În Regulamentul european, beneficiarii acestui sprijin sunt consideraţi „fermierii producători de lapte şi produse lactate”, deţinători de cotă naţională (indiferent de felul acesteia), iar CE a solicitat statelor membre să „distribuie sumele naţionale disponibile pe baza unor criterii obiective şi într-un mod nediscriminatoriu, astfel încât să se evite distorsionarea pieţei şi denaturarea concurenţei”.

Cu toate acestea, Ministerul Agriculturii a admis la plată doar producătorii care deţin cotă pentru livrări, cu condiţia ca aceştia să fie persoane fizice autorizate, conform OUG 44/2008.

Ori, deţinătorii de cotă pentru livrări sunt cei care livrează laptele materie primă la procesatori, de aici fiind excluse produsele lactate! Mai mulţi fermieri ne-au adus la cunoştinţă că APIA le-a refuzat cererile pentru ajutor, pe motiv că ei au cotă pentru vânzări directe. De aici şi acuzele adresate Ministrului Agriculturii, care a stabilit discriminatoriu categoriile de beneficiari.

Au existat nemulţumiri din partea producătorilor de lapte şi în ceea ce priveşte perioada foarte scurtă alocată pentru depunerea cererilor, în condiţiile în care hotărârea a fost aprobată în şedinţa Guvernului din data de 14 aprilie (şi publicată în Monitorul Oficial în 27 aprilie!!!), iar termenul pentru depunerea cererilor era 14 mai.

Regulamentul CE a fost publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene în data de 16 decembrie 2009, cu recomandarea clară ca statele membre să aplice „fără întârziere” prevederile lui. Şi timp ar fi fost suficient… însă nu şi pentru oficialii români!

De asemenea, Regulamentul prevede ca plăţile pentru acest ajutor să fie efectuate până la data de 30 iunie a.c. Bugetul total alocat României pentru acest mecanism de susţinere este de puţin peste 5 milioane de euro, fiind finanţat din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA). Sprijinul financiar se acordă pentru anul de cotă 2008-2009.

Criza din sectorul lactatelor e… pe alese!

Interesantă este însă nota de fundamentare a Ministrului Agriculturii, Mihail Dumitru, care motivează emiterea actului normativ în baza Regulamentului (UE) nr.1233/2009 al Comisiei. Analiza pe baza căreia ministrul a stabilit beneficiarii ajutorului îi exclude din start pe deţinătorii de cotă pentru vânzări directe, implicit sectorul produselor lactate.

Astfel, din totalul de circa 500 de mii de producători români de lapte de vacă (din care 170 de mii deţin cotă pentru livrări), în final doar 11.280 beneficiază teoretic de sprijin, conform calculelor ministeriale. Este vorba de producătorii care livrează peste 10 mii kg/lapte pe exploataţie în anul de cotă.

Aşa-zisele „criterii obiective” invocate de Mihail Dumitru, care, spune oficialul, „asigură evitarea unei distorsiuni a pieţei” sunt clar orientate doar spre un anumit segment. Ori, dacă e să fie ajutor de criză, atunci să fie pentru toată lumea!

„Dar ce, cota mea e mai cu moţ? Nu tot cotă este?”, ne-a întrebat nedumerit un fermier. Dacă e să ne luăm după nota de fundamentare a ministrului, cota de lapte nu cântăreşte la fel pentru toată lumea, când vine vorba de alocarea unor bani: „Producătorii cu vânzări directe au avut posibilitatea să îşi stabilească preţul laptelui şi produselor lactate comercializate, fiind afectaţi într-o mai mică măsură de criza de pe piaţa laptelui, având în vedere că în general aceştia au o piaţă de consumatori fideli.

De aceea, în România, producătorii care livrează lapte materie primă au fost cel mai grav afectaţi, resimţind o presiune în plus din partea procesatorilor care, în condiţiile date, au acordat un preţ redus pentru achiziţia laptelui materie primă. 

Astfel, s-a decis acordarea ajutorului prevăzut de R (CE) 1233/2009 pe baza producţiei de lapte livrată în perioada 2008/2009 producătorilor care livrează lapte materie primă şi care depăşesc 10 mii kg pe exploataţie, aceştia livrând peste 60% din cantitatea totală”, precizează Mihail Dumitru.

De ce nu spune domnul ministru că procesatorii din România pot importa nestingheriţi lapte materie primă de la vecinii vestici, fără să existe vreo restricţie, control sau limitare în acest sens? De aici şi preţul impus producătorilor autohtoni, sub veşnica ameninţare a rezilierii contractelor.

Nu putem spune decât: halal analiză obiectivă, iar fermierului nostru să-i urăm pe mai departe vânzare plăcută pe piaţa plină ochi de consumatori fideli!

CE NE FACEM CU LAPTELE DE OAIE?

O altă problemă, pe care de data asta o ridică crescătorii de oi din zona de munte, se referă la Schema de sprijin în sectorului laptelui din zonele defavorizate, care se aplică pentru fermierii cu cotă individuală de lapte, situaţi în zonele defavorizate. Ajutorul specific se acordă o dată pe an tuturor exploataţiilor eligibile cu un efectiv de 2-15 capete vaci lapte, inclusiv pentru exploataţiile care depăşesc efectivul de 15 capete. Se estimează o plată indicativă de cca. 65 euro/cap vacă lapte.

Vasile Turculeţ, Federaţia Oierilor de Munte din România (FOM): „MADR înţelege că sprijinul în sectorul laptelui din zonele defavorizate trebuie să se refere doar la laptele de vacă, de parcă laptele de oaie şi de capră din aceleaşi zone s-ar produce fără dificultăţi.

Fără îndoială, măsura este laudabilă în principiu, dar nu şi atunci când ignoră speciile care sunt crescute şi exploatate preponderent în zonele defavorizate, între care zona montană nu lasă loc de nici un dubiu.

Chiar dacă unii ar putea crede că sprijinul financiar pentru laptele provenit de la speciile ovine şi caprină din zonele defavorizate lipseşte datorită unor omisiuni nevinovate ale specialiştilor din MADR, în realitate trebuie să se ştie că FOM a făcut mai multe intervenţii în acest sens.

Explicaţia sfidării celor susţinute de FOM din România ar putea fi aceea că unii angajaţi din MADR au remarcat faptul că .

Dar, chiar dacă laptele de oaie nu s-ar deosebi cu nimic faţă de alte tipuri de lapte, trebuie reţinut că în zonele defavorizate speciile ovine şi caprină valorifică cele mai vitrege forme ale respectivei zone defavorizate (altitudini maxime, pante abrupte, terenuri accidentate, suprafeţe împădurite, ş.a.m.d.), caracterizate printr-un potenţial ecologic de excepţie.

Oierii de munte au dreptul în mod cert la recompense suplimentare, oferite, de fapt, de toate ţările civilizate. În caz contrar – cum se întâmplă în România de astăzi, când oierii montani duc exact aceeaşi viaţă ca în timpul comunismului, ce rost mai are ca aceştia să vorbească despre democraţie, despre echitate şi mai ales despre aderarea la Uniunea Europeană unde omologii lor – fără excepţie – primesc compensaţiile băneşti cuvenite?

Concluzionând, laptele de vacă, de oaie, sau de capră posedă fiecare în parte calităţi distincte, neputând astfel ca unul să-l înlocuiască într-un mod fericit pe celălalt. Totodată, România mai este ÎNCĂ o ţară cu o producţie importantă de lapte de oaie şi mai ales de produse procesate din laptele de oaie.”