nu trag semnale de alarmă decât mie însumi. Nu vreau să se extrapoleze ceea ce poate fi o regulă în ferma mea, dar am decis să îmi măsor atent cheltuielile, să aplic tehnologii minime şi să încerc să nu mă hazardez. Cerealele nu au cum să-mi mai ofere 8-9 t/ha în condiţiile în care nici nu au răsărit. Rapiţa am întors-o şi am pus pe o parte din teren tot cereale. Am scos de curând seminţe din sol să le verific germinaţia. Ca să-mi pot regla tehnologiile. Chiar dacă vin ploile sau zăpada (între timp au şi venit!), probabil nu vom avea temperaturi pozitive, să se drege lanul de la sine”, îmi mărturiseşte. Trage din ţigară şi suflă fumul spre tavan, apoi zâmbeşte iar. „Domule ziarist, până şi Muscă are probleme cu seceta. A întors peste 1.000 ha cu rapiţă. Eu măcar sunt în Dobrogea, ţinutul cel mai arid din ţară. Poate prin Segarcea să fie la fel, dar acolo mai au irigaţii”, constată fermierul.
Iar toamna asta aratul a fost, ne povesteşte cu o voce de tenor uşor dogită de fumatul pasional, „ca şi cum am sparge ziduri din piatră. Iar MADR ne decontează diferenţa de cost pentru motorină la doar 70-80 l/ha. Nu mai vorbesc – spune fermierul – că am arat câmpul şi cu piese de schimb la greu. Şi tractoarele, dar şi plugurile, combinatoarele şi scarificatoarele au avut de suferit. Cine ne va plăti pagubele acestea?! Nimeni, dragule!”.
În vinerea în care am fost în ferma First Grain din Amzacea, vremea era închisă. Dinspre Brăila venind am trecut prin ploaie, lapoviţă şi chiar ninsoare. Când am ajuns în fermă, bătea doar vântul. Nici măcar 2 litri de precipitaţii nu căzuseră aici. Semn că e o zonă în care ploaia ajunge doar când nu mai are unde să mai cadă.
Curtea este curată şi extrem de ordonată, semn că fermierul este gospodar şi atent la detalii. Am ajuns undeva în preajma prânzului şi l-am găsit pe Dumitru Manole la masă, alături de colaboratorii săi, foarte tineri. M-a invitat la masă şi am acceptat. Discuţia a fost plăcută, iar faptul că acest om îşi dedică viaţa pentru ca noi să avem mâncare pe masă e mare lucru. Ar fi putut face orice altceva în viaţă, are o vigoare intelectuală demnă de invidiat. Vigoare pe care am sesizat-o şi la profesorul Nicolae Ştefan sau la Adelina Popescu. O viteză de gândire şi o putere de asociere cum rar găseşti în România. Oameni făcuţi ca să îl respecte pe Dumnezeu, dar să caute tot timpul să evite rugăciunea ca ultimă speranţă. Dumitru Manole are acel ceva care aparţine oamenilor de mare inteligenţă: bunătatea celui care ştie! Să-l ţină Dumnezeu cât mai mult printre noi şi să aibă în preajma sa oameni care să-i ducă moştenirea mai departe!
Dumitru Manole: “Noi, agricultorii, avem de dat în fiecare an câte un nou examen la academia câmpului. Dar pentru asta m-am pregătit toată viaţa. Fiecare provocare îmi deschide calea spre rezolvarea ei şi am învăţat să nu disper. Dar regulile noi ne iau din soluţii. De pildă, ni s-a impus să nu erbicidăm mazărea! Şi mi-au năpădit-o buruienile. Cum să nu pricepi că o plantă fixatoare de azot şi producătoare de proteină de cea mai mare calitate nu trebuie lăsată pradă îmburuienării! Ce am câştigat?!”
„ SUNTEM VINOVAŢI DE DISTRUGEREA SISTEMULUI DE IRIGAŢII!”
Dobrogea este o regiune cu precipitaţii la limita deşertificării, cu minime anuale deficitare, dar parcă nicicând, spune fermierul din Amzacea, nu a fost o asemenea lipsă de precipitaţii ca anul acesta. Dumitru Manole îşi aduce aminte că acum 30 de ani România putea iriga statistic 3.150.000 ha. Ceea ce era mai mult decât o asigurare. Apropo de asigurări, fermierul din Amzacea este unul dintre promotorii asigurărilor agricole. Am scris de multe ori despre soluţiile alese de Dumitru Manole pentru a-şi proteja investiţiile. La urma urmelor, fermierii îngroapă sub brazdă banii şi aşteaptă ca Dumnezeu să le dea ploaie la timp. „Cine nu înţelege să nu se uite la sumele de bani pentru poliţe de asigurare altfel decât ca o investiţie la fel de necesară precum cheltuiala cu seminţele, va avea de pierdut! Până la fondul mutual, eu aş recomanda MADR şi Parlamentului să gândească măsuri active în dezvoltarea asigurărilor agricole!”, spune Dumitru Manolea. Cât priveşte distrugerea sistemului de irigaţii, fermierul susţine că fiecare dintre noi este vinovat de acest dezastru, deoarece am asistat la dezmembrarea lui stând cu braţele încrucişate.
Un articol publicat în revista Ferma nr. 22/224 (ediţia 15-31 decembrie 2018)
