Cu gândul la ce vom semăna în această primăvară – întrebare existentă pe buzele celor mai mulţi cultivatori – încercăm să vă prezentăm câteva sugestii, care pot sta în atenţia dumneavoastră, în vederea găsirii de beneficiari şi, desigur, de a procura materialul semincer necesar.
Cerealele
Din grupa cerealelor, pe lângă cele tradiţionale şi motivate prin condiţiile pedoclimatice din ţară – porumb, orzoaică de primăvară şi ovăz, în funcţie de zona în care vă desfăşuraţi activitatea, în atenţie ar putea fi sorgul, triticale şi meiul.
• De ce şi unde sorgul? Răspunsul scurt este că pot produce 6.000 – 10.000 kg/ha boabe, de calitate şi cu aceleaşi posibilităţi de utilizare ca şi boabele de porumb. Cheltuielile de producţie sunt egale sau mai mici decât la porumb, cerinţele plantei sunt mai mici decât ale porumbului, iar rezistenţa la secetă, la gradul de sărăturare a solurilor, la boli şi dăunători este mai mare ca a porumbului.
• De ce şi unde triticale de primăvară? Motivaţia o reprezintă capacitatea bună de producţie de 6.000-8.000 kg/ha boabe, obţinute prin cultivare în zonele periferice culturii grâului şi a orzoaicei, cu soluri mai sărace şi cu aciditate mai pronunţată. Boabele se utilizează cu precădere în hrana animalelor, valoarea lor furajeră fiind cel puţin egală cu valoarea furajeră a boabelor de grâu.
• Unde, când şi de ce mei pentru boabe? Perioada de vegetaţie scurtă de circa 70 de zile face posibilă cultivarea că plantă de bază, unde nu se poate intra pe teren decât târziu, sau cultură succesivă, producţia de boabe 2.500-3.500 kg/ha se obţine cu cheltuieli mici.
Leguminoasele pentru boabe
Din grupa leguminoaselor cultivate pentru boabe, pe lângă culturile de bază care sunt fasolea, soia şi mazărea, în atenţie pot fi următoarele : lintea, năutul, bobul, fasoliţa şi arahidele.
• Lintea, plantă cu cerinţe moderate faţă de căldură şi mai rezistentă la secetă decât fasolea şi mazărea asigură recolte de 1.500-2.000 kg/ha boabe bogate în substanţe proteice (23-26 %), întrebuinţate în alimentaţie sau făină introdusă în proporţie de 10-12% în amestec cu făină de grâu face posibilă obţinerea unei pâini hrănitoare şi cu gust plăcut. Boabele de linte sunt mult solicitate pe mai multe pieţe europene.
• Năutul este o plantă foarte rezistentă la secetă, care asigură 2.500-3.500 kg/ha boabe folosite în alimentaţie, fierte, prăjite, surogat de cafea etc. Planta poate fi cultivată cu succes pe solurile mijlocii şi uşoare din toate zonele de câmpie, cu precădere din sudul şi vestul ţării.
• Bobul se cultivă pentru seminţele sale, care se folosesc în alimentaţia oamenilor şi animalelor. Cultura reuşeşte în zonele cu climat mai umed şi mai răcăros, deoarece secetele din timpul înfloritului determină o pronunţată scădere de producţie. În aceste zone asigură recolte de 2.000-4.000 kg/ha.
• Fasoliţa este o plantă care poate interesa cultivatorii din zonele nisipoase din Oltenia, unde puţine culturi reuşesc, dar la fasoliţă se pot obţine 1.500-2.000 kg/ha în 95-100 zile de vegetaţie.
• Arahidele se pot cultiva cu succes în zona de sud a ţării, pe nisipurile din Oltenia, în condiţii de irigare, unde se pot obţine 2.500-3.500 kg/ha păstăi.
Plantele oleifere
Din grupa plantelor oleifere, pe lângă floarea soarelui, în primăvară mai pot fi cultivate cu succes şofrănelul, inul pentru ulei, ricinul şi susanul.
• Şofrănelul este o cultură cu bună adaptabilitate faţă de sol, valorifică şi solurile cu conţinut mai ridicat de săruri, dar cele mai mari recolte le asigură pe solurile profunde, cu capacitate bună pentru reţinerea apei. Potenţialul de producţie este 2.500-4.500 kg/ha, în condiţiile în care cheltuielile sunt mai mici faţă de floarea soarelui, iar calităţile alimentare ale uleiului sunt deosebite.
• Inul pentru ulei se cultivă în 44 de ţări, iar în România s-a cultivat pe 80.000 ha, iar în prezent cultura este total neglijată. Această cultură găseşte condiţii de foarte bună favorabilitate în zona de silvostepă din Moldova, Muntenia, vestul ţării şi sud-estul Dobrogei.
Producţiile de 1.000-2.000 kg/ha se pot obţine cu tehnologii uşor de realizat, fiind folosite aceleaşi maşini utilizate şi în cultivarea cerealelor păioase, cultura este complet mecanizată.
