Înainte vreme cine abandona mediul de viaţă comunitar era lipsit de ocrotirea semenilor, fiind expus pierzaniei. În aceste colectivităţi umane se păstrau cu sfinţenie limba, tradiţiile şi obiceiurile, împreună cu perceptele morale ce le asigurau supravieţuirea. Cine se abătea într-un fel sau altul de la cutumele respectivei comunităţi, risca să fie pedepsit de sfatul obştii, înlăturat sau chiar îşi pierdea viaţa dacă actul săvârşit leza mai grav semenii săi.
Răul de la oraş…
Odată cu apariţia şi dezvoltarea oraşelor, pe lângă unele binefaceri de civilizaţie, aglomerările umane au adus cu ele multe rele. Aici îşi găseau mai uşor de „lucru” hoţii, cerşetorii, prostituatele şi alţi indivizi certaţi cu munca cinstită, deoarece se pierdeau în mulţime, îşi ştergeau mai uşor trecutul, fiind mai greu de prins asupra faptelor lor nedemne. La oraş se aciuiau adesea scursorile satelor, cu diferite apucături imorale, alungaţi de semenii lor din spaţiul rural.
Mediul rural, unde toţi se cunoşteau între ei, era cu mult mai moral şi greu de suportat de către răufăcători, care, odată identificaţi, erau ignoraţi de restul comunităţii la diverse întruniri, cum ar fi: biserică, horă, cârciumă, pe stradă sau riscau să fie alungaţi din comunitate dacă recidivau.
M-am întrebat, de multe ori, de ce la sate nu sunt „boschetari” sau copii ai străzii, de ce se întâlnesc numai în oraşe, şi cu cât mai mari oraşele cu atât mai numeroşi sunt oamenii nimănui? La fel, de ce în mediul rural nu sunt cerşetori? Nu sunt, pentru că toată lumea de la sate, tineri, bătrâni, neputincioşi chiar, muncesc din greu pe ogor sau cu animalele, ca să aibă ce mânca, dispreţuind profund lenevia şi pe cei leneşi.
Oricât de sărman ar fi un om la sat, el munceşte cu ziua pe la ceilalţi gospodari care îi dau de mâncare, haine şi chiar adăpost, fie şi într-un grajd lângă animale; altfel, ar pieri. În mediul rural, nu s-a văzut încă un om harnic muritor de foame. În schimb, oameni leneşi care acum s-au înmulţit, în loc să muncească iau calea oraşului sau şi mai grav a străinătăţii, unde ne fac de ruşine naţia.
Oriunde se ştie că cei leneşi, pentru a trăi în afara spaţiului rural, au două alternative: să cerşească sau să tâlhărească, fiind un permanent pericol pentru ceilalţi.
Lupta cu lenea
Vorba unei bătrâne din satul meu, „Maică, golu’ te bagă-n casă, dar foamea te scoate afară ”. Cât adevăr ascunde această zicală! De foame, oameni fără nici un căpătâi, au acum libertatea să colinde în toată Europa, să stea cu mâna întinsă, să fure bunurile altora, care muncesc cinstit.
Exerciţiul l-au făcut în ţară, în familie şi penitenciare, unde se şcolesc, după care înspăimântă continentul cu apucăturile lor prădalnice. În marea lor majoritate îşi spun rromi de la români şi România, nu de la etnia lor, de parcă Johann Strauss ar fi compus opereta Voievodul romilor şi Ion Budai Deleanu ar fi scris epopeea Romiada!?
Datorită faptelor acestor indivizi certaţi cu cele mai elementare reguli de muncă şi igienă, aspecte intens mediatizate de ţările europene, mulţi oameni care lucrează cinstit în străinătate, cetăţeni ai României, au de suferit şi de pe urma unei confuzii regretabile, abil folosite de mai marii răufăcătorilor, traficanţi de carne vie, proxeneţi etc., mulţi posesori de palate şi limuzine luxoase.
De ce ne este teamă să spunem lucrurilor pe nume, de ce lăsăm răul să se extindă şi să se adâncească, acum când trebuie să ne recunoaştem, fără perdea, greşelile care ne înconjoară, înainte ca să acţionăm pentru îndreptarea lor?
Spaţiul rural românesc, din nefericire a ajuns poate cel mai mare furnizor de infracţionalitate transfrontalieră, datorită unor indivizi care, în loc să muncească acasă cinstit în agricultura sau alte sectoare, preferă să plece în alte ţări, să stea la mila UE sau să se dedea la fel de fel de infracţiuni, străine spiritului românesc autentic şi european.
Dar aceşti indivizi, certaţi cu legile şi morala creştină, sunt conaţionalii noştri, pentru care societatea civilă trebuie să facă mai mult în direcţia educaţiei, pregătirii profesionale, pentru a practica o meserie, ajutor concret pentru a munci şi câştiga suficient pentru o viaţă normală.
Bunele intenţii trebuie să găsească ecou în rândurile acestor leneşi din tată-n fiu, care considerau sau mai consideră încă munca nedemnă de „rangul” lor.
Debarasarea de vechile apucături se face anevoios, şi lupta cu lenea trebuie să înceapă din cea mai fragedă vârstă, altfel riscăm ca cei tineri să calce pe urmele adulţilor, cărora le vine greu, dacă nu imposibil, să se lecuiască de lene şi infracţiuni, fiind astfel o povară pentru noi toţi cei din această generaţie sau, Doamne fereşte, pentru generaţiile viitoare.
Articol publicat în revista Ferma nr. 3(58)/2008