Producţia de seminţe oleagionase a Bulgariei a fost estimată la 2,48 milioane de tone în sezonul curent, aproape neschimbată față de cele 2,45 milioane de tone produse în sezonul 2022/2023. Primăvara trecută, neobișnuit de ploioasă și rece a fost favorabilă culturilor de iarnă, dar a întârziat campania de semănat la floarea-soarelui, suprafaţa semănată a scăzut cu cca. 6%, iar cultura a fost afectată de o presiune mai mare a dăunătorilor și bolilor.
Sezonul trecut, în special în lunile de vară (iulie-august) a fost neobișnuit de cald și cu temperaturi extreme, ceea ce a afectat randamentul acestei culturi (-18%), iar producţia totală de floarea-soarelui a fost estimată la doar 1,6 milioane de tone, cu 23% mai puțin decât în 2022/2023 (2,15 milioane de tone). Producția de rapiță de 275 mii de tone, în scădere față de 299 mii de tone în setonul anterior.
Floarea-soarelui rămâne una dintre cele mai profitabile culturi oleaginoase din Bulgaria, beneficiind de o cerere mare atât din partea procesatorilor cât şi a exportatorii.
În 2022, valoarea generată din exportul de floarea-soarelui în Bulgaria a crescut cu 90,2 milioane de euro (+14,97%) faţă de 2021, până la 692,6 milioane de euro.
BULGARIA – cel mai mare importator UE de floarea-soarelui
Bulgaria a fost statul UE cu cele mai mari importuri de floarea-soarelui din Ucraina în sezonul 2022/2023, cu o cotă de 38% în totalul importurilor Comunităţii europene. În acelaşi timp, importurile de rapiță ale Bulgariei au crescut cu 86% în acest sezon, până la 96 mii de tone, de la un total La fel ca şi în alte ţări, concurenţa importurilor ieftine de floarea soarelui din Ucraina a dus la proteste din partea fermierilor locali în favoarea restricțiilor la import. Drept urmare, din decembrie 2023, importurile ucrainene de floarea soarelui au fost reglementate prin licențe și cote de export în Bulgaria.
Analiştii pieţei apreciază că nevoile industriei de prelucrare bulgare va continua să încurajeze fermierii să semene culturi oleaginoase, în special floarea soarelui, în defavoarea suprafeţelor cultivate cu rapiţă şi soia, care sunt mai puţin atractive.
Câtă floarea-soarelui importă statele UE?
Câtă rapiţă cultivă fermierii bulgari?
În decembrie 2023, suprafața cultivată cu rapiţă de către fermierii bulgari a fost estimată la 98,3 mii de hectare, cu 31% mai mică comparativ cu sezonul anterior. Scăderea suprafeţei cultivate s-a datorat secetei şi a rezervelor scăzute de umiditate, dar condiţiile favorabile de iernare permit o creştere estimată a randamentului culturi cu cca. 10%, comparativ cu sezonul trecut. Cu toate acestea, producţia totală de rapiţă estimată a se obţine ar putea fi cu cca. 29% mai mică datorită reducerii semnificative a suprafeței cultivate.
Randament mai bun si la grâu
Potrivit estimărilor Ministerului Agriculturii din Bulgaria, recolta de grâu a fost de circa 6,59 milioane de tone, cu un randament mediu de 5,4 tone/ha, cu 6% mai mare decât în 2022. Acest volum de cereale este suficient pentru a satisface nevoile țării pentru făină, consumul intern, în medie de 1,1 milioane de tone pe an, precum și volumul necesar pentru industria furajelor și realizarea potențialului de export.
Producţia de porumb a fost de 2,25 milioane tone (-9,9% faţă de 2022) de pe o suprafaţă de 534,83 mii hectare. Randamentul mediu al culturii a scăzut cu 11,6% faţă de anul trecut.
Ministerului Agriculturii raportează că, în decembrie 2023, stocurile de grâu din Bulgaria erau estimate la 3,4 milioane de tone, porumb – 1,8 milioane de tone şi floarea soarelui – 1,5 milioane de tone.