un articol de
DUMITRU NEDELCU

Ies din Câmpulung Muscel şi urc pe o şosea, în serpentine strânse, până pe coama dealului, apoi cobor în comuna Poienarii de Muscel. Scopul meu este unul pur profesional: caut un pomicultor, unul orientat spre piaţă, cum obişnuim să spunem mai nou. Vreau să aflu dacă pe aceste dealuri înalte, sătenii mai practică pomicultura, prezentată pe toate site-urile de promovare a judeţului Argeş drept ocupaţia străveche a muscelenilor. Opresc în faţa unui magazin, pe terasa căruia stau la taifas o doamnă şi un domn: proprietara şi un client.

Fermier activ la 68 de ani

”Caut un pomicultor ca să documentez un reportaj pentru revista Ferma”, le spun. ”E numai unul singur, mama mea, care are 68 de ani”, îmi răspunde femeia. Informaţia mă uluieşte. Într-o comună, totuşi, mare, din zona Muscelului, cel mai activ fermier e o bunică! În numai câteva minute sunt la poarta femeii. Gospodărie mare, aşezată, casa construită cu gust.

Fermă de lapte

Doina Tică a lucrat în trecut în comerţul socialist, în cooperaţie, cum se numea pe atunci. După Revoluţie, s-a privatizat, a ţinut un magazin, dar s-a ocupat şi de terenurile recuperate după ce s-a desfiinţat CAP-ul. La Poienarii de Muscel a fost activă până după anii 2000 o exploatare minieră. Câteva generaţii de săteni au lucrat acolo. De pământurile agricole s-au ocupat mai puţin, deoarece câştigau din munca în subteran salarii bune.

După ce minele din Juguri, din Poienari şi din Valea Îndărăt s-a închis, tinerii şi-au găsit de lucru la fabricile din Câmpulung Muscel, din Piteşti sau au plecat în străinătate. Familia Tică a rămas aici şi s-a dedicat agriculturii. Au îngrijit pomii şi au crescut vaci pentru lapte. ”Avem acum 10 vaci pentru lapte, din rasele Bălţata Românească şi Bruna de Maramureş. Cinci le ţin aici, în deal, cinci le dau la munte, la nişte fermieri din Rucăr. Am mulgătoare electrică, modelul acela simplu, un bidon pe cărucior. Înainte am ţinut 26 de vaci pentru lapte”, precizează doamna Doina. Vacile sunt înscrise în COP, asociaţia care efectuează controlul având sediul în Sibiu.

Proiect de 15.000 de euro pentru mur şi livadă

În total, familia Tică deţine o suprafaţă agricolă de 11 ha, acoperite în mare parte cu livezi şi fâneţe. Recent, au reuşit să câştige un proiect finanţat din fonduri europene, pentru a înfiinţa o plantaţie de mur şi a introduce în reconversie o suprafaţă de peste 1 ha de livadă. Valoarea proiectului: 15.000 de euro.

”Am plantat puieţi de prun, soiurile Anaşpet ( Anna Spath, n.n. ) şi Tuleu, cumpăraţi de la Mărăcineni şi Aiud. Livada am înfiinţat-o în 2016, în 2017 am primit banii, acum aşteptăm să intre pe rod, în 2021”, spune gazda mea. Desigur, pe deal supravieţuieşte şi livada veche de pruni, vreo 4 ha. Localnicii obişnuiesc să scoată puieţii de prun răsăriţi spontan prin grădini sau la marginea acestora, ”în gard”, cum spun ei, şi să-i replanteze pe rânduri, ca să obţină o livadă nouă. Prin urmare, livezile autohtone nu sunt formate în mare parte din soiuri foarte valoroase. Ce-i drept, puieţii răsăriţi spontan şi replantaţi de gospodari sunt deja aclimatizaţi şi, prin urmare, mai rezistenţi la intemperii, la boli şi la dăunători.

Două tone de mure

În ceea ce priveşte murul, de la 800 de tufe, familia Tică a obţinut o producţie de 2 tone. Toată recolta au vândut-o en gross. Nu procesează pentru comercializare, eventual fierb fructele pentru câteva borcane cu dulceaţă. Singura procesare a fructelor practicată aici este distilarea prunelor pentru a obţine vestita ţuică de Muscel. În rest, micile gospodării furnizează fructele proaspete: prune, mere şi, iată, datorită banilor europeni, familia Tică livrează en gros şi mure. Dealurile din împrejurimi sunt, într-adevăr, prielnice pomiculturii şi horticulturii, dar această activitate a rămas, deocamdată, la stadiul de furnizoare de materie primă, dar nu putem să vorbim de afaceri de o oarecare anvergură.

O singură familie, în cadrul căreia un singur membru se implică cu adevărat, brava doamnă Doina trecută de 60 de ani, a reuşit să facă un pas mai departe, prin accesarea banilor europeni, ca să introducă în reconversie peste 1 ha de livadă şi să înfiinţeze o plantaţie de mur! E mult prea puţin faţă de potenţialul agricol al zonei.

CU MURUL LA PIAŢĂ ÎN BRAŞOV

Noutatea absolută pe terenurile familiei Tică este plantaţia de mur, în suprafaţă de 3000 mp. În vara aceasta, fiindcă piaţa din Câmpulung Muscel este una mică, doamna Doina a urcat la volanul autoturismului său şi a plecat cu recolta să o vândă la Braşov, într-o piaţă en gross. ”E târgul de la Stupini, de lângă Braşov, un târg foarte mare, unde vin producători mulţi. Taxa e 60 de lei pe zi. Am vândut murele cu 7 lei kilogramul. Au mai venit cu mure şi din Dâmboviţa, şi din Buzău, de la Pătârlagele. Am plecat dimineaţa la ora 3. Mă descurc, eu am carnet auto de 40 de ani”, ne spune Doina Tică cum a rezolva problema dificială a comercializării.

VOR TRECE BANII EUROPENI DEALUL MUSCELULUI?!

„Tinerii câştigă 1400 de lei pe lună, la o fabrică de cabluri din Câmpulung Muscel. Îi mai ajută părinţii sau bunicii lor cu pensia, care se ridică la 2500-3000 de lei, fiindcă au fost mineri. Satul este cam îmbătrânit, nu mai văd pe niciunul în sat care să facă pomicultură ca mine. De asta nu avem nici asociaţie agricolă locală. Nu aş avea cu cine să o constitui”, îmi spune doamna Doina cu o oarecare amărăciune în glas.

Golul ocupaţional lăsat de închiderea minelor la Poienarii de Muscel nu a fost umplut de agricultură. Perspectivele nu sunt foarte optimiste, dar, cine ştie, poate în anii următori unii dintre tineri vor urma exemplul oferit de Doina Tică. Pentru asta, ar trebui ca banii europeni să treacă, din nou, dealul. Consultanţii agricoli ar putea pregăti, acolo, terenul.