Însoțit de primarul comunei Urzica, Ion Spiridon, ajung la o stație de punere sub presiune. Stația zace nefuncțională din 2010. A fost parțial devastată. Canalul e invadat de iarbă uscată. ”Acest canal, precizează primarul, se desprinde din canalul principal al complexului. Altădată era plin cu apă. Udam aici vreo 4000 de hectare de culturi agricole. Stația era împrejumuită cu gard, iar în jurul clădirii erau straturi cu flori”, își amintește edilul local.
Pagube acoperite cu bani de la Banca Mondială
Complexul de irigații a fost greu încercat de atacurile hoților. Prin anii ’90, aceștia urcau pe stâlpi și tăiau conductorii de curent electric. Unii au plătit cu viața, fiind electrocutați. Alții au fost prinși și deferiți justiției. Pentru a repara stricăciunile și a face complexul competitiv, autoritățile guvernamentale au obținut bani de la Banca Mondială. Creditul a fost de 28 de milioane de dolari. Bani investiți în reabilitarea stației L1, un fel de inimă a complexului, dar și în stațiile de pompare, în conducte și canale. Eliminarea subvenției doi ani mai târziu i-a determinat pe agricultori să renunțe la serviciile de irigații oferite de ANIF și, în consecință, apa nu a mai fost pompată pe canale. Complexul a ajuns un fel de relicvă a vremurilor de altădată.
Supunerea naturii a dat roade
Construirea între anii 1970 și 1974 a complexului de irigații Sadova-Corabia a dat speranțe localnicilor, care până atunci lucrau ca muncitori sezonieri în Bărăgan sau în Dobrogea. ”Veneau toamna târziu, acasă, cu sacii de porumb aduși pe tren, cu multă patimă”, își amintește Marin Iepure, tehnician în îmbunătățiri funciare și fost muncitor pe șantierul complexului încă de la prima lovitură de târnăcop. Din cauza solului nisipos, cu tendințe de deșertificare, sudul Olteniei nu era favorabil agriculturii. Complexul de irigații a fost construit să combată condițiile naturale vitrege și să facă zona prielnică pentru agricultură. Românii au colaborat atunci cu englezii, care ”au adus utilaje performante”, precizează tehnicianul. Punerea în funcțiune a complexului de irigații a impulsionat agricultura din sudul Olteniei. Au fost înființate culturi noi, desțelenite terenuri, ce să mai, din zona nisipoasă răsărise un paradis agricol pe o suprafață de 74.000 de hectare.
Marius Stângu, în prezent fermier care lucrează o suprafață de 70 de hectare, a copilărit în comuna Urzica și își amintește că ”la ora asta, la amiază, toată lumea era pe marginea canalului, era răcoare, dădeam la pește”. Practic, complexul Sadova-Corabia reușise să aducă de jos, din matca ei, un pic de Dunăre, prin canale până pe terasele mai înalte ale câmpiei arse de soare.
Nostalgia subvenției pentru irigații
La Grojdibodu situația este asemănătoare cu cea de la Urzica. Atât doar că terenurile se află, în mare parte, în treapta I de pompare. Primarul e ferm convins că fără reintroducerea subvențiilor, nu va mai curge apă pe canale. Președintele OUIA-ului local se exprimă filozofic: ”Apa e viață, fără apă nu se poate!” Apoi, săteanul de la Dunăre face o retrospectivă a suprafețelor udate în trecut. ”În 2008, am reușit să irigăm peste o mie de hectare. În 2009, am irigat 900 ha. În 2010, suprafața a fost de 600 ha. În 2011, numai 65 de ha!”, încheie olteanul înălțând din umeri a neputință.
Terenurile fiind aproape de Dunăre, deci distanță mai mică, energie electrică mai puțină, costurile cu energia au fost mai mici decât în cazul OUAI-urilor care au terenuri în treptele următoare. Chiar și așa, cu 500 de lei pentru un hectar udat timp de zece ore, preț nesubvenționat, sătenii au considerat că trebuie să scoată prea mulți bani din buzunar și s-au lăsat păgubași. Ei așteaptă reintroducerea subvenției, mai ales că ministerul agriculturii a ticluit un proiect de ordonanță de urgență în acest sens. Am scris într-un număr trecut al revistei despre această inițiativă sortită eșecului din start, întrucât reintroducerea acelei subvenții contrazice flagrant legislația europeană, iar ministerul știe acest lucru. Era de așteptat ca proiectul să nu meargă mai departe. A fost bun numai să întrețină o iluzie în rândul fermierilor. Dovadă și starea de spirit în rândul celor din sudul Olteniei. Subvenție sau nimic!
