Marius Traian Mindirigiu este un tânăr crescător de ovine din satul Hoisești, județul Iași. Deși domeniul în care s-a pregătit a fost Mecatronica, s-a simțit atras de oierit încă din copilărie.

În momentul dispariției premature a tatălui său, cu sufletul sfâșiat de durere, a decis să își construiască o carieră pe baza a ceea ce îi spunea inima.  Alături de fratele său, Radu-Mihai, a ales să facă parte din rândul românilor care nu părăsesc plaiurile natale și care demonstrează faptul că zootehnia reprezintă un pilon economic important.

DE LA DOUĂ, LA 400 DE ȚURCANE

Fermierul ieșean are vârsta de 29 de ani și, împreună cu fratele său, crește aproximativ 400 de oi, rasa Țurcană, varietatea Oacheșă. Această activitate reprezintă unica sursă de venit pentru familia sa cu trei copii (Cosmina 14 ani, David 12 ani și Rebecca-Măriuța 2 ani), soția Mirabela fiindu-i de un real ajutor.

”Soția mea a învățat să preparare o brânză extraordinar de bună de la bunicul său, Paul Ciocoi, un crescător de oi renumit din Costești, județul Botoșani. Familia mea a avut inițial 50 de oi din rasa Karakul. Din motive personale, tata le-a vândut.

Ulterior, deoarece tuturor ne erau foarte dragi aceste animale, tata a cumpărat două oițe Turcană. Apoi, am cumpărat alte 34 de oi pe care le-am înmulțit până la un efectiv de 50 de animale. Și bunicul meu avea vreo 50 de oi, iar în anul 2012 am decis să organizăm împreună o stână. Practic, de acolo a pornit totul. Mai târziu, o rudă dintr-un sat alăturat a scos la vânzare o turmă de 68 de oi și le-am cumpărat. Prin aceste achiziții și prin propriile activități de selecție și ameliorare, am reușit să dezvoltăm ferma, până la nivelul de astăzi”, povestește Marius Traian Mindirigiu.

FINANȚAREA ȘI FORȚA DE MUNCĂ

Poate că evoluția ar fi fost mai rapidă și dimensiunea fermei ar fi fost mai mare, dacă nu ar fi existat unele dificultăți aproape imposibil de depășit doar pe baza propriei voințe.

Cele mai importante probleme au fost cele legate de resursele financiare și de forța de muncă. “Credeți-mă, uneori voiam să renunț, mai ales atunci când căutam cu disperare forță de muncă. Până la urmă, a învins pasiunea pentru oierit și am continuat activitatea, limitându-ne însă la ritmul pe care reușeam să îl cuprindem noi, membrii familiei și o singură altă persoană care ne ajută. Nici astăzi nu este rezolvată problema forței de muncă și mi-e teamă că este o boală de lungă durată a societății noastre.

Cât despre accesul la fonduri pentru investiții, vă dau un singur exemplu pe care îl consider edificator. Am luat un credit de la o bancă de un milliard de lei vechi și, în 5 ani, am plătit 700 de milioane de lei vechi dobândă. Pot exista dobânzi de 2-3-10-20%, dar să iei unui fermier o dobândă de 70% nu mi se pare corect. Însă, este efectul faptului că în România nu există o bancă pentru sectorul agroalimentar, așa cum se întâmplă în alte țări”, puncta fermierul ieșean.

E NEVOIE DE MAI MULT TEREN!

După toate exeperiențele acumulate, Marius Traian Mindirigiu a înțeles foarte bine și a pus în practică anumite principii-cheie pentru realizarea continuității și pentru dezvoltarea fermei.

”Acum avem 40 de hectare concesionate de la Primărie și aproximativ 10 hectare luate în arendă. Din păcate, fiind tânăr fermier, nu am teren în proprietate deși, pentru efectivul actual de ovine aș mai avea nevoie de vreo 20 de hectare de teren. De altfel, atragerea disponibilului de teren este una dintre priorități, însă mă lovesc de două impedimente majore: aproape toate suprafețele sunt arendate de asociațiile agricole pe care proprietarii de terenuri le consideră afaceri mai sigure pe termen lung și lipsa fondurilor pentru investiții.

Lupt să rezolv aceste probleme, deoarece sunt decis să continui activitatea pe care o îndrăgesc și să nu dezamăgesc, nici familia și nici beneficiarii care ne apreciază atât de mult”, spunea Marius Traian Mindirigiu.

VÂNZARE DIRECT DE LA FERMĂ

Partea cea mai bună a activității de peste un deceniu a tânărului fermier ieșean este aceea că niciodată nu a valorificat producțiile altfel decât direct de la fermă, iar această cale comercială i-a adus mulțumire și profitul necesar pentru investiții.

“Niciodată, nici măcar o secundă, nu am fost cu marfă în piață. Cea mai mare parte a mieilor și oilor reformă a mers în camioane, spre export în țările arabe. Nu ne complicăm să facem numeroase preparate sau nu știu câte tipuri de brânză, ci doar pe cele de bază și foarte bune. Clienții s-au format în timp, atât din preajma noastră, cât și din alte părți ale județului Iași, inclusiv la o renumită mănăstire din zonă unde predau cantități mari de brânză. O preferă, deoarece este produsă cu cheag natural și numai din lapte de oaie, ceea ce justifică pe deplin prețul ceva mai mare decât media pieței și beneficiarii recunosc acest fapt”, arăta ieșeanul.

CREDE ÎN PUTEREA ASOCIERII!

Marius Traian Mindirigiu este unul dintre tinerii care cred în forța unității profesionale, motiv pentru care s-a și înscris în cadrul Asociației Crescătorilor de Ovine și Caprine din județul Iași “Tradiția Moldovei”, aici găsind atât sprijin științific și tehnologic, cât și consiliere privitoare la pașii de urmat pentru eficientizarea activității și dezvoltare, pe baza unor investiții potrivite.

“Am primit un mare sprijin din partea Asociației, împreună cu colegii și cu domnul președinte, medic veterinar Bogdan Bulat, discutând fiecare problemă, de la aspecte legate de tehnologii de creștere și exploatare a oilor, prevenție și tratamente, până la cele care privesc piața, comunicarea și, desigur, noile oportunități de investiții.

Pentru anul următor, am în vedere măcar 3 proiecte și, ca să nu fie toate realizate precum cele de până acum, adică prin fonduri proprii, poate voi accesa și un proiect european. Vreau să mă dezvolt, mai exact vreau să modernizez ferma și am în plan să îmi fac un saivan, să îmi iau câteva utilaje și să fac un pas înainte în privința pământului în proprietatea mea”, spune Marius Traian Mindirigiu.

CONDIȚII PENTRU A REUȘI ÎN OIERIT

Unul dintre aspectele pe care a dorit să îl evidențieze crescătorul ieșean, ca un principiu desprins din experiența sa practică, este acela că, în oierit, fără a deține animale valoroase, fără teren propriu suficient pentru întreg efectivul și fără utilaje proprii, crescătorul nu prea rămâne cu bani în buzunar, în condițiile în care prețurile la miei și la brânză variază atât de mult iar lâna este un produs care, în România de astăzi, pur și simplu, nu se valorifică.

„Din păcate, fermierii sunt văzuți ca oamenii care nu știu să facă altceva, ceea ce este total greșit. Peste 50% dintre noi – cel puțin, oierii, au și alte calificări, dar din drag au ales această activitate!” – MARIUS TRAIAN MINDIRIGIU, Crescător de ovine