De vorbă cu Nuşa despre dulceţuri, la VATRA BUNICII - Revista Ferma
7 minute de citit

De vorbă cu Nuşa despre dulceţuri, la VATRA BUNICII

Cred sincer că sufletul satului românesc stă în gospodăria ţărănească şi vatra satului este caracterizată de această formă de organizare. Poate că, de multe ori, e mult spus microfermă, dar cu siguranţă e locul din care se naşte cel mai bun şi sănătos aliment: produsul tradiţional.

Elena Basarabă_b

Nuşa… sau cum trăiesc vreo 10 femei într-una singură!
Elena Basarabă – Nuşa pentru că aşa o ştie cam toată suflarea novăceană este Directorul Casei de Cultură din Novaci. Şi mai este: profesor de educaţie fizică şi sport, instructor de dans popular, iniţiator de Şcoală de vară, crescător de animale, producător de brânzeturi, de dulceţuri, de siropuri… Şi, între timp, mi-a devenit şi prietenă dragă, mai ales că împreună am pus la cale câteva proiecte, unul început deja şi altele care se vor desfăşura în timp.
„Şi eu, şi soţul meu iubim foarte mult animalele, pentru că provenim din familii de păstori, aşadar suntem foarte legaţi de comunitatea ciobănească. Îi iubim pe aceşti oameni foarte mult, le înţelegem problemele şi durerile, dar suntem alături de ei şi la bucurii. Părinţii mei au avut oi dintotdeauna, am crescut la oi. Am deschis ochii pe turma de oi. Am cunoscut din plin fenomenul transhumanţei, tata mergea cu turma din Novaci, la Arad. Sau chiar în Bărăgan. O viaţă grea, dar cu frumuseţile ei. Părinţii au vândut oile şi ne-am reprofilat pe bovine, pentru că fără animale nu putem trăi. Acum avem 12 vaci, păsări, porci… Mie îmi place mult şi grădinăritul, avem solar de ani de zile, iar soţul de ocupă de pomii fructiferi, fiind la bază horticultor”, îmi povesteşte Nuşa Basarabă.

Produsele traditionale a le lui Nusa_b

Cerinţe absurde pentru produsul tradiţional. Cum să autorizezi o „moştenire de familie”?
Trebuie să vă spun că discuţia noastră a plecat de la o mare durere: aceea că VATRA BUNICII, curată şi tradiţională, nu poate fi autorizată pentru că aşa prevede legea la noi. Ce nu vor înţelege niciodată făuritorii noştri de legi este că taman respectarea unui anumit flux tehnologic, moştenit de la bunici şi străbunici, înseamnă să produci tradiţional. Ori, Nuşa are condiţii foarte bune de producţie şi păstrare, bucătăria fiind complet utilată, cu maşină de spălat vase, apă curentă caldă, apă curentă rece, totul din inox… Şi, cu toate acestea, nu este suficient pentru autorităţile noastre pentru a aproba acest punct de lucru în vederea valorificării produselor pe piaţă.
„Îmi amintesc în copilăria mea ce dulceaţă bună făcea bunica. Am devenit şi eu bunică şi am început şi să-i fac nepoatei mele dulceţuri. Am două fete şi o nepoţică măricică deja, a terminat clasa a cincea. Le plac dulceţurile mele, mănâncă şi ele, mai dau şi la prieteni şi îmi rămâne şi un surplus. Ei bine, asta e chiar o problemă şi pentru mine şi pentru foarte mulţi consăteni de-ai mei. Mă întâlnesc cu mulţi novăceni pe Transalpina, care au aceeaşi problemă. Avem pomi şi arbuşti fructiferi, legume în grădină, şi totuşi problema valorificării conservelor făcute în gospodărie rămâne constantă. Se cere o minifabrică, o autorizare, aşa cum aţi văzut că avem pentru brânza telemea. Această autorizare presupune trei încăperi, ceea ce înseamnă foarte mult. Cheltui douăzeci de mii de lei, ori dulceaţă de douăzeci de mii de lei când vinzi?! Consider că este total greşit ceea ce se întâmplă în ţara noastră!”, îşi strigă Nuşa supărarea.

