EXCLUSIV! O investiţie de 4 milioane de euro pentru procesare. De la porumb la pufuleţii MARA - Revista Ferma
3 minute de citit

EXCLUSIV! O investiţie de 4 milioane de euro pentru procesare. De la porumb la pufuleţii MARA

Pufuleţi, cereale pentru mic dejun, făină, pâine şi alte produse şi subproduse vor fi obţinute în cele două noi fabrici proprii ale SC Marsat SA Roman, judeţul Neamţ, sub brandul Mara.

porumb 01 CANVA_bfoto: canva.com 

 

FNC-ul, apoi moara

 

”Activitatea de comercializare a cerealelor şi oleaginoaselor aducea profit, dar am considerat că şi noi, românii, suntem capabili să obţinem produse finite. În 2020, după ce am achiziţionat şi modernizat fostul FNCRoman, am realizat prima investiţie într-o moară de porumb pentru a obţine trei varietăţi de făină, respectiv grisată, fină şi foarte fină, cu o capacitate de 150 tone/zi. Această moară produce materia primă pentru obţinerea pufuleţilor şi a cerealelor pentru mic dejun. Astfel, valoarea adăugată a bobului de porumb creşte semnificativ şi, practic, vom putea valorifica la maximum investiţia financiară şi strădania de a obţine recolte cât mai bogate”, explica Vasile Balcan, director general Marsat SA Roman.

 _Vasile Balcan foto citat_b

Oprind grâul şi porumbul în ţară, prin aceste două investiţii, putem oferi atât produse alimentare autohtone pentru piaţa locală, cât şi o anumită stabilitate financiară pentru încă aproximativ 40 de familii

VASILE BALCAN

Director general Marsat SA Roman

 

Pufuleţii MARA

Există acum un complex de produse, începând de la tărâţa şi resturile de la sortare şi până la germenii care se colectează separat pentru a scoate ulei şi şrot. Şrotul măcinat se valorifică prin obţinerea de ingrediente pentru diverse produse de patiserie. Pufuleţii MARA se obţin din făina foarte fină, provenită din moara pe care am inaugurat-o anul trecut.

 

4 milioane de euro

Proiectul şi utilajele pentru cele două fabrici au fost realizate de către specialişti din Italia, care în lunile iunie-iulie 2021 au lucrat, la Roman, pentru montaj şi pentru probele finale. Investiţia pe segmentul moară de porumb – secţii de pufuleţi şi cereale pentru mic dejun – a valorat aproximativ 4 milioane de euro.

vasile balcan marsat_b 

 

3000 de hectare în trei ferme

SC MARSAT Roman deţine trei ferme situate în judeţul Neamţ, în Girov, Simioneşti şi Boteşti, cu o suprafaţă totală de aproximativ 3000 hectare. În structura de culturi din anul 2021, cultura de porumb ocupă 1200 ha, pe 900 ha, fiind semănat porumb sticlos. Societatea dispune de o capacitate totală de depozitare de peste 60 de mii de tone.

 marsat roman 3_b

Porumbul cu bob sticlos va avea desfacere asigurată. Pentru fermierii care vor cultiva această varietate de porumb pentru morărit cultura va fi rentabilă!

Cum? AFLĂ din Revista FERMA citind ARTICOLUL INTEGRAL în ediţia 1-14 august 2021!

un articol de

PETRONELA COTEA MIHAI

redactor Radio România Iaşi

Cisteste si...

Recomandările redacției
Ultimele articole
Citește mai multe știri →