Potrivit art. 4 din HG 1174/2014, beneficiarii schemei de ajutor de stat pentru reducerea accizei la motorina utilizată în agricultură sunt:
a) producătorii agricoli, PFA, ÎI și ÎF constituite potrivit OUG 44/2008, cu modificările și completările ulterioare, înregistrați în Registrul agricol, Registrul fermelor, Registrul plantațiilor viticole, alte evidențe funciare, care exploatează terenuri agricole, individual sau în forme de asociere, în scopul obținerii producției agricole;
b) producătorii agricoli, PFA, ÎI și ÎF constituite potrivit OUG 44/2008 și/sau persoane juridice, grupuri sau organizații de producători recunoscute, înregistrați în Registrul național al exploatațiilor și care dețin, cresc sau exploatează animale, individual sau în forme de asociere;
c) organizațiile și federațiile de îmbunătățiri funciare înscrise în Registrul național al organizațiilor de îmbunătățiri funciare și ANIF;
d) organismele/organizațiile de cercetare, respectiv universitățile, institutele și stațiunile de cercetare-dezvoltare din domeniul agricol, indiferent de statutul lor juridic sau de modul lor de finanțare.
Persoanele fizice pot primi subvenția la motorină dacă în 60 de zile lucrătoare de la data primirii notificării privind acordul prealabil, dar nu mai târziu de data depunerii primei cereri trimestriale, se autorizează ca persoană PFA sau ÎI.
APIA precizează că acordul prealabil pentru finanțare se emite de către centrele APIA județene în cel mult 20 de zile lucrătoare de la data depunerii cererii de acord.
Ce documente trebuie să depuneți la APIA?
Potrivit APIA, odată cu cererea de acord prealabil, fermierii trebuie să depună și următoarele documente:
a) copii ale documentelor de identitate și de înregistrare;
b) adeverință eliberată de Primarie cu suprafețele agricole aflate în exploatare, inclusiv pentru spații protejate/cu efectivele de animale/păsări/familii de albine/viermi de mătase;
d) adeverință eliberată de Oficiul Național al Viei și al Produselor Vitivinicole pentru suprafețele cu vie;
e) situația suprafețelor și a structurii estimative a culturilor pentru care solicită ajutorul de stat și/sau producția de ciuperci estimată;
f) copia documentului care atestă înregistrarea/autorizarea sanitară veterinară pentru porci/ păsări/familii de albine/viermi de mătase;
g) situația privind calculul efectivului rulat/mediu estimat anual, în funcție de specie, întocmită de beneficiar;
h) dovada că solicitantul nu figurează ca debitor la organizațiile și federațiile de îmbunătățiri funciare, precum și la ANIF, furnizorul de apă și de electricitate;
i) copie de pe contractul de irigații/furnizare a apei;
j) cantitățile de motorină pentru care se solicită ajutorul de stat sub formă de rambursare pentru sectorul îmbunătățiri funciare;
k) angajamentul solicitantului persoană fizică cu privire la autorizarea ca PFA sau ÎI, conform modelului anexa 5 din OMADR 1727/2015.
Subvenție și pentru fermierii care lucrează cu utilaje închiriate
Producătorii agricoli care lucrează cu utilaje agricole închiriate pot primi ajutorul de stat la motorină cu o anumită condiție: „Fermierul care lucrează pământul cu utilaje agricole închiriate va beneficia de ajutorul de stat la motorină dacă documentele sau facturile cu care a achiziționat combustibilul sunt pe numele societății comerciale pe care o deține, a întreprinderii familiale, a întreprinderii individuale etc.. Concret, centralizatorul lunar cu facturi trebuie să demonstreze că acea cantitate de motorină a fost folosită în ferma respectivă pentru lucrările agricole. Dacă aceste facturi sunt pe numele proprietarului utilajelor agricole, fermierul care le-a închiriat nu poate beneficia de acest ajutor de stat. Centralizatorul cu facturi se atașează la cererea de plată care se depune trimestrial”, spune Constantin Negrea, directorul APIA Gorj.
Valoarea subvenției pentru motorină pe 2016 va fi egală cu diferența dintre rata accizei standard prevăzută în coloana 3 din Anexa nr.1 de la Titlul VIII din Legea nr.227/2015 privind Codul fiscal și rata accizei reduse prevăzute la alin. (2). Valoarea accizei la motorină pe 2016 va fi comunicată de Ministerul Finanțelor în perioada imediat următoare, precizezaă APIA.
Pentru 2015, subvenția este de 1,79 lei/litrul de motorină.
Cantitatea totală pe care un fermier o poate primi, în funcție de suprafața agricolă utilizată, numărul de animale, tipul de cultură, se împarte pe trimestre, astfel: trim. I – 10% din cantitatea totală anuală; trim. II – 35%; trim. III – 40%; trim. IV – 15%.
VOCEA FERMIERULUI: „TREBUIE SIMPLIFICATA PROCEDURA!”
Iată ce spune Mihai Horvat, membru al Cooperativei Agricole Someș – Arieș din jud. Cluj: „O aberație! 4 dosare, minim 4 drumuri la APIA, 1 drum la primărie â minim 4 zile de muncă pierdute!
Toată subvenția este dată în funcție de numărul de animale sau numărul de hectare cultivate. Documentul final decisiv pentru stabilirea cu exactitate a cantității de motorină este Cererea Unică de Plată APIA. TREBUIE simplificată procedura! Acordul pentru motorină ar trebui generat automat de sistemul informatic în urma Cererii Unice de Plată. (…)
Ca și mod de verificare a consumului de motorină, cred că este super suficient să se prezinte tabel centralizator cu facturile de motorină, nu cred că are nici o relevanță să scrii zeci de pagini, care de cele mai multe ori trebuie artificial să faci să iasă, deoarece sunt n variante care intervin. De exemplu, achiziționezi motorina în trimestrul II, în ultima zi și o folosești în trimestrul III, deci trebuie să faci artificii pentru a te încadra, scriptic, pe fiecare trimestru. TOT TIMPUL este o joacă de-a hoțu’ și polițistu’ și forțează fermierul să trăiască în