Se poate aprecia că pentru zonele de câmpie, dar şi în unele zone colinare, semănatul în luna martie a plantelor furajere (care reprezintă 70% din total) nu se va mai putea realiza, mai ales în ceea ce priveşte speciile de leguminoase perene (lucernă, trifoi, ghizdei), care se seamănă, în mod normal, la început de martie.

Întârzierea semănatului pentru aceste plante constituie, în cele mai multe situaţii, cauza principală a obţinerii unor culturi nereuşite, din cauza neuniformităţii răsăririi, scăderii densităţii plantelor, a creşterii suprafeţelor de „goluri” în cultură şi a gradului ridicat de îmburuienare.

Structură alternativă pentru o primăvară întârziată

În condiţiile în care întârzierea semănatului culturilor din prima urgenţă continuă, se impune aplicarea unei alte strategii de ierarhizare a perioadelor de semănat a plantelor furajere, cu scopul asigurării continue a furajelor verzi pentru animale, pe întreaga perioadă de vegetaţie. În acest sens, recomandăm următoarea structură succesivă, pe acelaşi teren:

• semănatul de primăvară (atunci când condiţiile climatice vor deveni favorabile pentru executarea lucrărilor de pregătire a solului) numai a plantelor furajere în cultură asociată (sub formă de borceaguri);

• semănatul la sfârşitul primăverii (20 aprilie-10 mai) a culturilor furajere mai rezistente la secetă şi care pot asigura o mare parte din necesarul de furaje verzi pe perioada verii;

• semănatul la sfârşitul verii – începutul toamnei (20 august-10 septembrie) a culturilor furajere perene (lucernă, trifoi, pajişti semănate, raigras aristat, borceaguri de toamnă).

În zonele de câmpie şi de deal, unde condiţiile de temperatură şi umiditate sunt favorabile, se recomandă cultivarea leguminoaselor furajere perene şi a pajiştilor semănate în perioada 20 august-10 septembrie, mai degrabă decât primăvara, deoarece:

– o cultură perenă semănată primăvara produce foarte puţin în primul an de vegetaţie, este foarte mult afectată de seceta de vară, iar gradul mare de îmburuienare scade densitatea şi uniformitatea culturii;

– la culturile furajere semănate la începutul toamnei, scade puternic gradul de îmburuienare, plantele sunt mai puţin afectate de secetă, se realizează producţii mari din primul an de vegetaţie, iar durata de folosinţă creşte cu 1-2 ani.

Culturi furajere asociate

În cadrul culturilor furajere, semănate la sfârşitul primăverii (de regulă în perioada 20 aprilie-10 mai), se recomandă următoarele specii: porumb (masă verde, siloz), sorg, iarbă de Sudan, hibridul sorg x iarbă de Sudan, mei.

Pentru realizarea unei bune fermentaţii în timpul însilozării şi a creşterii calităţii silozului, se recomandă cultura în asociaţie a porumbului pentru siloz (20-22 kg/ha) cu iarba de Sudan sau a hibridului sorg x iarbă de Sudan (30-35 kg/ha).

Prin această cultură asociată se asigură creşterea conţinutului de zaharuri solubile (foarte necesare în procesul de fermentaţie pentru formarea de acid lactic) de la 18-20% la 25-28%, se îmbunătăţesc parametrii calitativi şi organoleptici şi se măreşte durata de păstrare şi folosire a silozului.

Din punct de vedere tehnologic, cultura asociată dintre porumb şi iarba de Sudan (sau a hibridului dintre aceasta şi sorg), se realizează prin semănatul alternativ al rândurilor acestor specii: un rând porumb – un rând iarbă de Sudan, la distanţa de 70 cm între rânduri, în funcţie de lăţimea maşinii de semănat.

BORCEAGURILE: RECOMANDĂRI DE CULTURĂ

Dintre culturile furajere asociate, cunoscute sub denumirea de borceaguri, cele mai apreciate în furajarea animalelor sunt: cultura de măzăriche de primăvară cu ovăz şi cultura de mazăre furajeră cu ovăz (ovăzul poate fi înlocuit cu orzoaica de primăvară).

Din punct de vedere tehnologic, cele mai importante lucrări pentru realizarea unor culturi reuşite de borceaguri sunt:

• un pat germinativ bine prelucrat pe adâncimea de 0-10 cm, executat cu grapa cu discuri sau cu combinatorul;

• dacă umiditatea din sol este suficientă (cum este în această primăvară), nu se mai recomandă efectuarea lucrării de tăvălugire, nici înainte şi nici după semănat;

• aplicarea unei doze de fertilizare de 200 kg/ha sub formă de îngrăşăminte complexe (raport de 1:1:1), administrate înainte de semănat; pe terenurile fertilizate cu gunoi de grajd în ultimii doi ani, nu se mai aplică nici un fel de îngrăşăminte;

• raportul dintre cele două specii şi normele de semănat se stabilesc în funcţie de modul de folosire a borceagurilor, astfel: dacă cultura de borceag se foloseşte ca masă verde proaspătă sau pentru producerea fânului, se seamănă 100-120 kg/ha măzăriche şi 40-50 kg/ha ovăz; pentru cultura destinată însilozării, norma de semănat este de 120-150 kg/ha măzăriche şi 70-80 kg/ha ovăz; dacă se seamănă mazăre furajeră, norma de semănat la această specie este cu 20% mai mare faţă de măzăriche, iar cantităţile de ovăz sunt identice.

• semănatul se realizează la adâncimea de 3-4 cm, în două direcţii: la început se seamănă ovăzul, iar perpendicular pe rândurile de ovăz se seamănă măzărichea sau mazărea;

• recoltarea pentru folosirea ca masă verde sau fân se realizează la începutul înfloririi leguminoaselor, iar la culturile pentru însilozare, recoltarea se face la începutul formării primelor păstăi.