Dacă principiile fundamentale ale acestei ştiinţe sunt valabile atât pentru plantele, cât şi pentru animalele de fermă, abordarea este diferită, datorită caracterelor care sunt vizate pentru a fi ameliorate, în funcţie de cerinţele consumatorilor, aflate într-o continuă schimbare.

Nu aş fi abordat acest subiect dacă nu mi-ar fi atras atenţia o concluzie statistică, cel puţin, ciudată. Chiar şi în anul de graţie 2009, mai întâlnim fermieri care depun eforturi considerabile în aplicarea unor aşa-zise „programe de ameliorare” proprii, lipsite de orice suport ştiinţific, care transformă efectivele matcă într-o adevărată grădină zoologică.

Caracterele productive, în continuă perfecţionare

În ameliorarea clasică a suinelor, importanţa diferitelor caractere productive s-a limitat la cele de bază, respectiv: prolificitatea, sporul mediu zilnic, consumul specific şi proporţia cărnii în carcasă. Pentru a le îmbunătăţi, de la o generaţie la alta, condiţia esenţială este măsurarea, înregistrarea şi prelucrarea informaţiei, urmată de stabilirea valorii de ameliorare şi a celor mai potrivite împerecheri.

Pe măsura apropierii de limitele biologice ale speciei în privinţa caracterelor enumerate, dar şi ca urmare a evoluţiei sistemelor productive, gama de caractere urmărite s-a diversificat (Graficele 1 şi 2). Spre exemplu, dacă înainte de 1990 scopul primar al selecţiei şi al ameliorării era creşterea procentului de carne în carcasă, cu o pondere de 48 la sută, după anul 2000, această pondere a scăzut până la 5 la sută, apărând alte caractere pe care trebuie să le îmbunătăţim. Dificultatea ameliorării acestora din urmă – calitatea cărnii, robusteţea, rezistenţa la boli – rezidă din faptul că sunt controlate de o multitudine de gene şi, mai ales, pentru că sunt greu de măsurat.

Ameliorare genetică modernă, în companii specializate

• Proces extrem de costisitor. Pentru a perfecţiona aceste caractere „dificile” şi pentru a asigura transmiterea acestora generaţiilor următoare, precum şi pentru exprimarea lor la nivel de fermă, companiile de ameliorare au nevoie de trei elemente, identice celor pe care Napoleon le cerea Senatului, în vederea asigurării succesului campaniilor sale.

Acestea sunt:

– Bani pentru întreţinerea unui număr mare de animale în fermele de selecţie şi de testare;
– Bani pentru colectarea şi pentru prelucrarea informaţiei;
– Bani pentru diseminarea progresului genetic obţinut.

Numai în anul 2008, PIC, compania de ameliorare a suinelor cu cea mai mare extindere pe plan global, a investit milioane de euro în îmbunătăţirea caracterelor productive de interes actual pentru fermieri şi pentru piaţă.

Având în vedere că întreg sistemul de ameliorare este unul extrem de costisitor, precum şi stimularea concurenţei, în general, la nivel mondial, statul nu se mai implică direct în acest sector. Astfel, progresul genetic al populaţiilor de suine destinate reproducerii este realizat de companii specializate strict în acest sens.

• Tehnici de genetică moleculară. Odată cu apariţia necesităţii de ameliorare a unor caractere greu măsurabile, aceste companii a trebuit să se orienteze spre noi metode de selecţie ce implică identificarea complexelor genice de interes prin tehnici de genetică moleculară, măsurătorile clasice nemaifiind relevante.

• Volum uriaş de informaţii, prelucrare riguroasă. Pentru a susţine, însă, un program de ameliorare atât de complex, este necesară culegerea unui volum uriaş de informaţii care, mai apoi să poată fi prelucrate statistic în cel mai riguros mod cu putinţă.

Nu putem vorbi despre un program de ameliorare coerent şi credibil, decât pornind de la existenţa şi actualizarea zilnică a unei baze de date ce cuprinde milioane şi milioane de măsurători ale caracterelor ce se doresc a fi îmbunătăţite. Spre exemplu, baza de date globală a Pic, cea mai mare din lume, porneşte de la un efectiv de peste 500 mii de scroafe, din 14 linii sau rase. De asemenea, conţine informaţiile din testare a mai mult de 6 milioane de porci, la acest număr adăugându-se zilnic alte peste 50 mii de date.

Fermierul trebuie să devină conştient că ameliorarea reală a caracterelor de interes nu poate fi realizată decât pornind de la un asemenea volum de informaţie. La nivelul unei ferme, chiar şi de dimensiuni relativ mari, nu se poate face ameliorare, ci doar o selecţie fenotipică simplistă, efectul ei nedepăşind stadiul de hobby.

Aşa cum puţini sunt cei care, în lume, au capacitatea şi resursele de a construi şi de a perfecţiona motoare de avion, chiar dacă au atât pregătirea, cât şi pasiunea de a o face, la fel de restrâns este şi domeniul ameliorării genetice a animalelor de fermă.

De aceea, orice fermier responsabil ar trebui să lase realizarea progresului genetic în seama companiilor strict specializate în această direcţie, focalizându-şi efortul, pasiunea şi abilităţile manageriale către un singur obiectiv: menţinerea sub control permanent a costului de producere a fiecărui kilogram de carne sau de lapte ce părăseşte poarta fermei.

Articol publicat în revista Ferma nr. 2(69)/2009