Dan Luca, crescător de ovine din Daia, comuna Roșia, județul Sibiu, își exprimă cu amărăciune nemulțumirile și temerile legate de viitorul oieritului în țara noastră.
Sectorul creșterii ovinelor din România trece printr-o criză profundă, amplificată de lipsa sprijinului concret din partea statului și de politicile economice ineficiente.
„Vă rog să mă credeți că eu sunt foarte optimist din fire, dar de un timp începe să mă cam sperie treburile ce se întâmplă la ora actuală la noi. Toate piedicile care ni se pun, toate minciunile, toate promisiunile nerezolvate. Totul parcă începe să mă descurajeze… Parcă tot mai rău merge la noi!”, spune crescătorul sibian.
DACĂ NU SE IAU MĂSURI, EFECTIVELE VOR SCĂDEA DRAMATIC!
În urmă cu 5-6 ani, Dan Luca păstorea în jur de 1.300-1.400 capete de ovine.
”La ora actuală am scăzut sub 500 de capete și mai scot și din astea, voi ține tot mai puține. Ne omoară forța de muncă. Asta e cea mai grea problemă și piedicile ce ni se pun permanent au început să mă dezguste!”, îmi spune oierul de la Daia.
Situația este reflectată și la nivelul comunei. Dan Luca a fost președintele Asociației locale a crescătorilor de ovine Roșiana, din județul Sibiu. Crescătorii aveau cândva peste 27.000 de și în jur de 100 de stâne, dar acum de-abia dacă mai sunt vreo 6.000 de capete.
Factorii care au contribuit la acest declin includ lipsa forței de muncă, creșterea costurilor de întreținere și piedicile administrative.
PROBLEME LEGATE DE SUBVENȚII, PROMISIUNI ȘI POLITICILE DEFECTUOASE
Oile au fost excluse de la mai toate facilitățile guvernamentale în ultimii trei ani, iar sprijinul pentru lână a fost complet eliminat.
În timp ce alte sectoare agricole, precum cel al vacilor sau vegetalul au beneficiat de sprijin direct pentru secetă și războiul din Ucraina, crescătorii de oi se simt marginalizați.
„La lână subvenție n-am mai luat. Subvențiile sunt tot mai mici. La alții s-au dat subvenții pentru războaiele din Ucraina, la vaci s-au dat nu știu ce… La oi nimic, de 3-4 ani de zile, nimic! Parcă se încearcă înmormântarea noastră, ce pot să mai zic…”, își spune oful oierul din Sibiu.
Promisiunile de sprijin pentru crescători au rămas și ele, în mare parte, nerealizate:
„Ne-a promis domnul ministru Barbu atunci, cu pesta, că intervine, că ne ajută cu 3 lei pe zi de miel ținut 3 luni pe stabulație, că o să plătim noi ajutorul, facem, dregem. Vorbim cu primăriile la anu’ să reducem din redevențe, să plătiți doar 40%, că a fost secetă… doar vorbe! Toate au rămas la stadiul de promisiune”, afirmă Dan Luca.
PREȚURI ÎN SCĂDERE, COSTURI ÎN CREȘTERE
Un alt punct critic este prăbușirea prețurilor pentru mieii destinați exportului, în urma pandemiei de pesta micilor rumegătoare. Crescătorii primesc în această perioadă oferte de doar 14-15 lei pe kilogram, ceea ce este insuficient pentru a acoperi costurile de producție.
Această presiune financiară face ca profitabilitatea să fie inexistentă. Nici măcar costurile cu furajarea nu sunt acoperite de prețurile actuale.
„La ora actuală, eu mai am în jur de 300 de miei pe saivan, la o medie de 60 de kilograme. I-am tuns deja a doua oară.
Prețurile, toți le-au prognozat, ne-au spus să nu vindem, că vor crește. Țineți până la 1 septembrie, țineți până la 1 octombrie sau până la 1 noiembrie, iaca mai puțin și e gata decembrie, iar eu tot cu mieii pe saivan.
Marfă mare nu prea mai este la noi în zonă, mai sunt eu cu un vecin, avem în total vreo 600 de miei.
Problema e că mi s-a oferit cel mai mult 15 lei. Cerere este, la 14 lei i-ar lua cu banii jos, fără nicio problemă. Eu la prețul ăsta am zis că nu-i dau, m-am ambiționat și i-am ținut…
Problema e că mă costă peste 1.000 de lei pe zi numai mâncarea lor! Deci eu, dacă nu îi dau în cel mult 2-3 săptămâni, nu știu ce va fi. La prețul ăsta, cum să mai fac profit?!”, se întreabă, pe bune dreptate, crescătorul de ovine.
A apucat să vândă aproape 300 de miei în primăvară, cu 23 de lei kilul de Paște și 22 de lei în luna mai, miei la greutatea de 25-26 de kilograme. ”Am ieșit cu ei la o medie de 600 și ceva de lei pe cap de miel. Acum, la prețul actual, dacă-i dau, să scot 1000 de lei, să zic, pe cap de miel, nu rămân cu mai nimic. I-am ținut pe stabulație din luna mai până acum, și-or mâncat banii!”, explică Dan Luca.
NICI BRÂNZA NU MAI ARE PREȚ!
”Acum doi ani am dat brânza veche cu 43 si 45 de lei, anul trecut de-abia am dat-o cu 35, 38 de lei, anul ăsta e la 40 de lei, în condițiile în care a venit și pesta peste noi și au crescut costurile.
Unde mai este plus-valoarea afacerii?”, se întreabă crescătorul.
OIERII, DESCURAJAȚI ȘI NEÎNCREZĂTORI ÎN VIITORUL OIERITULUI
Crescătorii de oi resimt din plin lipsa de sprijin din partea statului. Sentimentul general este de descurajare și neîncredere în autorități.
Mulți simt că activitatea lor este subminată intenționat, fiind marginalizați într-un mod care amenință să ducă la dispariția acestui sector tradițional al economiei românești.
„Nu mai avem încredere în nimeni. Eu, care am fost optimist, mă tot gândesc de vreo lună încoace să lichidez tot. Am 15 Angus-uri mari, cumpărate acum 2 ani, mă ocup de ele, am pășune, adăpost dacă e nevoie, le pun gard electric… Măcar ele nu-mi dau bătăi de cap… Dar oile? E prea mult. Și mai suntem și blamați în societate”, spune Dan Luca.
MĂSURI NECESARE PENTRU SALVAREA OIERITULUI
Pentru ca sectorul ovinelor să supraviețuiască, sunt necesare măsuri urgente și bine coordonate:
- Sprijin financiar consistent pentru toți crescătorii de oi, inclusiv subvenții pentru lână și carne.
- Stimularea pieței interne prin programe de promovare și facilități pentru fermierii locali.
- Simplificarea birocrației și asigurarea unei distribuții echitabile a subvențiilor.
- Acces mai bun la piețele externe, care să ofere prețuri corecte pentru produsele românești.
Crescătorii de oi nu mai vor promisiuni, ci acțiuni concrete care să le permită să supraviețuiască și să prospere.
Este timpul ca autoritățile să intervină înainte ca această activitate, cu tradiții adânc înrădăcinate în cultura românească, să devină doar o amintire.
„Dacă eu, unul care nu mă plâng de obicei, am început să-mi fie frică pentru afacerea mea, să știți că e rău. Nu mai aud nicio vorbă pozitivă de la alți ciobani. Dacă așa continuă, vom ajunge să depunem armele și să mâncăm plasticuri…”, concluzionează fermierul din Daia.