Nemulțumit de promisiuni fără nici o rezolvare, Ciurea l-a sunat pe Cioloș să-i ceară o întâlnire pentru a discuta problemele cooperativelor. Recunoaște că a mizat și pe faptul că îl cunoștea personal pe actualul prim-ministru, din 2012, când acesta, pe vremea aceea comisar european pentru Agricultură, a fost în vizită în ferma sa de vaci din Gherla.
„E o poartă deschisă”, spunea Ciurea, optimist, înainte de întâlnirea cu Cioloș.
Ce soluții caută Guvernul pentru cooperative?
Atâta cât mai stă la conducerea Guvernului, Cioloș ar vrea să ia o serie de măsuri pentru fermele mici și mijlocii și pentru cooperativele agricole care vor să facă și procesare și desfacerea produselor, le-a spus Cioloș fermierilor „Ne-a spus că acum caută resurse să plătească niște specialiști care să facă un studiu de piață în sectorul laptelui, ca să ne putem fundamenta strategia de dezvoltare în cazul în care accesăm fonduri pentru procesare”, ne-a declarat Mircea Ciurea după întâlnirea care a durat mai bine de o oră.
La discuții au fost și secretarul de stat în MADR Daniela Giurcă și Alin Irimia, șeful de cabinet al ministrului de Finanțe.
„Noile regulamente PNDR prevăd sprijin nerambursabil de maxim 50%. Diferența pentru cooperative s-ar putea acoperi prin niște credite cu dobândă subvenționată. Se caută modalități de sprijin.
Cei de la Finanțe sunt dispuși să meargă cu scutire de impozit chiar și pentru terenurile utilizate de membrii cooperativei. Am discutat și posibilitatea compensării TVA-ului pe care noi trebuie să îl primim de la stat cu datoriile de la CAS, șomaj, sau chiar la bugetele locale”, a detaliat Ciurea.
Facilitățile fiscale sunt deja cuprinse în noua lege a cooperației, care deocamdată este tot în Parlament.
O nouă întâlnire între reprezentanții cooperativelor și șeful Guvernului a fost stabilită în prima jumătate din iulie.
Mircea Ciurea și-a vândut vacile
Mircea Ciurea și-a vândut vacile, în această primăvară, dar face în continuare agricultură și a rămas totuși atașat de acest sector. „Am contribuit la cooperativă, am avut un rol acolo și nu pot să stau așa, degeaba, când văd că lucrurile merg rău. Încă mă mai implic în niște chestii, că mă râcâie când văd ticăloșia asta. (…) Fermierii sunt oameni oropsiți, oameni simpli care se zbat să facă ceva. Am încercat să ajut cât pot”, explică Ciurea.
Premieră! ANAF discută cu fermierii!
„În urma demersurilor făcute de către conducerile LAPAR, Romovis, Proovis și Dobrogea, Ministerul Finanțelor, prin ANAF, a transmis în teritoriu o notă prin care solicită direcțiilor fiscale județene (DJAFP) să organizeze întâlniri cu fermierii. Este pentru prima dată când se întâmplă după ’90 în România o astfel de acțiune”, spune Ionică Nechifor, secretar general Romovis.
Problema e mai veche și a fost semnalată premieruui Dacian Cioloș încă din primăvară. Potrivit OUG 24/2012 de modificare a Codului fiscal, persoana impozabilă care încasează mai mult de 220.000 lei trebuie să solicite înregistrarea în scopuri de TVA la direcția fiscală. Numai că, inspectorii ANAF fac un calcul prin care obligă producătorii să plătească TVA de acum cinci ani, acuză reprezentanții fermierilor. Problema este că acești agricultori nu au colectat TVA. Mai mult, toate cheltuielile lor de producție au fost făcute cu TVA.
La întâlnirea dintre reprezentanții Guvernului, ai Ministerului de Finanțe și conducerile LAPAR și Romovis, reprezentanții fermierilor au cerut amnistie fiscală pentru producătorii agricoli pe care ANAF îi obligă să plătească retroactiv TVA pe cinci ani în urmă.
„NU AM VENIT LA PROTEST SĂ NE TRANSFORMĂM ÎN APLAUDACI!”
Notam, în numărul trecut, cum toată revolta declarată a șefului LAPAR s-a transformat în laude și aplauze pentru ministrul Agriculturii și pentru membrii Comisiei de Agricultură din Camera Deputaților, atunci când aceștia au coborât între fermierii de la protestul din 7 iunie, din fața Parlamentului.
„Mă numesc Ciurea Mircea, sunt de la Cluj, am venit cu 150 de fermieri și aș fi vrut ca aceste aplauze pe care le-ați acordat domnilor parlamentari să fi fost pentru niște reușite pe care le-au avut până acum, în acești 26 de ani, când știm foarte clar că noi, agricultorii, o ducem foarte prost. (…) Domnul Daea (deputatul Petre Daea, membru în Comisia pentru Agricultură din Camera Deputaților – n.red.) ne-a promis că lucrează pentru noi. Eu am fost președintele Federației (Federația Crescătorilor de Bovine din România – n.red.) și exact cu această problemă am fost la Comisia pentru Agricultură în perioada în care noi nu aveam unde să vindem laptele, situație cu care ne confruntăm și-n momentul de față. Rezultatul: zero! Deci, dați-mi voie să fiu sceptic și în continuare, pentru că activitatea domnilor parlamentari de la Revoluție încoace a fost în defavoarea noastră, a crescătorilor de animale. {i mă leg de sectorul meu, unde pot să afirm cu certitudine că de la 7,5 milioane, am ajuns la un milion de capete de bovine. (…)
Ce facem? Îi aplaudăm în continuare sau le cerem să lucreze pentru noi?! E destul cât ne-au mințit! Să vedem și faptele și după aceea îi vom aplauda. Nu am venit din Cluj să ne transformăm într-o adunare de aplaudaci!”, a spus, nemulțumit, Mircea Ciurea, pe scena pe care ceva mai înainte primiseră laude și aplauze șeful MADR și deputații.
Ciurea și alți fermieri au declarat că s-au simțit folosiți și jigniți de atitudinea unor șefi de organizații. „Să te duci la protest și să aplauzi că îți dă subvenția până la termenul maxim mi se pare ABERANT!”, a comentat un alt crescător de animale.
Protestul fermierilor a fost organizat de LAPAR, alături de care au participat Romovis, Federația Pro Agro, FCBR, Asociația Națională a Crescătorilor de Vaci de Carne, Asociația Crescătorilor de Bovine din Județul Covasna, Federația Natională a Crescătorilor de Ovine din România (Dobrogea) și Federația Caprirom.
LAPAR a anunțat că la protest au fost 5.000 de fermieri și organizatorii au declarat ca prim rezultat al ieșirii în stradă faptul că legea produselor românești în supermarket-uri a fost adoptată de deputați a doua zi după protest.
Articol publicat in revista Ferma nr.12(173) 1 – 31 iulie 2016