Iată o scădere de aproximativ, atenţie!, de aproximativ 7 milioane de capete!
“Dacă urmărim statisticile, observăm că din punct de vedere al structurii, 46,99% din efective sunt crescute în sisteme industriale, iar, atenţie!, în gospodăriile ţărăneşti (ferme familiale, cum pompos au fost denumite de către statisticieni) – 53%. Ca să vă puteţi da seama de dezastrul din acest sector, trebuie să menţionăm că 53% din efectivele de păsări se găsesc în peste 1,7 milioane de gospodării. Efective de păsări care au o performanţă scăzută, ferme în care nu există o trasabilitate reală a produsului şi nu se poate realiza un control sanitar veterinar corect şi coerent al acestor efective şi care nu pot susţine economic gospodăriile ţărăneşti din cauza producţiilor scăzute şi a costurilor mari de producţie”, atrage atenţia Leonard Constantin Stafie, reprezentant al Asociaţiei Crescătorilor de Păsări pentru Carne şi Ouă Iaşi, într-un articol publicat în revista Ferma, ediţia 1-14 aprilie 2017!
Potrivit acestuia, din punct de vedere al producţiei, situaţia se prezintă în felul următor, pe sectorul carne a fost înregistrat, la sfârşitul anului 2016, un efectiv de 34.723.527 capete, ce reprezintă 50,49% din efectivul naţional de păsări.
Pe structuri de sisteme de creştere, păsările de carne se regăseau în proporţie de 35,05% în gospodăria ţărănească şi 64,95% în ferma industrială. La găinile ouătoare situaţia este următoarea: total 34.132.535 capete, din care 71,27% în ferme de subzistenţă şi 28,72% în ferme industriale.
Ştiaţi că:
– Italia produce 50 de milioane de pui în sistem tradiţional, din care 10 milioane sunt vânduţi în alte ţări din Europa.
– În Franţa se obţin 160 de milioane de pui în sistem tradiţional, din care 120 milioane sunt Label Rouge tradiţional în aer liber, crescuţi de 7.000 de agricultori şi vânduţi sub sigla a 31 de asociaţii.
– Spania obţine 24 de milioane de pui de carne în sistem tradiţional, cu un nivel de producţie de carne între 46 şi 48.000 tone pe serie.