Fermierii olteni, prea pesimiști
Un studiu realizat în 2010, la solicitarea Ministerului Agriculturii, de către compania Fidman Merk, și intitulat ”Capacitatea de plată a costurilor cu irigațiile de către OUAI”, a relevat câteva lucruri interesante care anticipau la vremea aceea consecințele eliminării subvenției pentru irigații. Totodată, studiul a arătat că sistarea subvenționării nu este singura cauză a nefuncționării sistemului de irigații, fiind vorba, de fapt, despre incapacitatea OUAI-urilor de a se adapta noilor condiții și de a găsi soluțiile potrivite. O primă observație a acestui studiu merită consemnată, și anume că subvenționarea irigațiilor a condus la o creștere pe măsură a inputurilor și la o scădere a produselor agricole în piață. Un fermier din Ialomița, citat de autorii studiului invocat aici, spune lucrurile pe șleau: ”Subvențiile pentru irigații nu au fost acordate niciodată pentru fermieri, ci pentru cei ce ne-au furnizat inputurile. Subvențiile pentru întreținere și reparații au fost pentru cei ce presetează aceste servicii”. Totodată, subvențiile au crescut vertiginos, dublându-se, chiar triplându-se, în 2007, 2008 și 2009, adică în ani electorali. Acolo unde există subvenționare de la stat, cu bani care nu ajung efectiv în buzunarele fermierilor, ci către diferiți alți beneficiari, se instalează imediat risipa banului public, pe care, în final cetățenii, deci și fermierii, o suportă.
Ce spunea studiul despre situația din cadrul complexului Sadova-Corabia? ”Starea generală de spirit în rândul reprezentanților organizațiilor este una profund pesimistă, în care nu se întrevăd speranțe de continuare a irigațiilor în 2010, chiar dacă formal s-au încheiat contractele cu ANIF”. Autorii au avut dreptate. Suntem în 2015 și de cinci ani nu mai curge o picătură de apă prin canale. Dacă citim mai departe, situația pare fără ieșire: ”Fermele din sistemul Sadova Corabia sunt de mici dimensiuni și este evident că extinderea suprafeței irigate ar reprezenta singura soluție de supraviețuire a organizațiilor, însă nu se pot acuza agricultorii de lipsă de înțelegere. Problemele sunt dincolo de puterea lor de acțiune: lipsa unei perspective de afaceri a agriculturii, lipsa asigurării desfacerii, lipsa cunoștințelor agrotehnice, lipsa fondurilor de începere a procesului agricol, fragmentarea excesivă a terenurilor și, nu în ultimul rând, nepotrivirea unor astfel de ferme mici pe șablonul acestor sisteme de irigații, proiectate pentru ferme mari”.
Singurii optimiști în această ecuație sunt politicienii aflați în campanie electorală. Toți promit că vor repune în funcțiune complexul, dar deocamdată, canalele rămân uscate.
Lunca Padinii, altă lume
La Gura Padinii, în Lunca Dunării, unde altădată se afla lacul Potelu, parcă mă aflu în altă țară, pe un tărâm tropical. Porumbul e înalt și verde, bine rodit. Aici se află domeniul agricol al unei firme mixte româno-spaniole – Agronova. Firma cultivă porumb, dar și lucernă, pe care o peletizează și o exportă în Egipt, ca hrană pentru cămile. Un pivot imens se rotește lent și irigă o suprafață mare cultivată cu lucernă. Cum se explică acest miracol într-o zonă arsă de secetă? Simplu. OUAI-ul care administrează aici sistemul de irigații beneficiază de apa din infiltrări, apă adusă pe canale și introdusă în sistem cu ajutorul unor stații de repompare reabilitate. Pământul gâlgâie de apă, canalele sunt pline. Se aud broaștele orăcăind, iar păsările de baltă fâlfâie prin aer ca în Delta Dunării. Compania agricolă are apă la discreție.
De apa din canalul din Lunca Dunării au beneficiat și sătenii care au teren în apropiere. În marginea drumului, în comuna Orlea, din viteza mașinii am văzut o grămadă de știuleți aurii, bine dezvoltați, nu scofâlciți, cum am descoperit în alte lanuri. Un sătean care sta pe bancă și medita m-a lămurit cum au stat lucrurile în vara acestui an în sudul Olteniei: ”Porumbul e al vecinului meu care are pământ în luncă. Cum s-a descurcat? Cu o pompă chinezească a tras apa din canal și a adus-o prin instalația de picurare la porumb”. ”Dar cei care au pământ în terase cum s-au descurcat?”, întreb. ”Cine a folosit sămânță certificată, a semănat la timp și a mai distrus și buruiana, a mai făcut ceva. Eu am scos o remorcă de 5 tone de știuleți dintr-o jumătate de hectar”, mi-a spus omul.
Situații și situații în sudul Olteniei. Recolte arse aici, lanuri verzi în vecinătate. Complexul de irigații este inactiv în terase, dar cu canalele pline în luncă. Problema de fond însă rămâne nerezolvată: apa nu mai ajunge în terase de cinci ani, iar sătenii nu par să știe cum vor ieși din impas.
