Erbicidăm toamna sau doar primăvara! - Revista Ferma
3 minute de citit

Erbicidăm toamna sau doar primăvara!

Buruienile pot afecta culturile de cereale într-un grad mult mai ridicat decât o fac dăunătorii. Pierderile la grâu din cauza concurenţei “neloiale” a buruienilor sunt între 10 şi 20%, iar în situaţii extreme pot ajunge până la 60-70%.

 

CUM PROCEDEAZĂ FERMIERII?

 

• Fermierul Daniel Rusu, din Călăraşi, are însămânţate 100 ha cu grâu, 40 cu orz şi 80 ha de rapiţă, culturi răsărite cu întârziere. „De obicei, erbicidăm primăvara la apariţia unui spectru larg de buruieni. Acum am decis să intervenim şi în toamnă. Încercăm produsul Bizon”,explică agricultorul. „Pentru cultura de orz, care se îmbolnăveşte foarte repede, pregătim preventiv şi un tratament cu un fungicid, să-l protejeze peste iarnă”, susţine fermierul.

• În Alba, Nicolae Nemeş a semănat 250 ha de păioase şi 115 ha de rapiţă. „Cred că nu am să erbicidez, pentru că am arat toată suprafaţa şi nu avem niciun fel de buruiană răsărită. Anul trecut am făcut un tratament (insecticid + erbicid) pe 100 ha, pentru că apăruseră dăunătorii, iar în primăvară nu a mai fost nevoie să intervin”, explică agronomul din Vinţu de Jos.

Felix Mulţescu (Teleorman)a pierdut startul la însămânţări.„Avem programate 50 ha de grâu şi am întârziat cu lucrarea. Dacă va fi foartă multă samulastră, vom combate cu un produs omologat. Mai întâi, să vedem ce buruiană se evidenţiează în cultură. Vom folosi o doză mai mică de erbicid”, susţine cultivatorul.

• Un alt fermier teleormănean (Ion Dobre) are 500 ha cu semănături de toamnă (orz şi grâu) slab dezvoltate şi e sigur că va erbicida doar jumătate din suprafaţă.„Deocamdată, fac o evaluare a spectrului de buruieni ce vor răsări, analizez costurile şi mă voi hotărî cu ce substanţă voi interveni. Sper să nu apară şi gramineele monocotile, care se combat cu produse ceva mai scumpe”, precizează agricultorul.

• Mehedinţeanul Cătălin Prună, din Tâmna, s-a declarat „fan” al erbicidării de toamnă. Are puse sub brazdă 1.100 ha cu orz şi grâu. „Problemele sunt cu samulastra de rapiţă, de floare şi de porumb; cu toate că ultimele nu rezistă peste iarnă, e bine să fie făcută erbicidarea. La orzul şi grâul de sămânţă am folosit un produs în preemergenţă, aplicat separat; eu nu combin erbicidul”, susţine tânărul.

erbicidarea de toamna_b

El spune că are probleme cu un teren de 400 ha, preluat recent: „Fermierul care l-a avut a lucrat numai cu discul şi combinatorul (lucrări uşoare ale solului), iar parcelele au rezervă de buruieni”.

 

un articol de

Marian MUŞAT

Cisteste si...

Recomandările redacției
Ultimele articole
Citește mai multe știri →