Am rămas mut de uimire (şi nu e prima dată!) de evoluţia birocraţiei în procesul de accesare a fondurilor europene pentru agricultură. Dacă prin absurd vreunul dintre fermierii deţinători ai unei exploataţii mici sau mijlocii ar îndrăzni să mai viseze la un proiect de investiţii aprobat, ar putea constata că în ţara noastră are nevoie de contribuţia şi efortul a 142 persoane pentru a-şi dota ferma cu câteva utilaje noi, prin accesarea Măsurii 121.
Daţi-o-ncolo de treabă, oameni buni!
Nu este deloc o exagerare, ci este numărul calculat al persoanelor care intervin pe parcursul realizării unei investiţii finanţate prin fondurile FEADR, din cauza lipsei de viziune (şi inteligenţă, aş spune, dacă ar fi o persoană fizică) a Agenţiei care le gestionează.
Prima eroare majoră este că Agenţia se aşteaptă ca fermierul să fie „multilateral dezvoltat”. Menirea lui nu este doar de a produce cereale, lapte, ouă, ci, mai nou, el trebuie să construiască şi să administreze instalaţii de producere a energiei regenerabile şi să şi prelucreze industrial producţia obţinută.
Câte cunoştinţe şi câtă experienţă managerială îşi imaginează unii că au aceşti fermieri de tip nou, pentru a gestiona de fapt trei afaceri şi pentru a experimenta lucrul cu inovaţiile tehnologice? Mulţi dintre fermierii noştri abia acum încep să înţeleagă principiile unei afaceri rentabile şi sunt încă departe de a fi capitalizaţi…
Se invocă desigur nevoia de integrare pe verticală, dar soluţia aceasta este complet deplasată în raport cu realitatea românească şi îngreunează şi procesul administrativ.
A doua eroare importantă pe care o face Agenţia este că încearcă să verifice şi să controleze totul! Mai au un pic şi cred că vor solicita şi un Certificat de spovedanie din care să rezulte că solicitantul nu a înjurat Agenţia sau Partidul în ultimii 5 ani (cred că nu aş fi eligibil…)!!!
Fiecare document cerut face necesară contribuţia unor persoane şi le răpeşte timpul. Asta costă bani, pe de o parte plătiţi de beneficiar, iar pe de altă parte de către statul român, funcţionarilor.
Firma de consultanţă: 3 persoane
Aşadar, ca beneficiar, întâi solicit informaţii de la consultanţi. Plecasem la drum cu gândul că la cele 100 de ha ale mele, care reprezintă suprafaţa ideală pentru a întreţine familia mea de patru persoane şi alte şase ale celor doi angajaţi, ar fi nevoie să îmi schimb tractorul cu unul mai performant şi să îmi cumpăr o combină de recoltat.
La urma urmei, dacă ar exista în România doar 150 de mii ferme şi fiecare ar putea susţine cu venituri rezonabile zece persoane, la cele 14 milioane ha teren agricol, ar fi rezolvată problema a 1,5 milioane de oameni, nu-i aşa? Plus încă 1,5 milioane susţinuţi din serviciile colaterale producţiei agricole, uite că ar trăi onorabil circa 3 milioane de români.
Cu consultanţii nu mă pot întâlni când vreau eu. Au nevoie de secretară pentru a face ordine în program. E mare stres şi la ei cu schimbarea asta continuă a regulilor. În fine, după două programări discut cu doi consultanţi care se vor ocupa de mine timp de aproape doi ani, cât zic ei că va dura toată treaba asta…
Ei mă conving că e bine ca în proiect să băgăm şi un sistem de generare a biogazului şi o minifabrică de nutreţ dacă vreau să am şanse reale, plus că aşa urmează să iau bani mai mulţi de la UE.
Accept cu strângere de inimă. Îi întreb dacă au văzut vreuna mergând şi dacă e nevoie să cumpăr cărbuni. Mă liniştesc. Au mai făcut şi alte proiecte cu centrale din astea şi până se aprobă al meu o să le şi vedem în funcţiune la alţii. Cu animalele mă împac mai uşor. Oricum am acasă 4 porci, aşa că o fabrică de furaje şi extinderea activităţii e oarecum normală.
La bancă: 4 persoane
Mergem la bancă, vorbim întâi cu directorul de sucursală, apoi cu ofiţerul de credite care ar putea să ne gestioneze dosarul. De aici dosarul va merge la un nivel mai înalt, unde este inspectat şi văzut de alte 2 persoane, care în cele din urmă ne vor elibera o scrisoare de confort, deşi, fie vorba între noi mai bine s-ar numi pentru stres… Asta dacă avem documentele justificative cerute.
Primăria + terenul – încă 6 persoane
Mergem la Primărie, avem nevoie de Secretar. Dar Secretarul nu semnează ca primarul… solicită verificarea Registrului. Noroc de două fete drăguţe de la serviciul contabil, care se înduplecă cu o ciocolată să verifice chiar azi tot Registrul şi să dea situaţia la semnat. În fine, semnează Secretarul, dar nu-i Primarul.
Vine marţi din Grecia. După ce primim avertisment verbal să nu îl băgăm în puşcărie, că doar ştim cu toţii că nu are nimeni timp să verifice pe bune hârţogăraia, primim semnătura şi ajungem deja la 11 persoane…
Oricum mai este nevoie de soţie să facă centralizatorul terenului luat în folosinţă anul acesta şi să mergem la 2 concedenţi pentru a lua adeverinţe că am plătit arenda pe anii din urmă şi cam gata… am rezolvat cu terenul.
