Am plecat destul de devreme la drum din Bucureşti, împreună cu Viorel Gug, administratorul Expert Trading, omul cu lucerna deshidratată, cum mai este el cunoscut. Din vorbă în vorbă, am auzit că va ajunge la Trifeşti să discute cu un fermier un contract de livrare. L-am întrebat dacă este vorba de Vasile Lungu şi a spus că nu. Trebuia să ajungă la o altă fermă din zonă. Mi-am zis însă că e o ocazie de neratat pentru o fotografie de vară la Domeniile Lungu. Şi aşa m-am lipit de acest moment, deşi a doua zi trebuia să fiu la Brăneşti, acolo unde începea campania revistei Ferma cu liceele agricole. Norocul meu a fost că distinsul meu coleg de revistă, Leonard Stafie, avea drum spre acelaşi eveniment. Parcă toate se legau fericit!

Miezul nopţii nu este momentul cel mai bun de vizitat o fermă
Am sperat să prind apusul la Trifeşti, cu bănuiala că va fi ceva minunat, dar, din păcate, am ajuns pe la miezul nopţii. Vasile Lungu a trebuit să plece la odihnă, aşa că am poposit la hotelul „La Domenii”, care se află în faţa cramei şi în mijlocul fermei. Ca o inimă! Dimineaţa m-am trezit la prima geană de soare. Am deschis geamul camerei şi surpriza a fost totală. Soarele începea să contureze o realitate, iar eu încă mai credeam că visez. Era aşa de frumos, încât am ieşit să ascult cosaşii live! Cele două heleştee zărite de la fereastră m-au atras precum primul răsărit la mare. Şi nu exagerez. De fapt, acest text nu este despre cele 2.000 hectare de teren lucrate cu ştiinţă de un fermier “high”, ci mai degrabă despre lumea care se deschide în spatele evidenţelor.

Nemişcarea şi apoi primele semne de viaţă în fermă le-am prins cutreierând colinele
Am fotografiile de atunci şi fiecare pas mi se derulează prin faţa ochilor. De la florile aliniate bezmetic, până la cireşul care încă mai avea rod, toată curtea pavată şi doar eu şi soarele martori uimiţi. Am trecut printre cele două heleştee şi am luat drumul spre vii şi livadă. Ordinea se continuă şi pe colinele din jur, iar mintea mea îşi închipuie că parcă sunt armatele voievodului cel mare şi sfânt, aliniate în aşteptarea confruntării cu oştile otomane, zugrăvite atât de clar de cronici „câtă frunză şi câtă iarbă”. O clipă am încercat sentimentul celui care trebuie să gospodărească această imensitate şi m-am simţit ca un boier cutreierând moşia. De sus, de pe drumul din jurul fermei, heleşteele sunt ca doi ochi, pe când în stânga mea se zăresc celulele silozului lucind în soare. Pe rândurile cu cireş am găsit câteva fructe rămase. Dulci şi moi ca un prim sărut. Apoi o vişină mi-a trezit atenţia. O clipă m-am întins pe iarba uscată, roua probabil s-a mutat în ochii mei. E aşa bine să poţi asculta pământul când lumea încă doarme!
Am dat ocol prin fermă ca un rătăcit. Utilajele aşteptând mecanizatorii luceau. Am ajuns în faţa sediului administrativ. Aceeaşi ordine şi linii paralele, din când în când perpendiculare, cumva perfecte. Primul om întâlnit, după ce sufletul meu s-a bucurat de struţi, porumbei, ponei şi cai lipiţani în probabil un fel de fermă a animalelor de Trifeşti, a fost Ioan Mihalache. Un fel de administrator al curţii. Un pensionar care a lucrat în minerit în Valea Jiului, cu nume de politician, cu care am avut un dialog în preajma cireşului din curtea hotelului, mai precis pe aleea care dă în faţa fermei. Am vorbit câteva minute despre omul Vasile Lungu. Aşa am aflat că florile sunt pentru soţia lui, care le iubeşte. Apoi au început să apară oameni cu sape în mâini. Pentru îngrijirea florii-soarelui de sămânţă. Unul dintre ei m-a rugat să-l trag în poză şi să-l dau în revistă. S-au adunat în faţa sediului, acolo unde s-au deschis porţile, ca semn că activitatea stă să înceapă. Deja un tractor John Deere alimenta pentru a lega un cultivator. Moment în care m-a sunat Vasile Lungu.

