Potrivit FAO (2012), agricultura familială este legată de producătorii care, în ciuda diversităţii dintre state, prezintă caracteristici comune: au acces limitat la resurse funciare şi de capital; capul gospodăriei participă direct la procesul de producţie; producţia obţinută este principala sursă de venit pentru nucleul familiei, care poate fi completată cu alte activităţi non-agricole.
Conform USDA, fermele familiale sunt cele în care operatorul principal şi lucrătorii legaţi de acesta prin sânge sau căsătorie deţin peste 50 la sută din afacerea agricolă. Pentru că se bazează pe membrii familiei cu putere de muncă, dar cu abilităţi şi constrângeri diferite, funcţionarea acestui tip de fermă depinde de distribuţia corectă a resurselor şi a responsabilităţilor.
În 2014, desemnat în UE drept „Anul internaţional al fermei de familie” declaraţiile oficiale plecau de la premisa că „Ferma de familie este un mod de viaţă”. Activităţile din fermă fac parte integrantă din istoria familiei iar pământul este moştenit din generaţie în generaţie. În majoritatea ţărilor cu agricultură avansată, fermele familiale ajută la păstrarea tradiţiei stilului de viaţă rural şi la revitalizarea comerţului local.
UE caută în mod constant mijloace de sprijinire a agriculturii familiale. Astfel de ferme sunt încurajate să coopereze, facilitând vânzarea produselor şi capacitatea mai bună de negociere cu furnizorii şi intermediarii. Fără îndoială, fermele familiale pot fi identificate ca baza agricolă care a prosperat în Europa timp de secole. Acestea ar putea fi competitive, durabile, orientate spre piaţă, integrate armonios în rural şi în concordanţă cu interesul public general. Să nu uităm că peste 95% din exploataţiile agricole din UE sunt ferme familiale iar trei sferturi din aportul de muncă în agricultură provine de la proprietar sau membri ai familiei sale.
În anul declarat “al fermei de familie” pe întreg mapamondul, România emitea pe bandă rulantă bazaconii legislative în totală contradicţie cu normativele UE referitoare la dimensiunea fermelor de familie iar aceste anomalii legislative au efecte directe asupra accesului la fondurile europene. În 2013, prin OUG 64, Ministerul Agriculturii a schimbat baza de calcul a fermei de familie de la unitatea de dimensiune economică (UDE) la valoarea standard a producţiei agricole (SO): „dimensiunea economică a fermei de familie este cuprinsă între 8000 şi 250000 SO”. Acest criteriu a fost utilizat în cadrul PNDR 2014-2020 şi a exclus „cu brio” ferma de familie de la multe scheme de finanţare.
MADR se laudă cu încercările repetate de aliniere la viziunea UE de susţinere a fermei de familiei. Desigur, eşecul încercărilor este evident. Un bla bla guvernamental care, din păcate, aruncă perspectivele fermei de familie în zona de semi-subzistenţă! Mai sperăm încă la cea din urmă şansă, odată cu elaborarea PNS-ului…
NICOLETA DRAGOMIR
Senior editor
Ferma Media Grup
nicoleta@revista-ferma.ro