Şi numărătoarea continuă… Şi nu se mai termină…
Ajungem la APIA, apoi la Mediu, Sanepid, MADR şi la DSV. Aici, la urmă, avem nevoie de 4 persoane. Medicul de circumscripţie nu face nimic până nu are semnătura celui de la judeţ. Dar la judeţ toată treaba e Directorul. Directorul e greu de găsit acum, de când îl cheamă pe la DNA. Noroc că avem numărul secretarei. Pe Secretară o găsim acasă după ora 20.
Ne stabileşte o întâlnire peste două zile, când şi situaţia cu animalele deţinute este gata de semnat. Avem semnătura de la Director. Cu vărul Vasilică, care e prieten bun cu Directorul şi trebuie să se întoarcă la judeţ cu pachetul promis, se fac deja 28 de persoane.
Întorşi la bancă aven nevoie de garanţii bancare. La naiba, casa nu are schiţă cadastrală. Mai trebuie ajuns şi la Fondul de Garantare. Deja am depăşit 32 de persoane…
Pe rând, ajungem la toate Agenţiile pe care Cel de Sus le-a rânduit pentru binele românilor. Unii emit adeverinţă că nu este nevoie să avem adeverinţă, sau de negaţie cum se zice modern, iar alţii, că un document legal este perfect legal. În România nu există prezumţii. Totul trebuie dovedit cu documente.
Suntem deja în întârziere. Cine ştie dacă mai prindem sesiunea asta…
Mergem apoi la un expert contabil autorizat să ne certifice faptul că într-adevăr ceea ce vor vedea inspectorii Agenţiei pe teren nu sunt decoruri instalate recent (împrumutate de la Hollywood), ci chiar am dobândit venituri din activitatea agricolă. Noroc că nimeni nu verifică cu adevărat, că ar dura trei ani să punem ordine în lucruri. Toată lumea ştie că toată lumea semnează formal… dar trebuie dom’le… ce să-i faci, că astea sunt regulile de la UE (s-o creadă ei!).
Ne trebuie şi Certificat de urbanism cu autorizaţiile cerute de la agenţiile de la care tocmai luasem adeverinţele că suntem în legalitate. Întârziem iar nejustificat 4 zile, când trebuie să îi convingem pe cei de la Direcţia Finanţelor Publice că nu este destul să apară cifra 0 la rubrica datorii restante din Cazierul fiscal (probabil se poate confunda cu litera O) ci trebuie să scrie alb pe negru: „nu aveţi datorii”. Nu ne interesează programul lor de calculator. Asta este cerinţa de la UE.
Răsuflu uşurat. Dosarul este gata.
Mai urmează să fie ştampilat şi scanat cu o rezoluţie recomandată de 150 dpi (sper că „dpi” nu este o trimitere nepoliticoasă din partea Agenţiei), pentru a avea dosarul şi în format electronic. Pentru scanat am văzut că cei de la consultanţă au angajat două fete absolvente de ASE, care numai asta fac toată ziua. Este interesantă viziunea asta asupra „formatului electronic” al documentelor. Seamănă cumva cu o limuzină trasă de boi.
Între timp discutăm şi cu furnizorii de utilaje şi instalaţii. Ne redactează şi ne trimit oferte tehnice şi de preţ. Am avut nevoie până acum de 68 de persoane, în diferite etape ale elaborării proiectului, dar mâine îl voi depune…Tai curcanul de bucurie şi chem şi pe cumătri, că deh… toată lumea din sat ştie acum că fac SAPARD!
Punct. Şi de la capăt. Fără proiect…
Dis-de-dimineaţă sunt gata de drum, cu formatul electronic în buzunar şi cu dosarele şi ce mai trebuie în portbagaj. Telefonul consultantului mă ameţeşte. Sesiunea s-a amânat. Multe dintre documente nu vor mai fi valabile la anu’. Nici preţurile nu vor mai fi aceleaşi până se va aproba proiectul. Doar spusese soacră-mea de cu seară că marţea nu se pleacă la drum…
Chiar dacă proiectul va fi aprobat, o să fie nevoie de alţi oameni să îmi verifice dosarul, să aprobe creditul, să aprobe garanţiile, să-mi vizeze dosarele de achiziţii, modificările la contractul de finanţare. Alte persoane vor redacta oferte, contracte, facturile de achiziţii, rapoartele de recepţie a produselor şi serviciilor, declaraţii de calitate.
Alţii vor întocmi cererile de plată, alţii vor emite autorizaţii la finalul implementării proiectului, alţii vor veni în control să le fotografieze şi să ştampileze dosarele, iar unii în control din nou, peste 5 ani, să verifice dacă mi-a mers bine.
Stau şi mă gândesc, de ce o fi trebuind eu să-i chinui pe toţi cei 142 oameni ca să îmi cumpăr tractorul şi combina?! Oare merită să aştept doi ani până primesc ajutorul, când o astfel de achiziţie se face normal în trei zile? Nu cumva costurile acestui proces reprezintă pentru mine şi pentru statul român mai mult de 25 de mii de euro, adică un sfert din banii pe care mi i-ar da UE?
Dacă este aşa, ar trebui ca pe la Agenţii să-şi pună câte un panou pe care să scrie: „Cofinanţaţi în mare parte cu fonduri nerambursabile FEADR”.
Scot telefonul din buzunar şi aleg să fiu un om normal: „Alo, Nae, am cei 25 de mii de euro în bancă. }i-i virez azi şi restul plătesc în rate. Adu utilajele la fermă până vineri, că nu mai fac proiect. Proiectele astea nu sunt pentru fermieri, sunt pentru băieţii deştepţi, cum ar zice unii…”.