Povestea vinului de la Crama Hermeziu
Ne-am întâlnit în faţa hotelului, la o cafea şi câteva schimburi de vorbe despre fermă, despre plafonare, despre una, despre alta. Chipul fermierului era neted, din când în când i se puteau vedea toate emoţiile pe faţă. Ştiam ce simte legat de fiecare segment al discuţiei. Vasile Lungu nu este un om care îşi ascunde sentimentele, deşi încearcă. Aşa am văzut îngrijorare, satisfacţie, intrigă, hotărâre şi, când a venit vorba despre cramă şi fiica lui, chipul fermierului era ca o primăvară suavă după o iarnă grea. Zâmbetul său mi-a confirmat că Domeniile Lungu şi Crama Hermeziu sunt parte de suflet, ca un copil dorit. Faptul că fetiţa lui se ocupă de povestea vinului îl face să crească. Pare că se ridică spre cer din această mândrie. E ca şi cum restul detaliilor ar fi infime. Investiţia în vin a costat peste 12 milioane de euro, din care doar 1,7 milioane de euro au venit prin programul de reconversie. Cele peste 130 ha cu vie au o poziţionare cu faţa la soare. Practic, nu există nici o piedică în calea întâlnirii cu dogoarea acestuia, iar soiurile cultivate au fiecare rostul lor. Iar Gabriel Stoica, oneologul, artistul din spatele gustului, ne expune răspândirile din “armata” de pe coline: Traminer roz – 25 ha, Sauvignon Blanc – 22 ha, Chardonnay – 22 ha, Fetească neagră – 25 ha, Busuioacă de Bohotin – 21 ha, Riesling de Rhin – 9 ha, Fetească albă – 9 ha şi Fetească regală – 5 ha.

Madame Blue şi Mademoiselle Rose îmi trimt Scrisori cu Păcatele tinereţii
Dar C’est Soir a fost singurul vin din ultimii 15, care m-a convins să beau mai mult de un pahar. Recunosc că nu mai consum alcool de 15 ani, din pricina unei afecţiuni, dar frumuseţea sticlei de C’est Soir m-a prins în mreje. Cum plăcută a fost “îmbrăţişarea” Doamnei de Albastru, care mi-a amintit că nu demult era o domnişoară spumoasă îndemnând la păcatele tinereţii. Vinul este minunat însoţit de poveste şi de dorinţă. E ca o baghetă magică prin care viaţa se transformă.
Crama este pe mâna a patru angajaţi, din care doi sunt ingineri tehnologi, asistaţi de o laborantă şi doar de un muncitor. Investiţiile sunt premium, deoarece fiecare detaliu face vinul. Procesarea are loc pe două linii distincte. Astfel se pot culege diferenţiat soiurile. ~n mare parte manual, dar, din lipsă de personal, Crama Hermeziu foloseşte şi o combină de recoltat. Capacitatea cramei este de 2.200.000 litri, cu posibilitatea extinderii până la 3.000.000 litri. Doar crama a scos din buzunarul celui mai cunoscut producător de seminţe din Moldova circa 8 milioane de euro. Şi a meritat fiecare cent, deoarece, aşa cum spunea unul dintre cei mai cunoscuţi specialişti în facerea licorii bahice, vinul începe de la curăţenie. Gabriel Stoica a spus că vinul înseamnă „80 la sută curăţenie, 10 la sută transpiraţie şi doar 10 la sută inspiraţie”, iar crama de la Trifeşti asigură cele mai bune condiţii pentru un vin excelent!
Hotelul „La Domenii” are 24 de camere, din care 5 apartamente, iar perspectiva lui este deosebită. Practic, pot fi cazaţi turişti aduşi cu un autocar. Masa este asigurată cu produse din fermă. Vasile Lungu are exploataţie de capre de lapte, oi de carne dar şi o cireadă de Aberdeen Angus.
Deşi vizita mea a fost extrem de scurtă, în acea dimineaţă m-am sculat cu bucurie că pot lua la pas Domeniile Lungu. M-am simţit minunat să pot cuprinde realizările unui om atât de discret, fără să fie nevoit să mă acompanieze. Am luat la pas fiecare colţişor timp de trei ore înainte de a mă întâlni cu fermierul la o cafea altfel. Unde conversaţia a fost o reală plăcere alături de un om cu care am în comun pasiunea pentru o agricultură performantă şi competitivă!

Un articol publicat în revista Ferma nr. 1/228 (ediţia 1-31 ianuarie 2019)