Pomicultorii din judeţele Ialomiţa, Giurgiu, Mehedinţi, Mureş, Teleorman, Buzău sau din partea Moldovei, reclamă că s-au înregistrat temperaturi foarte scăzute, cuprinse undeva între -5 °C şi chiar până către -8 °C, în special în noaptea de 27 spre 28 martie.
„Am pierdut peste 200 tone de cireşe!”
„Pomii erau în perioada de înflorire în masă, astfel încât producţia de fructe a fost compromisă sută la sută! Avem o fermă la Coşereni, judeţul Ialomiţa, modernizată, dotată cu echipamente destul de performante în suprafaţă de 12 hectare cu peste 20 mii de pomi, din specia cireş. Într-o singură noapte, în doar câteva ore, am pierdut peste 200 tone de cireşe, producţie care valorificată ar fi adus venituri de peste 200 mii de euro”, ne-a declarat dr. ing. Marius Viorel Roman, fermier din Ialomiţa.
Specialistul a subliniat că „punctul critic de îngheţ al oganelor de reproducţie al florilor, când sunt în fenofaza de înflorire în masă, este de -2,5 °C. Şi dacă temperaturile coboară mai jos şi pe o perioadă mai lungă câteva ore, producţia este compromisă în totalitate. Iar în fenofaza de buton florar rezistă până pe la -4 °C.”
Marius Viorel Roman susţine că ”situația nu este deloc bună în ceea ce privește organele florale (pistil ş iovar), care sunt într-un procent foarte mare brunificate de temperatura negativă din noaptea zilei de 28 spre 29 martie, când s-au înregistrat – 7,5 °C grade, iar specia cireș este destul de sensibilă la aceste temperaturi negative. În această fenofază, temperaturile de sub – 4 °C pun probleme serioase cultivatorilor.”
Cireşele: şi puţine, şi scumpe! La 50 lei kilogramul?!
Cu siguranţă că în acest an fructele vor fi mai scumpe la piaţă, în urma creşterii costurilor cu inputurile folosite.
„Părerea mea este că anul acesta pe piaţă nu o să avem cireşe extratimpurii româneşti decât foarte puţine. Estimez că la sfârşitul lunii mai, primele fructe se vor vinde cu până la 50 de lei kilogramul, iar începând cu iunie-iulie cea mai ieftină cireaşă va fi la 20 de lei”, a precizat pomicultorul.
În plantaţii continuă lucrările de sezon: tratamente şi fertilizări
Cu toate acestea, pentru că s-a anunțat o perioadă cu precipitații, umiditate atmosferică ridicată, cer acoperit și temperaturi scăzute, (condiții prielnice pentru dezvoltarea și propagarea agenților patogeni/bolilor), în Paradisul cireșelor, (Pepinierele Roman) e forfotă mare. Echipa de lucru a aplicat cele de-al treilea tratament cu Chorus + Captan + Agrobion (primele două fungicide şi ultimul îngrăşământ organic foliar).
De asemenea, s-a făcut fertilizarea foliară cu următoare produse: Sprintene – 0,1% + Agropotasion – 0,3% + Codifrost – 0,5% + Adimel – 0,1%.
Imagini grăitoare
Într-o postare pe contul său, pomicultorul George Atănăsoaie din Reghin a postat câteva poze cu mugurii afectaţi de temperaturile coborâte până la -8 °C.
Destul de grăitor!
Şi la Dridu, judeţul Ialomiţa, un livădar a pierdut toată producţia de caise. Aurel Iancu deţine o plantaţie întinsă pe 6,5 hectare şi temperaturile de – 8 şi apoi -7 °C au distrus mugurii floriferi. Fermierul a încercat să o salveze făcând foc în 1000 de găleţi pline cu brichete, dar efortul a fost în zadar.
Astfel, din 150 de tone de caise Aurel Iancu nu va şti gustul fructelor din livada sa.
Temperaturile de – 4 °C – 6 °C înregistrate în două zile au afectat cu până la 100% caisul, piersicul şi migdalul (peste 100 de hectare) la Staţiunea de Cercetare Dezvoltare pentru Pomicultură Valul lui Traian.
Regenerarea pomilor afectați de temperaturile scăzute
Înghețurile de revenire înregistrate la pornirea în vegetație a plantaţiilor pomicole pot produce pagube importante, în condițiile în care în primăvară rezistența pomilor la îngheț scade semnificativ.
Temperaturile joase afectează mugurii florali şi ramurile de rod.
Specialiştii recomandă protecţia organelor florale în cazul îngheţurilor târzii de primăvară prin:
¤ fumigaţie;
¤ încălzirea a aerului din plantaţie;
¤ ventilarea;
¤ creşterea umidităţii aerului;
¤ utilizarea mașinilor speciale de protecție împotriva îngheţurilor;
ATENŢIE!
La speciile termofile, cele mai sensibile la temperaturi scăzute, cum sunt caisul, piersicul, nectarinul, migadalul, se recomandă tăierile cât mai tardiv posibil pentru a întârzia intrarea pomilor în vegetație!
Pentru restabilirea pomilor după înghețurile tardive de primăvară pot fi utilizați biostimulatori.
Marian MUŞAT