Prin Legea muntelui nr. 197/2018 se recunoaşte oficial că zona montană este defavorizată din cauza condiţiilor mai grele de trai, a infrastructurii deficitare, a accesului limitat la învăţământ şi la servicii sociale, a costurilor ridicate de utilizare a terenurilor agricole şi a perioadei lungi de iarnă care, de regulă, ocupă 5-6 luni din an (noiembrie-aprilie).
Zona montană a României, se precizează în lege, constituie un teritoriu de interes naţional special, strategic, economic, social şi de mediu şi prin urmare se doreşte să reglementeze modalităţile de protecţie şi de dezvoltare durabilă, cu scopul de a pune în valoare resursele naturale şi umane, creşterea puterii economice la nivel local, creşterea nivelului de trai şi stabilizarea populaţiei locale, protecţia mediului natural montan şi menţinerea identităţii culturale specifice.
Legea promovează politici specifice cu rolul de a îmbunătăţi condiţiile de locuire în zona munţilor, de a susţine compensarea costurilor suplimentare, de a promova conservarea biodiversităţii şi a echilibrului ecologic etc., toate având ca scop final creşterea calităţii vieţii locuitorilor din zona montană şi dezvoltarea turismului durabil.

Producţia zootehnică – sursă de stabilitate şi prosperitate în zona montană
Zona montană este dominată de păduri, jnepeni şi pajişti montane. Aceste pajişti au rolul de a susţine prin producţia de iarbă ecologică creşterea animalelor erbivore care să producă materie primă (lapte, carne) pentru produsele “bio”, deşi mai scumpe, foarte căutate şi apreciate de consumatori, mai cu seamă externi. Realizarea acestor produse în condiţii de eficienţă economică vor asigura stabilitatea şi prosperitatea gospodăriilor montane şi vor determina locuitorii din această zonă să rămână la munte pentru a valorifica aceste resurse.
Zona montană se caracterizează printr-o creştere semnificativă a costurilor de exploatare a terenurilor, determinată de fertilitatea mai scăzută a solului şi, de regulă, de situarea terenurilor pe pante abrupte care limitează sau exclud folosirea utilajelor mecanizate.
Pentru toate acestea şi altele zona montană este considerată pe bună dreptate fragilă ecologic şi defavorizată economico-social.
Pentru creşterea nivelului de trai al locuitorilor şi al turiştilor din zona montană, statul român, prin această lege, se angajează să dezvolte infrastructura tehnico-edilitară (apă curentă, canalizare, epurarea apelor uzate, gestionarea deşeurilor etc.), racordarea la surse de energie electrică şi gaze, facilitarea accesului la forme de comunicare (telefonie, internet etc.), facilitarea accesului la servicii de învăţământ, sănătate şi asistenţă socială prin: înfiinţarea, reabilitarea şi modernizarea şcolilor primare şi gimnaziale; a dispensarelor medicale şi a punctelor sanitare, organizarea de echipe şi caravane medicale.

Facilităţi pentru oierii montani
Cea mai importantă prevedere a legii muntelui pentru oieri, care sunt aproape singurii care exploatează păşunile alpine, este că statul român sprijină financiar crescătorii de animale din zona montană pentru stimularea creşterii efectivelor de animale, prin hotărâre de guvern la propunerea Agenţiei Naţionale a Zonei Montane (ANZM).
Totodată, legea muntelui prin textul ei oferă pentru oieri următoarele facilităţi:
– în perioada pastorală, accesul ovinelor şi bovinelor în pădurile mature şi cele cu arbori tineri de peste 15 ani din jurul stânelor şi văcăriilor până la distanţa de 1000 m, pentru umbră, păşunat şi adăpost în caz de intemperii este permis cu acordul şi sub supravegherea organelor silvice locale sau a proprietarilor, administratorilor care stabilesc perimetrul de acces a animalelor;
– trecerea animalelor rumegătoare prin păduri, proprietate publică a statului, în ambele sensuri spre zonele de păşunat, adăpare, adăpostire, se aprobă de către organele silvice abilitate pe baza unei cereri depuse până la data de 1 mai, la propunerea administraţiei publice locale;
– statul român acordă o plată diferenţiată pentru crescătorii de animale din zona montană în funcţie de severitatea handicapurilor naturale şi de altitudinea locaţiei în vederea ameliorării productivităţii pajiştilor prin târlire şi a menţinerii crescătorilor de animale în zona montană;
– statul român va acorda credite bancare preferenţiale, bonificaţii la dobânzile bancare, subvenţii pe investiţii cu scopul de a dezvolta ferma profitabil în zona montană;
– subvenţionarea achiziţiilor de animale mai productive înscrise în R.G., care se pot adapta uşor condiţiilor din zona montană;
– sprijinirea financiară şi materială a formelor asociative de fermieri şi procesatori pentru valorificarea superioară în pieţe şi în magazine a produselor ecologice montane;
– sprijinirea oierilor care practică transhumanţa;
– sprijinirea, prin subvenţionare, a realizării amenajamentelor pastorale;
– înfiinţarea unor centre de colectare, depozitare, puncte de sacrificare şi a unor unităţi de procesare a materiilor prime obţinute în zona montană, iar produsele obţinute vor fi certificate ca “produs montan”, “produs ecologic”, “produs tradiţional”;
– încurajează diversificarea economiei locale şi crearea de noi locuri de muncă.
În Franţa, în 20 de ani, zona montană s-a depopulat masiv, iar de câţiva ani statul francez face eforturi considerabile pentru a repopula zona montană. În România, în sfârşit avem şi noi o lege a muntelui este foarte complexă şi plină de bune intenţii. Să sperăm că multe dintre ele vor fi puse în practică.

Va urma…

Un articol publicat în revista Ferma nr. 19/221 (ediţia 1-14 noiembrie 2018)