• Ricinul s-a cultivat în România pe 20.000 ha, în prezent nu se mai cultivă, cerinţele interne sunt asigurate prin import, deşi în Teleorman erau unităţi agricole care cultivau şi câte 300 ha, de pe care obţinem venituri mari.
• Susanul este o plantă pretenţioasă la căldură, în ţara noastră putând fi cultivate soiurile timpuri, cu perioadă de vegetaţie de 75-85 de zile în sudul ţării.
Plantele textile
Din grupa plantelor textile se impune a fi readuse în atenţie:
• Inul pentru fibre care în România s-a cultivat pe 80.000 ha, iar în prezent se cultivă pe doar circa 2.000 ha, deşi ţesăturile de în au unele particularităţi care le fac apreciate pe piaţa externă; se impune a fi readus în actualitate, cultura putând aduce mari beneficii cultivatorilor.
• Cânepa pentru fuior s-a bucurat în România de multă atenţie, a fost cultivată pe 39.000 ha, azi cultura “a dispărut”. Cultura trebuie reconsiderată, din considerente multiple, dintre care producţia de fibre rămâne argumentul cel mai important.
Plantele tuberculifere şi rădăcinoase
• Sfeclă de zahăr este o cultură rentabilă care aduce într-o fermă cele mai mari venituri băneşti. De la peste 270.000 ha cât se cultivă cu sfeclă în România, acum se mai cultivă circa 50.000 ha. Redresarea culturii în ţara noastră trebuie realizată imediat, poate chiar din primăvara care va veni, cultura interesând agricultorii din majoritatea judeţelor ţării.
• Cartoful este o importantă cultură pentru România, cultivatorii pot obţine venituri mari dacă vor depune mai mult efort în realizarea unor tehnologii de cultură mai bune şi un material biologic valoros, în caz contrar cartoful din import va fi mai ieftin şi va penetra piaţa ţării.
• Tutunul este o plantă agricolă cu importanţă specifică, care valorifică economic solurile cu potenţial productiv redus (nisipoase, erodate) şi care asigură la hectarul cultivat venituri deosebit de mari. Pentru familiile numeroase cu pământ mai puţin, tutunul este plantă care asigură valorificarea potenţialului de lucru al membrilor familiei.
Plantele medicinale
Din grupa plantelor medicinale şi aromatice lista celor care vă pot aduce venituri foarte mari, cultivate pe suprafeţe mici este foarte lungă, urmând ca fiecare să aleagă în funcţie de condiţiile din zona din care se găsesc. România poate să asigure pe lângă necesarul intern şi mari disponibilităţi de export, este necesar doar să producem în condiţii de calitate. Iată câteva exemple: coriandru, chimion, fenicul, anason, mac, muştar, mentă, roiniţă, salvie, degeţel, muşeţel, lavandă, gălbenele, isop, nalbă, valeriană, revent etc.
NU uitaţi!
În lunile de iarnă trebuie să controlăm permanent starea produselor depozitate, dar şi a culturilor semănate în toamnă, pentru a le feri de necazurile care pot să apară prin formarea gheţii pe culturi, spulberarea zăpezii, băltiri temporare de apă etc.
Ferestrele bune de lucru trebuie să le folosim eficient pentru a transporta gunoiul în câmp şi chiar pentru a ara suprafeţele rămase nearate din toamnă.
Cultura mare în Ianuarie – Februarie
Cisteste si...
România va avea cea mai mare producție de grâu din ultimii 28 de ani!
România ar urma să înregistreze, în sezonul agricol care începe la 1 iulie 2025, cea mai mare producție de grâu […]
Cooperatorii din Ungureni se tem că vor ieși în pagubă cu grâul! Producții de 5 tone/ha, prețuri de 0,70 lei/kg și cheltuieli de 1000 euro/hectar. Bogdan Ignat: „LA GRÂU, ANUL ĂSTA NU NE VOM ÎNCHIDE BINE!”
Cooperatorii din Ungureni se tem că vor ieși în pagubă cu grâul. Bogdan Ignat estimează producții de 5 tone/ha, prețuri […]
Portul Midia va fi modernizat cu peste 9 milioane de euro din bani UE pentru pescuit
Portul Midia va fi modernizat cu sprijin financiar de peste 9 milioane de euro din banii alocați României prin Programul […]
Timac Agro România lansează gama GREEN ACTIV, noua generație de fertilizanți lichizi pentru horticultură!
Timac Agro România lansează gama GREEN ACTIV noua generație de fertilizanți lichizi creați pentru performanță în horticultură. Compania Timac Agro […]
CNH adoptă Starlink pentru o comunicare mai rapidă a echipamentelor agricole
Datorită Starlink, maşinile şi utilajele Case IH, New Holland şi Steyr beneficiază acum de conexiuni de mare viteză, robuste şi […]
Ilie Avram: cu Krone câștigi timp și calitate la producerea nutrețului
Începând din anii 2000, Ilie Avram a „rupt” oarecum tradiţia familiei şi a înlocuit oile cu vacile de lapte din […]