
Fermierii protestatari s-au întors marți, 26 martie la Bruxelles pentru a treia oară în mai puțin de două luni, cerând „un răspuns adecvat” la cererile lor. Sute de tractoare s-au aliniat din nou pe străzile din Bruxelles.
ECVC și FUGEA se numără printre organizațiile agricole care participă la demonstrația care a coincis cu o reuniune a Consiliului pentru Agricultură și Pescuit (AGRIFISH).
ECVC a spus că propunerile Comisiei UE de a schimba părți ale Politicii Agricole Comune – PAC „sunt insuficiente pentru a soluționa revendicările fundamentale care au determinat protestele fermierilor în Europa de luni de zile”.
„Prioritatea este de a ne asigura că vor rămâne suficienți fermieri care să preia profesia, oferind în același timp sprijin pentru o agricultură mai durabilă. Pentru aceasta, avem nevoie de prețuri și susținere pe măsura eforturilor noastre. Politicile europene, și în special PAC trebuie să fie capabile să reglementeze piețele și să sprijine tranziția”, spun reprezentanții protestatarilor.
CE MĂSURI A PROPUS COMISIA EUROPEANĂ
Ca răspuns la valul de proteste ale fermierilor din ultimele luni, Comisia UE a propus o serie de măsuri în încercarea de a reduce povara administrativă asupra fermierilor și de a oferi o mai mare flexibilitate pentru respectarea anumitor condiții de mediu.
Comisia a spus că propunerea urmărește să atingă un echilibru între menținerea ambițiilor climatice ale PAC și solicitările fermierilor.
Comitetul Special pentru Agricultură (SCA) informează că în cadrul reuniunii AGRIFISH a aprobată revizuirea direcționată a „actelor de bază” în cadrul PAC. SCA a aprobat modificările la standardele de buen practici agricole și de mediu (GAEC) propuse de comisie.
GAEC reprezintă un set de 9 standarde pentru mediu și climă aplicabil fermierilor care solicită și primesc sprijin în cadrul PAC.
Una dintre principalele modificări ar permite statelor membre să acorde derogări temporare și specifice de la anumite cerințe de condiționalitate în cazul unor condiții climatice neprevăzute care împiedică fermierii să respecte aceste standarde.
DEROGĂRI SPECIFICE PENTRU GAEC-URI
În plus, ar putea fi introduse derogări specifice de la anumite standarde GAEC:
GAEC 8 privind elementele neproductive: Fermierii din UE nu vor mai fi obligați să aloce o parte minimă din terenul lor arabil zonelor neproductive, cum ar fi pârloagele. În schimb, ei pot alege, în mod voluntar, să mențină o parte din terenul lor arabil neproductiv sau să stabilească noi elemente de peisaj (cum ar fi gardurile vii sau arborii) și, prin urmare, să primească sprijin financiar suplimentar prin intermediul unei ecoscheme pe care toate statele membre vor trebui să o ofere în planurile lor strategice. Toți fermierii din UE vor fi stimulați să mențină zonele neproductive benefice pentru biodiversitate, fără a se teme de pierderea veniturilor.
GAEC 7 privind rotația culturilor: Fermierii din UE vor putea îndeplini această cerință alegând fie să respecte rotațiile, fie să își diversifice culturile, în funcție de condițiile cu care se confruntă și dacă țara lor decide să includă opțiunea diversificării culturilor în planul lor strategic PAC. Flexibilitatea de a realiza diversificarea culturilor în locul rotației culturilor va permite fermierilor afectați de secetă regulată sau de precipitații excesive să respecte mai ușor această cerință.
GAEC 6 privind acoperirea solului în perioadele sensibile: Statele membre vor avea mult mai multă flexibilitate în ceea ce privește stabilirea a ceea ce definesc perioade sensibile și practicile care permit îndeplinirea acestei cerințe, având în vedere condițiile lor naționale și regionale și în contextul creșterii fluctuațiilor meteorologice.
FĂRĂ CONTROALE PENTRU FERMELE MICI
Comitetul a aprobat, de asemenea, o propunere de scutire a fermelor mici, de sub 10 ha de la controale și sancțiuni legate de respectarea cerințelor de condiționalitate din PAC.
Acest lucru s-ar aplica pentru 65% dintre beneficiarii PAC, dar reprezintă doar aproximativ 10% din terenurile agricole din UE.
Statele UE urmează să-și modifice de 2 ori pe an planurile strategice, spre deosebire de o singură dată, așa cum este în prezent.
Președintele SCA a trimis o scrisoare Parlamentului European prin care și-a confirmat decizia.