Când vor reveni la normalitate piețele agricole? Fermieri, NU RATAȚI oportunitățile! - Revista Ferma
5 minute de citit

Când vor reveni la normalitate piețele agricole? Fermieri, NU RATAȚI oportunitățile!

ÎN ANSAMBLU, 2024 PRESUPUNE O REVENIRE SPRE NORMAL!

Gabriel Razi analist Când vor reveni la normalitate piețele agricole? Fermieri, NU RATAȚI oportunitățile!

”Asta înseamnă că vom reveni la structurile de bază ale piețelor agricole, adică la acele cicluri de creștere a prețurilor, pe care le putem vedea și care oferă oportunități ce nu ar trebui ratate din lăcomie, așa cum s-a întâmplat la începutul războiului. Mulți fermieri au ratat o oportunitate imensă, pentru că au mizat pe o creștere a prețurilor complet nerezonabilă.

O astfel de oportunitate, cum a fost atunci când grâul ajunsese la peste 400 de euro/tonă (cele mai mari cotații din istorie și aproape dublu față de anul anterior), s-ar putea să nu mai apară niciodată în cariera celor care fac agricultură astăzi.

Ori, revenind la situația din acest an, mesajul pe care vreau să îl transmit fermierilor este să nu mai rateze oportunități comerciale atunci când ele apar”, spune Gabriel Razi, analist și consultant în domeniul burselor de mărfuri agricole la AgroBrane, în continuarea discuției noastre despre: ”Când vor reveni la normalitate piețele agricole”?

”În acest an bursele vor reveni la un sistem de tranzacționare de tip weather driven, adică nu se va mai tranzacționa în modul „sânge și bombe” în funcție de evoluția războiului, ci se vor tranzacționa stocuri, prognoze de recoltă și mai ales eșecuri de recoltă sau probleme în zone ale importatorilor, cum ar fi secete, inundații, crize umanitare etc.”, continuă analistul AgroBrane.

Ca să fiu mai clar, o inundație majoră în Pakistan, o secetă în Franța sau un atac important al unui dăunător în Rusia, toate aceste lucruri care țin de climă și de mediu vor determina evoluția producțiilor și implicit a prețurilor pe burse. În funcție de aceste elemente se va tranzacționa și tot în funcție de ele vor apărea oportunitățile la care fermierii ar trebui să fie atenți! – GABRIEL RAZI, AgroBrane

CE VA ÎNSEMNA NORMALITATEA ÎN 2024?

”Aici lucrurile țin de politicile macro-economice, iar veștile nu sunt încurajatoare pentru fermieri. Ca analist economic, cel mai important indicator este dobânda monetară și vedem foarte clar că nici FED și nici BCE nu vor reduce aceste dobânzi într-un ritm alert, pentru că obiectivul lor cel mai important îl reprezintă reducerea inflației. Ori prețurile mari la cereale se traduc prin inflație mare, pentru că vorbim de materii prime de bază, deci, cu excepția unor posibile perturbări majore, nu vom asista la creșteri excesive sau bruște în cazul prețurilor de tranzacționare al cerealelor”, explică Gabriel Razi.

Eu mă aștept ca produsele agricole și în special cerealele să aibă prețuri relativ stabile, încadrate în acele cicluri de creștere și scădere determinate de evoluția vremii și a producțiilor, însă pentru fermieri lucrurile pozitive ar trebui să vină pe partea de costuri. Deja, anul trecut au avut loc corecții importante pe piața energetică, iar aceste corecții s-au regăsit și pe segmentul produsele derivate destinate agriculturii, adică pe zona de inputuri, în special în ce privește prețul îngrășămintelor. Acele costuri enorme cu care s-au confruntat fermierii în trecut ar trebui sa nu mai revină, din contră, nivelul acestor costuri vor tinde treptat să se apropie de normal, adică să fie corelate cu valoarea de piață a produselor agricole. – GABRIEL RAZI

NORMALITATEA VA ÎNCEPE DE LA CULTURILE DIN TOAMNA ACESTUI AN

”Deci vestea bună pentru fermieri este că prețurile la inputuri vor tinde spre normalitate. Însă nu vom vedea această normalitate pentru culturile de porumb sau floarea-soarelui ce vor fi înființate acum, în primăvară, ci abia pentru culturile din toamna anului 2024. Dacă nu va apărea un alt șoc, cel mai probabil grâul semănat în toamna anului 2024 va avea un cost per hectar mai apropiat de normalitate și de ceea ce își doresc fermierii.

Nu va fi o corelație perfectă, dar fermierii vor avea o marjă financiară mai rezonabilă, care le va permite acestora să revină la ideea de bază: Ai producție la hectar, ai profit. În asta va consta revenirea la normalitate! Toată această „furtună” care i-a destabilizat pe fermieri se apropie de final, iar din toamnă cumva lucrurile vor reveni la aceleași principii care stau la baza afacerilor agricole”, spune analistul.

BANI ALBI pentru ZILELE NEGRE din Agricultură! De ce e important să ai niște economii și unde AU GREȘIT fermierii români!

FERMIERII MERITĂ FOARTE MULT RESPECT!

”Am trecut de ochiul furtunii și toate datele ne arată că din toamnă lucrurile vor începe să se stabilizeze. La nivel economic s-a evitat la limită o recesiune chiar mai mare decât cea din 2008, și care ar fi putut să ne afecteze pe toți la un nivel mult mai profund”, declară Gabriel Razi.

Din punctul meu de vedere fermierii sunt printre eroii nerecunoscuți ai acestei crize, pentru că riscul unui posibil colaps economic global a fost evitat într-o bună măsură prin munca și sacrificiul fermierilor. Din punctul meu de vedere ca analist economic, fermierii merită foarte mult respect din partea tuturor. – GABRIEL RAZI, AgroBrane

Cisteste si...

Recomandările redacției
Ultimele articole
Citește mai multe știri →