De altfel, există o legislaţie clară în această privinţă la nivel european care însă a fost şi este încă arareori implementată de multe ţări din UE. Dar poate şi mai important e faptul că tot mai multe lanţuri de hipermarket europene şi-au propus să nu mai cumpere carne de la fermierii care aplică porcilor castrarea chirurgicală.

Diferenţele de performanţă dintre sexe există
În acest context tot mai complicat, nu este nici o surpriză în constatarea fermierilor că performanţele sunt diferite între grupele de femele, masculi şi castraţi, cu toate că aplicarea unui program de întreţinere şi exploatare separată pe sexe este mai mult o dorinţă decât o realitate practică.
Una dintre diferenţele dintre sexe se referă la eficienţa transformării furajului în carne şi, implicit, la profitabilitatea fermei. Din păcate, renunţarea la castrarea masculilor depinde în mare măsură de capacitatea fermei în a aduce porcii la greutatea de sacrificare într-un timp cât mai scurt, înainte ca masculii necastraţi să se maturizeze din punct de vedere sexual, adică până la o vârstă de 160-170 zile şi o greutate maximă de 110 kg. În cazul în care această vârstă este depăşită la momentul abatorizării, carnea masculilor capătă un tot mai intens miros „de vier”, neputând fi comercializată ca atare, în stare proaspătă.
Mirosul „de vier” are drept cauză creşterea concentraţiei a două substanţe chimice: androsteronul şi scatolul. Andosteronul este produs în cantităţi tot mai mari de către vieruşi, pe măsura maturizării sexuale, pe când scatolul este de origine nutriţională, rezultând din fermentaţia microbiană a triptofanului, la nivel intestinal. Scatolul este prezent şi în carnea porcilor castraţi sau a femelelor, dar concentraţia maximă – şi implicit mirosul caracteristic – se regăseşte mai ales în carnea vieruşilor, peste o anumită vârstă.
Este util de semnalat că în ultima vreme se încearcă implementarea unor metode alternative de castrare, iar cea mai promiţătoare este aşa-numita castrare „imunologică”, aplicată de câţiva ani în multe ferme, inclusiv în România. Aceasta presupune în esenţă „vaccinarea” împotriva producţiei hormonului LH-RH, în lipsa căruia secreţia de androsteron este mult diminuată.
Pe de altă parte, nu putem să nu semnalăm avantajele şi dezavantajele exploatării porcilor castraţi, faţă de opţiunea renunţării la castrare. Toate acestea însă trebuie corelate, cum spuneam, cu vârsta şi cu greutatea în viu la sacrificare.

Implicaţiile economice ale castrării
Dacă ar fi să facem o clasificare a eficienţei conversiei furajului în carne macră la cele trei categorii sexuale existente într-o fermă (femele, castraţi, masculi), în orice studiu vom regăsi masculii necastraţi pe locul 1, femelele pe locul 2, iar castraţii pe locul 3. Diferenţele între aceste categorii pot fi mai mari sau mai mici şi în funcţie de greutatea în viu la momentul sacrificării.
În condiţiile actuale ale preţului furajelor, dacă luăm în calcul chiar şi numai diferenţele de consum specific dintre porcii castraţi şi vieruşi, ajungem la concluzia că, indiferent de greutatea în viu la sacrificare, vieruşii consumă în medie cu 0,35 kg mai puţin furaj pentru 1 kg spor. Valoarea economică a acestei diferenţe într-o fermă care livrează anual către abator 1000 porci poate fi estimată astfel:
1000 x (110 kg spor total x 0,35 kg furaj economisit/kg spor x 1 lei/kg furaj) = 38.500 lei.
Una dintre marile probleme cu care însă se confruntă la noi fermierii în exploatarea pentru finisare a porcilor necastraţi rămâne în continuare reticenţa abatoarelor. Reticenţă, de altfel, justificată şi dictată de problemele care apar în vânzarea cărnii provenită de la aceşti porci.
Aşa-numitul miros „de vier” este perceput cu o intensitate diferită de consumatori, fiind prezent sau nu la momentul în care carnea e gatită. Pe unii îi deranjează acest miros, pe alţii nu, pentru că pur si simplu nu îl simt.
În acest context, fermierul realist şi responsabil nu ar trebui să-şi bazeze strategia dezvoltării şi a profitabilităţii strict pe preţul oferit de abatoare – element ce variază în funcţie de legile pieţei şi nu de dorinţele fermierului -, ci pe capacitatea de a identifica mereu soluţii manageriale care să răspundă cerinţelor şi pretenţiilor consumatorului final.

ESTE CASTRAREA O OPŢIUNE BUNA?
Avantaje:
– Reducerea incidenţei apariţiei „mirosului de vier” a cărnii;
– Reducerea agresivităţii în boxă;
– Eliminarea necesităţii testării prezenţei „mirosului de vier”;
Dezavantaje:
– Costul manoperei de castrare chirurgicală;
– Creşterea mortalităţii post-castrare;
– Viteză de creştere mai scăzută;
– Carcase cu mai multă grăsime;
– Costuri mai mari cu furajul per kilogramul de carne macră.

Un articol publicat în revista Ferma nr. 4/231 (ediţia 1-14 martie 2019)