Produsele traditionale a le lui Nusa_b
O ascult şi ştiu că are dreptate. Şi, evident, mă revolt. Fiecare astfel de produs poartă amprenta locului, pentru că sunt reţete de la bunici, fără niciun fel de conservanţi în afară de fruct şi de zahăr. Legislaţia pentru autorizarea în vederea producerii şi comercializării trebuie să fie adaptată la specificul zonei, la tradiţiile şi obiceiurile culturale şi alimentare.
„Nu ştiu pe nimeni care să fie autorizat în acest sens, din zonă. Consider că dacă eu şi familia mea mâncăm această dulceaţă, respectând condiţiile de producţie şi cu etichetare pentru a putea vedea si verifica trasabilitatea produsului, de ce nu s-ar putea bucura şi alţi oameni de produse de casă? Noi avem Intreprindere Individuală, avem certificat de producător, pe care scrie că avem pruni, meri, peri, vişini, cireşi, peste o mie de pomi. De ce să nu pot să valorific gemul de prună, spre exemplu?”, se întreabă Elena Basarabă.

Produsele traditionale a le lui Nusa_b

Bunătăţile din beciul… neconform (după mintea îngustă a unora)
Cât timp filma colegul meu bătrânul beci de la 1895, plin cu toate bunătăţurile, Nuşa mi-a mărturisit că soţul ei nu ştie nici o reţetă de sirop sau de dulceaţă, asta fiind pasiunea ei, moştenită de la bunica din partea tatălui.
„Categoric el nu se bagă, dar mă întreabă mereu ce tot prepari acolo? Anul acesta am făcut sirop de brad după patru reţete diferite, am vrut să văd cum iasă: cu sau fără lămâie, fiert şi nefiert. Încerc şi reţete noi sau chiar şi din plante medicinale, sirop şi dulceaţă de păpădie, spre exemplu. Salcâm, păducel, cimbrişor, toate aceste plante din flora sălbatică sau din grădina noastră, să rămână nevalorificate? Cum să nu vând produsul? Ceea ce ni se cere în mod special este o cămară specială pentru aceste dulceţuri, iar asta înseamnă o altă cheltuială pentru omul simplu, care produce. Eu mă consider un om simplu, care trăiesc şi poate vreau să trăiesc numai din ceea ce produc. Pe vremuri, vecinii mei îşi ţineau copiii la facultate, având două văcuţe şi o mică producţie de dulceaţă, de siropuri… Acum, nu se mai poate! Beciul are o sută de ani, este în subsol, condiţii foarte bune, o temperatură optimă, iarna nu îngheaţă, vara este răcoare, ce rost are să fac la suprafaţă o altă cămăruţă, care cu siguranţă nu va avea aceleaşi condiţii de păstrare, mai ales că vorbim despre produse fără conservanţi! Eu în beci am şi o groapă în care păstrez sticle cu sirop nefiert, de un an de zile şi stau foarte bine. Aş împărţi şi cu alţii, că avem surplus. Aş deschide un punct de vânzare, de ce să mă chinui pe internet şi să nu îl vând la vedere?”. explică Nuşa Basarabă.

Produsele traditionale a le lui Nusa_b

Nuşa desface câteva borcane cu dulceaţă. Ce miros de zmeură, afine şi cireşe mă desfată. Şi ce gust! Mă gândesc că alimentaţia sănătoasă a devenit un subiect atât de… la modă. E bine. Dar să nu uităm să revenim la origini, acolo unde se produce alimentul curat, sănătos, românesc. Iar cei ce ne decid, chipurile, siguranţa alimentară să se gândească puţin la bunicile lor, la dulceţuri şi siropuri, la cât de sănătoşi au crescut cu ele! Ce s-a întâmplat în mintea lor de-acum, mi-e şi frică să aflu!
„Mi-aş dori ca cei care pot să aplice nişte legi să ia legătura şi cu cei care produc, cu omul simplu, să vină să vadă, să guste. Am văzut că se dau fonduri europene, pe start-up-uri, dar şi altfel, pentru mici făbricuţe. Dar eu, micul producător, care nu vreau decât să-mi valorific fructele de la mine din grădină, să îmi vând surplusul, eu ce fac? Cer să mi se dea voie, asta cer. Cu prea mult în cârca noastră, oamenii vor renunţa”, concluzionează, trist, Nuşa Basarabă.

Produsele traditionale a le lui Nusa_b

Un articol publicat în revista Ferma nr. 15/220 (ediţia 1-14 septembrie 2018)

Viitor pentru sate_b

 

Cisteste si...

Recomandările redacției

Witness P*S – taurul Simmental de 206.000 de euro!

În vârstă de aproximativ unsprezece luni, Witness P*S este cel mai scump taur din rasa Simmental vândut vreodată la o licitație în Bavaria. Taurul recordist este fiul lui Wirbelwind-P*S, a fost crescut de Christiane Böhm

taur Witness PS Witness P*S - taurul Simmental de 206.000 de euro!
Ultimele articole
Citește mai multe știri →