Ferma: De ce aceste mari fluctuaţii de preţ de la un sezon la altul, ba chiar în acelaşi sezon?
Romulus Oprea: Să începem cu primul cartof ieşit pe piaţă în vară. Producătorii de cartof timpuriu din zonele de sud şi de est ale ţării au întâmpinat dificultăţi în obţinerea unor parcele reuşite şi cu producţii bune. Culturile au plecat foarte greu în vegetaţie în aceste zone, răsărirea a fost foarte neuniformă, atacurile de ciuperci (Rhizoctonia, în special) şi bacterii provocatoare de putregaiuri în sol (Fusarium, Erwinia) au fost cauzele acestor neajunsuri. Consecinţa firească – producţiile au fost dezamăgitoare atât cantitativ, cât şi calitativ. Tocmai de aceea preţurile au fost la început mici, sub preţul de cost. Pe măsură ce înaintam în sezon, s-a observat încet, încet că situaţia devine alarmantă. Stocurile se epuizau, iar preţurile au început să crească. Dacă în septembrie preţul la poarta fermei din zona tradiţională de producere a cartofului de consum pentru toamnă-iarnă (Braşov, Covasna, Harghita) ajunsese la 80-90 de bani/kg, astăzi acest preţ este de circa 1,2-1,3 lei/kg şi e încă în creştere. Stocurile sunt în curs de epuizare foarte rapid, aşa că estimăm că în februarie nu vom mai găsi marfă românească pe piaţă.

Marfă puţină, speculaţii de preţ

Este interesant să semnalăm faptul că mass-media consideră la unison preţul producătorilor ca fiind foarte mare, fără a lua nimeni în calcul că producţiile au fost cu mult mai mici decât în anii precedenţi, cu pierderi semnificative din cauza excesului de umiditate şi/sau a inundaţiilor, iar cheltuielile cu tratamentele fitosanitare şi cu recoltarea/ sortarea/ ambalarea/ livrarea au fost mult mai mari. Nu sesizează nimeni, în schimb, că reţelele de supermarketuri dublează sau chiar triplează acest preţ, fără justificare, am zice noi. Repartizarea veniturilor obţinute pe lanţul alimentar este total inechitabilă în toată Europa, nu doar în România. Această repartizare nu reflectă riscurile, cheltuielile şi volumul de muncă depus de fiecare ”actor” în parte. Mai târziu în sezon, consumatorul român va cumpăra doar marfă de import la preţuri enorme, fără ca fermierii noştri să aibă vreun folos din această situaţie critică. Asta se întâmplă când producţia autohtonă se situează la un nivel atât de scăzut, orice ”accident” apărut în piaţă ne penalizează drastic buzunarele în anii de acest fel!

Cartoful românesc e produs în pierdere în 3 din 5 ani

Ferma: Cultura cartofului în România se află într-un moment de răscruce: vor mai cultiva fermierii noştri această aşa-zisă ”a doua pâine a românului ” sau vor renunţa la ea?
Romulus Oprea: Având în vedere cheltuielile de înfiinţare şi riscul foarte mare al acestei culturi, nu este de mirare că suprafeţele s-au redus atât de mult! În România, aproape nimeni nu se mai poate gândi să cultive cartof fără a avea apă la dispoziţie, apă foarte greu accesibilă de altfel din cauza faptului că în zonele tradiţionale de producere nu sunt sisteme de irigaţii. Utilajele folosite sunt foarte specializate şi deosebit de scumpe, iar forţa de muncă e tot mai greu de găsit.
Fiind un produs perisabil, cartoful necesită depozite cu climat controlat, depozite care se construiesc cu costuri foarte mari, greu suportabile. Un proiect cu fonduri europene pentru o fermă specializată în cartof are puţine şanse să fie selectat în competiţia cu alte culturi. Nu în ultimul rând, ca urmare a concurenţei acerbe, de multe ori neloiale, din import, cartoful românesc se produce în pierdere în trei ani din cinci.
Cultura cartofului pentru sămânţă reprezintă o adevărată loterie, o infectare cu un banal virus putând duce la pierderea culturii, care va putea fi valorificată doar la consum, după o cheltuială de circa 35-40.000 de lei/ha! Nu mai vorbim de tot mai posibila apariţie a unei boli de carantină, caz în care fermierul pierde tot…

Ferma: O rază de speranţă a apărut odată cu acordarea de către MADR a sprijinului cuplat la cartoful pentru sămânţă şi la cartoful timpuriu pentru industrializare…
Romulus Oprea: Dacă la sămânţă acest sprijin a ”îngheţat” suprafeţele din ţară la un nivel de circa 350 de hectare/an, o cifră care nu asigură nici pe departe necesarul naţional, dar a oprit practic dispariţia totală a acestei culturi, la cartoful timpuriu pentru industrializare suprafeţele au crescut sensibil: de la 1.400 de hectare în 2015, la aproape 3.000 ha în 2018! Din păcate, procesatorii oferă preţuri foarte mici pentru cartoful livrat, iar fermierii îşi acoperă cu greu cheltuielile. Practic, din sprijinul cuplat rămâne ceva profit obţinut după un an de muncă…

Retailerii fac „promoţii” exclusiv pe spinarea producătorului român

Ferma: Ce se va întâmpla când va dispărea acest sprijin?
Romulus Oprea: E uşor de anticipat. Oricum, cele două măsuri nu acoperă mai mult de 3.400 de hectare în total. Credem că a venit şi momentul susţinerii producerii cartofului pentru consum pentru piaţa românească, înainte de a asista la dispariţia acestuia din fermele româneşti. Credem, de asemenea, că marile reţele de magazine care fac cifre uriaşe de afaceri pe piaţa românească trebuie convinse să respecte nişte reguli elementare de ”fair-play”, care să pună măcar pe picior de egalitate cartoful produs în România cu cel importat! Este normal ca la calitate egală să se ofere preţuri egale, iar aşa-zisele „promoţii” să nu se mai facă exclusiv pe spinarea producătorului român. Prea am permis tuturor să ne discrimineze la noi acasă!
Deşi în fiecare an avem exemple de fermieri care au renunţat total la această cultură, nucleul ”dur” al împătimiţilor rămâne în picioare. Este un altfel de ”virus”, greu de combătut! Acestor fermieri le plac provocările şi se încăpăţânează să reziste pe o piaţă volatilă şi neprietenoasă, poate tocmai de aceea…
Cred că selecţia va continua şi fermierii profesionişti, care nu fac rabat la calitate, care vor investi masiv şi care se adaptează pieţei, vor supravieţui şi vor impune cartoful românesc cel puţin pe piaţa românească.

Închei aici scurtul interviu, la care adaug faptul că dezvoltarea extensivă a agriculturii socialiste a dus cultura cartofului şi în zone mai puţin favorabile, iar acum, după 30 de ani, practic se restructurează suprafeţele în zonele tradiţionale, zone în care nu multe alte culturi îşi găsesc condiţii climatice propice. Aici ar fi foarte multe de discutat; probabil în alt număr al revistei. E o completare logică la patetismul preşedintelui FNCR. {i urăm succes în competiţia cu cartoful vest-european!

Romulus Oprea: “Producţia românească de orice fel ar trebui să aibă prioritate în România. Este timpul ca oportuniştii să se ocupe cu altceva şi cei cu adevărat dedicaţi meseriei să-şi facă treaba”.

Un articol publicat în revista Ferma nr. 1/228 (ediţia 1-31 ianuarie 2019)