Valentin Kovacs, fermier din judeţul Timiş, susţine că pentru a beneficia de o păstrare corespunzătoare a cerealelor în depozite verticale, trebuie îndeplinite obligatoriu câteva condiţii. În primul rând, cerealele trebuie în prealabil selectate. „Este obligatoriu ca prima dată să selectăm cerealele, fie că e vorba de porumb ori de floarea-soarelui, în aşa fel încât să nu avem corpuri străine, spărturi şi alte impurităţi”, afirmă Valentin Kovacs.
Umiditatea la recoltare
Pasul următor, în opinia fermierului timişean, este asigurarea unei umidităţi în funcţie de tipul de cereale depozitate. „Mă refer la umiditatea pe care trebuie să o aibă cerealele la recoltare, urmând ca ulterior să păstrăm cerealele în depozite. Pot să vă spun că această umiditate diferă de la un tip de cereale la altul.
Astfel, la produsele pe care le-am depozitat recent am avut diverse umidităţi: la porumb trebuie să avem 12%, la soia de 9%, iar la sorg de 14%”, declară Valentin Kovacs.
Spaţiul trebuie să fie impecabil şi bine ventilat
În al treilea rând, o păstrare corespunzătoare a cerealelor reclamă asigurarea unei ventilaţii optime. „De asemenea, nu putem vorbi de o păstrare bună a cerealelor fără o ventilaţie prin tunel vertical, care să ofere o bună circulaţie a aerului, absolut indispensabilă. Aerul trebuie să circule cu o viteză de 18-20 m/s”, declară Valentin Kovacs.
În afară de condiţiile enumerate anterior, păstrarea produselor în depozite implică efectuarea unor activităţi de pregătire prealabilă a spaţiilor respective. „Este necesar ca spaţiile să fie dezinfectate şi igienizate cu diferite produse, pentru prevenirea apariţiei gărgăriţei ori a altor dăunători sau poate boli.
Eu, de exemplu, efectuez astfel de dezinfectări de şase ori pe an. Practic, după fiecare eliberare de cereale, dezinfectez din nou locul. Dacă nu eşti suficient de atent, te poţi trezi cu cine ştie ce boli şi dăunători”, afirmă Valentin Kovacs.
Timişeanul deţine un depozit cu o capacitate de 800 de tone.
Totul pleacă de la igienizarea spaţiului
În opinia lui Valeriu Ţigu, administrator al SC Palmar Vali, din Pecica, judeţul Arad, cel mai important lucru este ca produsele depozitate să fie recoltate la umiditatea optimă. „Noi căutăm să recoltăm la umiditatea optimă, în aşa fel încât ulterior să nu mai avem probleme cu cerealele. De regulă, la grâu şi porumb, umiditatea trebuie să fie în jur de 14%”, afirmă Vali Ţigu.
Privitor la pregătirea prealabilă a spaţiilor de depozitare, fermierul susţine că totul pleacă de la igienizarea care se face iniţial. „Din experienţa anilor anteriori am observat că este deosebit de important să igienizăm şi să văruim toată magazia de cereale, în fiecare an”, declară Ţigu.
În funcţie de situaţie, pecicanul apelează la produse contra gărgăriţelor, cât şi la operaţii de aerisire manuală a cerealelor. „Sigur că, dacă este cazul, mai ales prin lunile martie-aprilie, aplicăm produse împotriva gărgăriţelor, ca să nu avem surprize.
Dar, repet, cel mai important este să pregătim bine, prin igienizare, de la început toate spaţiile de depozitare. Iar cerealele care le păstrăm o perioadă mai îndelungată în depozite, după o perioadă de timp, este necesar să le mai întoarcem cu lopata, deoarece nu avem un sistem propriu de ventilare”, explică Vali Palmar.
Pecicanul exploatează 200 hectare cu rapiţă, 150 hectare cu orzoaică, respectiv 1000 hectare cu grâu, magazia de depozitare având o capacitate de 500 de tone.